Invazie extraterestră! Opt nume de legendă din istoria Barçei joacă, sâmbătă, la Cluj

Departe de promisiunile organizatorilor în meciul dintre Generația de Aur a României și echipa legendelor Barçei, pe Cluj Arena vor evolua totuși nume importante din istoria clubului catalan. Hristo Stoicikov, Ronaldinho, frații Franck și Ronald de Boer, sau Edgar Davids au fost praf în ochii suporterilor echipei blaugrana însă, în locul lor și-au confirmat prezența Eric Abidal, Juliano Belletti, Miguel Angel Nadal, sau Julio Salinas. Vor îmbrăca tricoul Barcelonei și foști fotbaliști care doar au fost și ei pe acolo, prin vestiarul de pe Camp Nou, dar și Sanchez Jara, singura ”legendă” care a văzut tricoul Barçei doar în magazinul cu suveniruri al clubului. Meciul dintre Generația de Aur și Barça Legends se va disputa, sâmbătă, 16 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Sports Festival.

Aproape ireal…71 de trofee

Era evident că pentru o partidă demonstrativă era aproape imposibil să aduni la un loc o echipă întreagă de ”Extratereștri”. Și totuși, pe Cluj Arena și-au anunțat prezența opt fotbaliști care împreună au cucerit nu mai puțin de 71 de trofee cu și pentru Barcelona. Cel mai titrat, și poate cel mai cunoscut nume din istoria recentă a grupării de pe Camp Nou este Eric Abidal. În vârstă de 38 de ani fostul internațional francez a jucat pentru Barcelona între 2007 și 2013 și a adunat 125 de partide în tricoul balugrana.

A cucerit patru titluri de campion al Spaniei (2009, 2010, 2011 și 2013), Cupa de două ori (2009 și 2012), Supercupa Spaniei de trei ori (2009, 2010 și 2011), Liga Campionilor (2009 și 2011), Supercupa Europei (2009 și 2011) și Campionatul Mondial al cluburilor (2009 și 2011), adică nu mai puțin de 15 trofee. Dacă mai adăugăm și cele trei titluri în Ligue 1 cu Lyon (2005, 2006 și 2007), înțelegem că vom avea în fața ochilor unul dintre cei mai titrați fotbaliști ai planetei.

Juliano Belletti și Edmilson fac și ei parte din generația relativ recentă a legendelor Barçei. Alături de aceștia, din lot mai fac parte și cinci fotbaliști din generația anilor 90. Miquel Angel Nadal este cel mai titrat fotbalist din echipa legendelor Barçei, din generația menționată. A jucat vreme de opt sezoane pe Camp Nou (1991-1999), în 208 partide și era supranumit ”Bestia”. A adunat 62 de meciuri în tricoul primei reprezentative a Spaniei, iar alături de Barcelona a cucerit cinci titluri de campion, două Cupe, trei Supercupe, Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei (de două ori) și Cupa Cupelor.

Destul de puțină lume știe că fostul mare fotbalist este unchiul celebrului jucător de tenis de câmp Rafael Nadal. Goikoetxea, Julio Salinas și ”antrenorul” Albert Ferrer vor da și ei strălucire amicalului cu Hagi, Sabău, sau Adi Ilie. Un moment aparte îl va reprezenta prezența pe teren a lui Gică Popescu. Acesta va evolua, conform organizatorilor, o repriză pentru România și o repriză pentru Barça Legends. În vârstă de 50 de ani, ”Baciul” a evoluat pentru Barcelona doar două sezoane (1995 – 1997), dar a prins 68 de partide (în La Liga) și a fost pentru o vreme chiar căpitanul echipei.

Carierea olteanului este una cu adevărat impresionantă: 115 meciuri pentru România, un titlu și o Cupă a României cu Steaua (ambele în 1988), două titluri în Olanda, cu PSV Eindhoven (1991 și 1992), trei titluri (1998, 1999 și 2000), două Cupe (1999 și 2000), Cupa UEFA și Supercupa Europei (ambele în 2000), toate aceste ultime performanțe fiind realizate în tricoul echipei Galatasaray Istanbul. La FC Barcelona a cucerit Cupa și Supercupa Spaniei și Cupa Cupelor (1997).

