Alte stiri

Branding în sistemul de sănătate publică: „Nimic nu merge mai repede în cap decât un produs prost care e foarte bine promovat”

Branding în sistemul de sănătate publică: „Nimic nu merge mai repede în cap decât un produs prost care e foarte bine promovat”

Sistemul de sănătate, mai ales prin prisma activității clinicilor private, tine să devină tot mai mult o luptă a brandurilor. Chiar dacă în România conceptul de construire a unui brand în sistemul de sănătate este o idee relativ nouă, lucrurile încep să prindă contur.…

Citeste mai departe ›
Clădirea BNR

Academica BNR 2017 își deschide porțile pentru mediul universitar

Banca Națională a României va organiza, în perioada aprilie-mai și octombrie-noiembrie 2017, în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai”, la sediul Sucursalei Regionale Cluj, o suită de patru seminarii – pilot, dedicate familiarizării reprezentanților mediului academic care activează în domenii non-economice: cadre didactice, doctoranzi, masteranzi ai universităţii, cu noțiuni esențiale din actualitatea economică și financiară, precum și cu aspecte fundamentale legate de rolul şi funcţiile băncii centrale.…

Citeste mai departe ›
Wallet check with stethoscope

Credite speciale pentru medicii din sectorul privat

Mai multe bănci de pe piaţă s-au orientat în a le acorda medicilor credite speciale pentru a-şi dezvolta practica. Exemple în acest sens sunt Divizia Pentru Medici de la BT sau produsele financiare speciale pe care le oferă medicilor Libra Internet Bank.…

Citeste mai departe ›
Dr. Marcel Tanţău

Dr. Marcel Tanţău: Sistemul medical privat din România abia a trecut de nivelul abc-urilor de scară

Una dintre cele mai moderne şi mai performante clinici private din Cluj-Napoca este Centrul Medical de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă, care asigură consultaţii de gastroenterologie, hepatologie (afecţiuni hepatice). Clinica este dotată cu aparatură de endoscopie digestivă de ultimă oră şi oferă intervenţii endoscopice complexe sau simple, sub anestezie generală, pentru a asigura pacienţilor, aşa cum spune prof.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

România – pe locul 2 la Europenele de la Cluj

Ediția 2017 a Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică s-a încheiat. Delegația țării noastre s-a clasat pe podium în ceea ce privește numărul de medalii pe națiuni, depășind până și așteptările oficialilor Federației Române de Gimnastică, sau pe cele ale Comitetului Olimpic și Sportiv Român. …

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

Ponor, Drăgulescu, Iordache. Încă trei medalii pentru România. Au căzut recorduri!

Cătălina Ponor a cucerit, duminică, un nou titlu de campioană europeană la bârnă, al cincelea din întreaga carieră, cifră ce reprezintă un nou record în materie de titluri cucerite de o gimnastă la acest aparat.…

Citeste mai departe ›
Biroul de vot funcționează în incinta Institutului Cultural Francez | Foto: Bogdan Stanciu

Francezii își aleg noul președinte. Cum decurge votul la Cluj

Actualizare 19.45. Conform mai multor exit-poll-uri citate de televiziunea publică belgiană de limbă franceză, candidatul centrist, pro-european, Emmanuel Macron, se află pe locul I, cu 24% din sufragii, în vreme ce Marine Le Pen (Frontul National, extrema dreaptă), François Fillon (Republicanii, dreapta) și Jean-Luc Mélenchon (La France insoumise, stânga radicală) se află între 18 și 20% fiecare.…

Citeste mai departe ›
Daniel Buda, vechiul şi noul preşedinte al PNL Cluj

Daniel Buda, vechiul şi noul preşedinte al PNL Cluj

Consiliul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj, la care participă peste 400 de delegaţi, a ales, duminică, noua conducere a organizaţiei şi pe preşedintele acesteia.

Singurul candidat pentru funcţia de preşedinte a fost actualul preşedinte, europarlamentarul  Daniel Buda, care a câştigat un nou mandat, cu 11 voturi împotrivă şi 389 pentru.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

CFR a mai bifat o victorie

CFR Cluj a mai făcut o victimă în play-off-ul Ligii 1. Trupa lui Vasile Miriuță s-a impus la limită, scor 1-0, în deplasarea de la Giurgiu. Prima apariție periculoasă în careu i-a aparținut lui Sergiu Buș, fotbalistul crescut de CFR reușind să creeze panică în apărarea ardelenilor, în minutul 13.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

Drăgulescu și Downie, vedetele europenelor de la Cluj

Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Sala Polivalentă Cluj-Napoca se apropie de sfârșit. Duminică se vor disputa ultimele finale pe aparate, iar emoțiile românilor vor crește la cote maxime atunci când la bârnă, respectiv la sărituri vor intra în concurs Cătălina Ponor și Larisa Iordache, plus deja campionul continental Marian Drăgulescu.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

Un titlu pentru nemurire. Drăgulescu, campion european

Marian Drăgulescu a cucerit medalia de aur în finala de la sol, din cadrul Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca. Sportivul legitimat la CSA Steaua București a fost notat cu 14.500 in finala de la sol, cu care a castigat medalia de aur, iar pe podium au mai urcat Dmitri Lankin (Rusia, 14.466) si Alexander Shatilov (Israel, 14.400).…

Citeste mai departe ›
Manifestația a fost organizată de Asociația „Ad Astra”

Marș pentru știință la Cluj

Aproximativ 50 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Marșul pentru știință, acțiune menită să sensibilizeze opinia publică și să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă cercetarea.

Unul dintre organizatori, Mihai Miclăuș, doctor în biologie moleculară, a declarat că lumea trebuie să conștientizeze rolul pe care știința îl are în societate.…

Citeste mai departe ›