Gând”U”ri în câteva rânduri

Foto: Dan Bodea

A fost odată într-o toamnă târzie, când ceea ce suporterii Universității Cluj așteptau de ce va vreme părea să devină realitate. O zi de joi, 3 noiembrie a anului amintit. A fost ziua în care s-a dat liber la procedura de a deveni acționar al clubului de fotbal. Ideea nu era tocmai noua. S-a mai încercat aplicarea ei și prin 2013. Un fenomen răspândit în lumea bună a fotbalului părea să devină realitate și la Cluj-Napoca. Suporterii trebuiau doar să semneze o adeziune și să plătească o cotizație, fixată la suma de 100 de lei, pe an.

Odată deveniți membri ai clubului suporterii au primit carduri care atestă apartenenţa la FC Universitatea Cluj. Tot suporterii urmau (în teorie) să participe activ la activitățile clubului, să ia parte la Adunarea Generală şi să fie informaţi periodic în legătură cu activitatea clubului. În ianuarie 2020 inițiativa a rămas tot în fază de proiect, suporterii (parcă tot mai puțin) nu sunt nici azi consultați, nu au un reprezentant în Adunarea Generală, nu au nici măcar drept de vot așa cum ar fi normal în fenomenul „Socios”.

Spre deosebire de vechile forme de organizare, un club sportiv al cărui statut îi include pe „socios” în structurile de conducere presupune că în cadrul asociaţiei, membrii pot fi atât persoane fizice (inclusiv minori, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal), cât și persoane juridice care au capacitate deplină de exercițiu, indiferent de cetățenie sau naționalitate, care doresc desfășurarea unor activități circumscrise scopului propus al clubului, îndeplinesc condițiile prevăzute în Statut ori stabilite de Adunarea Generală a Asociaților și aderă la actele constitutive, consimțind să sprijine moral și material activitatea Asociației Sportive, cum este în cazul ”U”.

Asociația Sportivă are mai multe categorii de membri. Membri fondatori, acele persoane care înființează Asociația Sportivă și care contribuie activ la desfășurarea activității, îndeplinirea scopului și obiectivelor acesteia și achită la zi cotizația anuală de membru al Asociației Sportive. Apoi mai sunt membri asociați, persoanele fizice și juridice care aderă ulterior la Asociația Sportivă și sprijină material activitatea acesteia.

Urmează membri susținători, persoanele fizice și juridice care aderă ulterior la Asociația Sportivă și sprijină activ îndeplinirea scopului și obiectivelor acesteia, prin achitarea unei cotizaţii anuale al cărei cuantum va fi stabilit prin decizia Adunării Generale. O ultimă categorie este cea a membrilor de onoare, personalități care, prin acțiunile lor, își exprimă sprijinul și solidaritatea cu scopul și obiectivele Asociației Sportive, contribuind la promovarea activităților desfășurate de Asociație și a imaginii acesteia, la toate nivelurile, fără a contribui neapărat material la îndeplinirea scopului şi obiectivelor clubului.

În cazul primelor două categorii de membrii, aceştia au dreptul să aleagă și să fie aleși în organele de conducere și administrare ale clubului, să își exprime prin vot opțiunea față de proiectele, strategia și acțiunile Asociaiei Sportive. Culmea, implicarea efectivă a suporterilor este prevăzută în statutul clubului, prin acea că membrii susţinători, cei care plătesc o cotizaţie lunară, au dreptul să îşi aleagă o dată la trei ani, cu majoritate de voturi, un reprezentant în Adunarea Generală a asociaţilor, care, la rândul său (reprezentantul suporterilor), poate să aleagă și să fie ales în organele de conducere și administrare a Asociației Sportive.

Tot statutul elaborat în 2016 prevede că odată prezenţi în Adunarea Generală a clubului, suporterii, prin persoana desemnată să-i reprezinte, vor participa efectiv, printre altele, stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale Asociaţiei Sportive, vor avea un cuvânt de spus şi un vot în aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, vor putea alege şi revoca membrii din structurile de conducere ale clubului. S-a așternut praful peste dosarul uitat într-un sertar. Ceea ce se voia a fi o renaștere din propria cenușă s-a transformat într-un dolce far niente care nu pare să ducă nicăieri.

Distribuie:

Postaţi un comentariu