Și ”Extratereștri” au prieteni

Jucătorii din linia a doua a Barçei sunt Frederic Dehu și Patrick Andersson. Primul a fost mai degrabă o legendă a clubului Lens pentru care a evoluat în 229 de meciuri între 1991 și 1999. La Barcelona a prins doar un sezon (1999-2000) și 11 partide. Între 2000 și 2004 a mai evoluat la PSG (118 meciuri), au urmat două sezoane la Olimpique Marseille (57 de meciuri), pentru ca finalul carierei să-l prindă în tricoul modestei Levante din Spania. Suedezul Andersson este o legendă pentru țara lui, nicidecum pentru Barcelona. Acesta a jucat la Barca între 2001 și 2004.

A jucat este un fel de a spune pentru că a prins doar 19 meciuri în cele trei sezoane pe Camp Nou. Și-a început și și-a încheiat cariera la Malmö FF, cel mai titrat club de fotbal din Suedia. A mai jucat în Anglia la Blackburn Rovers și în Germania la Borussia Mönchengladbach și Bayern Munchen. Dacă la Barcelona nu s-a remarcat prin nimic, a adunat o sumedenie de trofee cu celelalte echipe. Un titlu de campion al Suediei, două Cupe ale Germaniei cu Gladbach și Bayern, două titluri în Bundesliga (Bayern – 2000 și 2001) și Liga Campionilor tot cu Bayern (2001).

La fel de surprinzătoare este prezența în lot a lui Jesús Angoy. Este unul dintre cel mai puțin reprezentativi jucători din echipa Legendelor Barcelonei. A crescut la clubul catalan dar nu a apucat să joace decât în nouă meciuri. Cea mai mare performanță a lui este aceea de a se fi căsătorit cu fiica fostului antrenor al catalanilor Johan Cruyff. La fel ca și Angoy, Juan Carlos Moreno are meritul de a se fi născut și de a se fi format ca jucător la Barcelona. A jucat vreme de trei sezoane pentru echipa secundă a clubului și doar șapte meciuri pentru legendara grupare de la Camp Nou, în sezonul 1996/1997.

În cea mai mare parte a activității lui sportive a îmbrăcat tricourile unor echipe modeste precum Albacete, Lleida, Recreativo de Huelva, Extremadura, Terrassa, Numancia și Cartagena. Nu are în palmares niciun trofeu. Lluis Carreras este și el un fost jucător care a avut în carnetul de sportiv ștampila clubului catalan. A fost legitimat la Barca între 1993 și 1996, dar a prins doar 19 partide, fiind cel mai adesea împrumutat la Oviedo și Racing Santander. Vârful carierei la prins la Mallorca alături de care a cucerit Supercupa Spaniei în 1998. A mai avut evoluții pasagere la Atletico Madrid, Murcia și Alaves.

Oscar Arpon este de departe cel mai puțin reprezentativ fost jucător la Barcelonei. Are doar trei meciuri pentru prima grupare a catalanilor. Are în schimb un număr impresionant de meciuri (230), pentru echipe modeste, unele chiar mediocre: Betis, Santander, Mallorca, Osasuna, Ejido, Recreativo, Salamanca, Gimnastic, Logrones și Ebro. Dacă la Barcelona a prins în total două luni calendaristice, Arpon are în palmares o Supercupă cucerită cu Mallorca în 1998.

În sfârșit, despre Sanchez Jara putem spune fără să greșim că organizatorii cel mult l-au confundat, sau a fost inclus în lotul Legendelor Barcei doar ca să fie la număr. Din lotul deplasat la Cluj-Napoca, Jara este singurul fost fotbalist care nu a îmbrăcat niciodată tricoul primei echipe de pe Camp Nou. E evoluat un sezon la Barcelona ”C”, trei sezoane la Barcelona ”B” și a fost în lotul Barcelonei în sezonul 1994/1995, fără să fi prins măcar un minut în teren, într-un meci oficial.

Distribuie:

Postaţi un comentariu