Începând cu acest an școlar, elevii din învățământul de stat, particular sau confesional din România vor beneficia de un nou statut. Ideea de implementare a statutului există de câțiva ani, iar în ultimele șapte luni, Consiliul Național al Elevilor a făcut presiuni pentru ca documentul, care prevede atât drepturile, cât și obligațiile acestora, să fie aprobat de către Ministerul Educației, lucru care s-a întâmplat de curând.…
Citeste mai departe ›Alte stiri
Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Revolta elevilor mocnește în statut”
Ministerul Educaţiei a îngheţat, la început de an şcolar, orice proiect de schimbare ale curiculei şi planului cadru din învăţământul preuniversitar acordând profesorilor şi elevilor liniştea derivată dintr-un model de educaţie inerţial.…
Citeste mai departe ›Walking Month 2016. Record de înscrieri la concursul caritabil organizat pentru copiii care nu pot umbla
Peste 1.400 de persoane s-au înscris în competiția Walking Month 2016. În perioada 12 septembrie – 11 octombrie 2016, acestea vor concura în echipe cu câte patru membri, încercând să facă un număr cât mai mare de pași pe jos, fără nici un mijloc de transport, în timpul activităților curente de zi cu zi.…
Citeste mai departe ›Mircea Bertea, profesor din Cluj, decorat la Cotroceni: „Școala românească îi dresează pe copii, nu îi educă”
A intrat în învățământ în anul 1979 și în prezent este director al Colegiului Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene. A acumulat o vastă experiență în domeniul didactic şi în managementul educaţional în calitate de profesor în învățământul preuniversitar, director, inspector şcolar, membru în organismele de specialitate ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi ale Ministerului Educației, precum şi în comisiile naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor şi concursurilor școlare.…
Citeste mai departe ›Nici de data asta Halep nu a reuşit să treacă de marea rivală
Simona Halep, a cincea jucătoare în clasamentul mondial WTA, a fost eliminată, joi noaptea, din sferturile de finală ale ultimului turneu de mare șlem al anului US Open. Românca s-a înclinat încă odată în faţa marii rivale Serena Williams, numărul 1 mondial, cu scorul de 2-6, 6-4, 3-6.…
Citeste mai departe ›CFR a ratat primul obiectiv
CFR Cluj a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei Ligii. ASA Târgu Mureş s-a impus în urma loviturilor de departajare, în faţa trupei lui Vasile Miriuţă, cu scorul de 6-5 (1-1 după 120 de minute).…
Citeste mai departe ›Peste 350 de elevi clujeni, inițiați în tainele roboticii cu ajutorul lui NAO
NAO este unul dintre cei mai cunoscuți roboți umanoizi, fiind folosit în numeroase școli britanice din Europa pentru facilitarea procesului de predare și pentru creșterea interesului elevilor față de informatică și robotică într-un mod distractiv și interactiv.…
Citeste mai departe ›Stagiunea Teatrului de Păpuşi Puck se deschide cu spectacolul non-verbal „Mimorózart”
Șase premiere, un turneu în Germania și cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck sunt cele mai importante noutăți ale stagiunii 2016-2017 la Teatrul de Păpuși „Puck” care va începe sâmbătă, 10 septembrie cu spectacolul non-verbal „Mimorózart”.…
Citeste mai departe ›S-au încheiat lucrările pe drumul judeţean DJ 107N Băişoara – Valea Ierii şi cele de pe DJ 103N
Consiliul Judeţean Cluj informează că în aceste zile a fost asfaltat şi ultimul tronson de pe drumul judeţean DJ 107N Băişoara – Valea Ierii, respectiv tronsonul situat între localităţile Moara de Pădure şi Frăsinet.…
Citeste mai departe ›„Garda de onoare” nu moare şi nu se predă
Din cele mai vechi timpuri au rămas în istorie replici ale unor lideri care au avut un efect de mobilizare, care au coincis cu victorii despre care s-au scris ode, cărţi.…
Citeste mai departe ›Ziua Mondială de Prevenţie a Suicidului, marcată la Cluj printr-un concert rock
Alianța Română de Prevenție a Suicidului (ARPS) organizează vineri, 9 septembrie, de la ora 18.00, un concert rock susţinut de trupe de copii și adolescenți de la Școala de Muzică „The Beat”, care vor transmite mesajul de dragoste pentru viață de Ziua Mondială de Prevenție a Suicidului.…
Citeste mai departe ›Apele Române explică de ce e atât de murdar Someşul şi ce acţiuni de igienizare vor fi întreprinse
Someşul Mic arată din ce în ce mai rău în ultima perioadă fiind năpădit de gunoaie, dar şi de varii specii de macrofite acvatice, iar malurile acestuia au devenit adevărate refugii de şobolani, întrucât aceştia găsesc surse de hrană în apropiere. …
Citeste mai departe ›