Senatorul Gavrilă Ghilea avertizează că incidentele de la Pungeşti s-ar putea repeta şi în Bihor

Sursa foto: realitatea.net

PDL Bihor va solicita aleşilor locali din comunele cu perimetre de explorare să iniţieze, să promoveze şi să susţină interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, senatorul PDL Gavrilă Ghilea, avertizând, în acelaşi timp, că incidentele de la Pungeşti s-ar putea repeta şi în Bihor.

‘Acesta este un drept al comunităţii locale, întărit şi de o recentă propunere legislativă votată de Parlamentul European care recomandă studii privind impactul de mediu şi consultarea populaţiei înaintea demarării oricăror operaţiuni de explorare şi exploatare a gazelor de şist’, a declarat senatorul PDL.

Ghilea a precizat că nu doreşte să se reitereze evenimentele din comuna Pungeşti (judeţul Vaslui), în condiţiile în care ANRM a concesionat, în două comune din Bihor, perimetrele de explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră unei companii canadiene, care a subcontractat aceste activităţi către o companie sârbă, subsidiară a unui mare concern rusesc, care, la rândul său, a încredinţat operaţiunile de prospectare seismică unei firme ungare.

‘Recent, această firmă de prospecţiuni a intrat cu o flotilă de utilaje grele, agabaritice, cu de la sine putere, printre tarlalele oamenilor din mai multe localităţi bihorene, declanşând o veritabilă campanie de plantare a unui lan de traductori seismici care a stârnit nemulţumirea proprietarilor de terenuri’, a declarat Ghilea.

Oamenilor nu li s-a comunicat nimic oficial despre riscurile colaterale care pot interveni, despre durata lucrărilor de prospecţiune şi, nici despre modalităţile de justă despăgubire în cazul în care se vor înregistra prejudicii.

‘În aceste circumstanţe, un conflict între localnici şi investitori poate izbucni oricând. Să nu ne mirăm dacă locuitorii vor proceda ca strămoşii lor, în urmă cu sute de ani, pe vremea invaziilor tătare, punând mâna pe furci şi topoare pentru a-şi apăra proprietăţile agricole din mărginimea sătucului lor, ‘ a spus Ghilea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu