Donație din Germania pentru Spitalul Județean Satu Mare

Spitalul Judetean Satu Mare are parteneri în Germania

În baza unui protocol de colaborare stabilit între Consiliul Judeţean (CJ) Satu Mare, Primăria municipiului, reşedinţă de judeţ pe de o parte, şi autorităţile din Darmstadt (Germania) pe de altă parte, au fost donate două lămpi scialitice de către partea germană, aparatură care a intrat deja în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare.

“Noi dorim să îi mulţumim managerului de la Spitalul din Darmstadt pentru donaţia făcută Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare. Donaţia constă în două lămpi scialitice, lămpi folosite pentru mesele de operaţie care ne sunt foarte utile. Şi chiar în discuţiile pe care le-am avut la Primărie am avut promisiuni că vom colabora şi pe viitor şi că ne vor sprijini în desfăşurarea activităţii medicale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare”, a declarat directorul medical al SJU, dr. Paula Mare.

În luna august o delegaţie germană, în frunte cu prefectul districtului Darmstadt-Dieburg (Germania), Klaus Peter Schellhaas, a făcut o vizită în judeţul Satu Mare, ocazie cu care oficialul german a promis că va ajuta la dezvoltarea economică a judeţului nostru. Totodată, au fost puse bazele unui schimb de experienţă între şcoala de asistente medicale din Satu Mare şi cea din Darmstadt-Dieburg şi a înfrăţirii între judeţul Satu Mare şi districtul german.

Distribuie:

Postaţi un comentariu