De la costum la kimono

Foto: Dan Bodea

Campionatul Național de Judo (seniori) al României s-a desfășurat zilele trecute la Sala Sporturilor “Horia Demian” sub privirile noului șef al Federației Române de Judo, clujeanul Cozmin Gușă. Născut în Câmpia Turzii, noul șef al sportului în kimono are planuri mari. Vrea să facă din federația de profil cel mai organizat for sportiv din țară și să atragă sponsori, cât mai mulți sponsori pentru a repune judo-ul românesc pe firmamentul sportului mondial. Nu a practicat această disciplină decât foarte puțin timp, fiind mai atras de box. Apoi lucrurile au luat o întorsătură care avea să-i schimbe viața. În materialul ce urmează aflăm cîteva dintre lucrurile care l-au determinat să candideze la șefia Federației Române de Judo.

La început au fost bârfe, azi e o certitudine

Analist politic, jurnalist, om de afaceri și în general un personaj în viața publică, Cozmin Gușă a obținut o victorie categorică, prin Ippon, ca să folosim un termen de specialitate. Clujeanul a a obţinut nu mai puțin de 121 de voturi din 143 posibile, la alegerile organizate de Federația Română de Judo, la sfârșitul lunii trecute, devenind astfel, noul preşedinte al forului de specialitate. “Este un rezultat care mă onorează şi care mă obligă pentru a repune judoul românesc pe firmamentul sportului mondial. Scopul meu e ca în cel mult un an Federația Română de Judo să fie cel mai bine organizat for sportiv din România, dar şi cel mai bine finanţat din fonduri private. În acest sens am demarat deja o campanie de atragere de sponsori, companii mari, potente financiar. Faptul că deja de la Campionatele Naționale de la Cluj am obținut fonduri pentru a premia, atât sportivii care au urcat pe podium, cât și pe antrenorii lor, este un pas spre normalitate. Sportivii și antrenorii muncesc deopotrivă și atunci este normal ca și unii și alții să fie recompensați la fel”, începe Cozmin Gușă dialogul. Ce l-a atras în spre judo? S-au făcut multe speculații, asemănări între el și președintele Rusiei, șeful federației de judo din țara vecină nouă. Subiectul nu-l ia prin surprindere. Zâmbește, preț de câteva momente, își cântărește vorbele, apoi răspunde. “Bine bârfele sunt multe dar eu nu răspund la ele niciodată. Pot să vorbesc despre ele pentru că nu am nicio reținere. Adevărul este că am intrat în judo și pentru fiul meu și pentru că mă leagă o prietenie frumoasă de domnul Marius Vizer. Prin ei am descoperit judo-ul, m-a pasionat, îmi place, mă simt bine. Nici nu știu când trece timpul la competiții. Mă duc dimineața la 10, plec la șapte seara și de la o categorie la alta, de la o finală la alta nu-mi dau seama când trece timpul. Atunci când îl înțelegi, când te-ai familiarizat cu regulile de bază, devine un microb”, explică Gușă.

Gușă: “Judo-ul te face bărbat”

Sunt multe elemente care concură la transformarea unui om, atunci când alege să intre în sala de antrenament. Legătura dintre judo și Cozmin Gușă datează de ceva vreme, dar, ca în orice relație, au apărut și sincope. Totul s-a conturat când fiul afaceristului a devenit adolescent. Problemele de la școală, cu colegii mai mari și indisciplina, l-au motivat pe tată să-și îndrume fiul către sportul pe care el nu a apucat să-l practice. “Acum 15 ani când l-am îndrumat pe fiul meu să meargă la judo am avut două motive. În primul rând nu-mi plăcea să ia bătaie, pentru că era un copil frumos și pentru că avea defectul ăsta să fie fiul meu, eu nefiind foarte simpatic și simpatizat tot timpul, erau unii care se mai adunau în gașcă să-l mai căpăcească și atunci trebuie să se apere. Al doilea motiv a fost faptul că nu era suficient de ordonat. Și atunci din nevoia de a se apăra și de a fi eu liniștit că omul e în regulă și pentru ca să devină ordonat l-am dat la judo. Acum sunt foarte mulțumit. Am făcut din el bărbat, e un tânăr de aproape 20 de ani pe care mă pot baza astăzi. E un judokan de valoare, urmează să-și confirme valoarea și la nivel internațional, pentru că în țară a făcut-o deja, e campion”, se mândrește Cozmin Gușă. Iar transformarea a fost exact cea pe care orice tată și-ar dori să o vadă la fiul său și a prietenilor din jurul lui. “I-am văzut pe colegii lui cum au evoluat. Erau copii mai slabi, mai neîngrijiți care au mers la judo și cu timpul au devenit și îngrijiți și foarte curați. Judoul te învață prima dată să te speli. Prima formă de respect pe care i-o arăți adversarului cu care te confrunți, este să fii curat, atunci când intri în contact cu el. Toți judokanii fac duș și înainte de a intra în antrenament și după antrenament. Echipamentul trebuie să-l speli în fiecare zi, pentru că nu poți să intri pe tatami, la luptă, cu echipamentul care miroase a transpirație. Pe lângă asta, respectul și salutul care se face atât în caz de victorie, cât și la înfrângere, este o chestie care te întărește și care exprimă o atitudine normală și corectă față de cel cu care intri în contact. Sportivii se salută la intrarea pe tatami, salută arbitrii, publicul, se salută la ieșirea de pe tatami. Chiar și cel care câștigă nu se apucă să alerge ca nebunul pe tatami, mai întâi își salută cu modestie adversarul și apoi poate alerga în brațele antrenorului dacă vrea”, explică Gușă câteva dintre principiile de bază ale acestui sport.

Școală da, sport…mai puțin

Câștigarea alegerilor pentru șefia Federației Române de Judo este ca un vis împlinit pentru Cozmin Gușă. Acesta a dezvăluit faptul că în adolescență a fost tentat să practice această artă marțială, dar părintele lui a decis ce e mai bine pentru el. “Eu judo cred că n-am apucat să practic decât câteva sute de ore. Eu am practicat box-ul, până m-a prins tata și m-a trimis înapoi la şcoală spunându-mi că eu trebuie să fac școală nu box, el fiind boxer profesionist, fost campion. Judoul m-am apucat să-l practic cot la cot cu fiul meu, dar astăzi, într-o luptă corp la corp cu el, n-aș rezista mai mult de 10 secunde”, povestește Gușă. De ce ar alege un om să practice judo? E simplu în viziunea omului de afaceri. “Sunt foarte multe elemente de comportament uman în judo pe care este foarte important să le promovăm și în societate. Eu mă duc la sală, dar chimonoul, pe mine, pot să spun că-l pun destul de rar pentru că eu călătoresc mult și călătoresc singur și atunci îmi adaptez pregătirea fizică la condițiile pe care le găsesc, pe unde mă duc treburile. Pentru judo e nevoie de un instructor, iar eu nu-mi permit să am unul permanent alături de mine, dar arunc această mănușe tuturor celor care simt nevoia unui echilibru”, încheie Gușă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu