Cântecele galeriei lui ”U” vor răsuna din nou în inima orașului

Foto: Dan Bodea

Fanii Universității Cluj își arată dragostea și atașamentul față de echipă printr-un concert extraordinar programat la sfârșitul săptămânii în fața Universității Babeș Bolyai (UBB) Cluj-Napoca. Un eveniment similar a avut loc anul trecut când ”Șepcilor roșii” au interpretat alături de Corul Operei Române câteva dintre cele mai cunoscute cântele care fac stadioanele țării să vibreze, la meciurile alb-negrilor.

”A venit momentul ca <<U>> să…urce din nou pe scenă! Pe Scena Urbană. Pe 27 octombrie, de la ora 19.00, pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața Universității Babeș Bolyai, membrii Peluzei Șepcile Roșii (PSR) împreună cu susținători ai diferitelor ramuri sportive ale clubului Universitatea Cluj vor cânta, alături de o orchestră simfonică, toate melodiile îndrăgite de generații întregi de clujeni, în cadrul unui spectacol muzical inedit: Haide “U” pe Scena Urbană”, se arată într-un comunicat al PSR.

Foto: Dan Bodea

Toate melodiile au fost puse pe note şi vor fi cântate în cadrul evenimentului chiar de către galerie, iar în pauze vor fi prezentate echipe și sportivi pe care un oraș întreg îi aplaudă și îi susțin. Este un eveniment ce se adaugă suitei de proiecte derulate de Scena Urbană în scopul de a reda spatiul oraşului către comunitate, de a-l transforma și redefini drept ”acel spațiu care aparține tuturor”, de a pune în valoare acele trăiri care ne aduc împreună, ne definesc ca și comunitate și ne ancorează în timp și spațiu.

Foto: Dan Bodea

”Vrem să scoatem cântecele Universităţii din stadion şi să le aducem în stradă, în spaţiul public. Ştim ce înseamnă „U” Cluj pentru oraş şi intenţia noastră este de a reconstrui legături între oameni prin aceste superbe cântece ale galeriei. Indiferent de vârstă sau profesie, clujenii se întâlnesc deseori pe stadion, în săli de sport sau în fața ecranelor pentru a susține sportivii Universității Cluj. Ne dorim ca, în seara zilei de 27 octombrie, să ne întâlnim, prin cântec, cu acele energii care ne unesc de aproape o sută de ani în fața sportului”, spune arh. Daniela Maier, coordonator Scena Urbană.

”Ştiţi de ce se întâmplă toate acestea? Pentru că <<U>> înseamnă în primul rând tradiţie, creativitate şi comunitate. Niciodată <<dă-le gol, hai dă-le gol!>> nu va putea transmite emoţia generată de <<Slavă ţie, studenţie>> sau <<Primul pas pe stadion>>”, transmit reprezentanții Peluza Șepcile Roșii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu