Între robie și libertate

Septimiu Moga, economist

Uneori, din cotloane neștiute de oameni, din întunecimi de ignoranță, uitare și trufie, pornesc nenorocirile, coșmaruri ale omenirii. Dacă în urmă cu doar șapte sute de ani, adică cu vrei 25 de generații în urmă, din catacombele orașelor se insinua în trufașa Europă, ce părea că începuse să trăiască un nou ev de prosperitate, după căderea Romei, o amenințare invizibilă, nimicitoare, chinuitoare, ce a marcat omenirea până azi, moartea neagră. Păcatele omenirii păreau că sunt vinovate de nenorocirea ce amenința deopotrivă pe bogați și săraci, capetele încoronate și muritorii de rând.

În acele vremuri, fiecare zi, fiecare lună, fiecare an își avea importanța sa, o importanță mult mai mare decât dăm noi astăzi clipei. De rodul fiecărui an depindea viața oamenilor evului mediu. Mișcarea oamenilor era limitată de suprafața și capacitatea pământului de a rodi și de ierarhiile vremii. Banii circulau sporadic și mai mult între nobili sau negustori și de aceea avuția era dificil de evaluat sau de transferat în alte locuri. Deopotrivă, oameni liberi, servi, clerici sau nobili erau legați de pământ, de locul unde s-au născut, iar țara lor, moșia lor, era parte a existenței lor, erau una cu ea.

Moartea neagră nu venise din senin. Clima continentului se schimbase, devenise mai rece, iar recoltele mai slabe. Subnutriția, deși adesea întâlnită în evul mediu întunecat, făcuse ravagii în anii care au precedat izbucnirea epidemiei de ciumă. Orașele se aglomeraseră, mizeria, foametea, luptele pentru pământ, capitalul epocii, se întețeau, iar omenirea intrase în dansul funest al morții și al vieții. Moartea neagră venea în ochii superstițioși ai strămoșilor noștri sub forme diafane, ispititoare sau tenebroase. Imaginația iscată de frica umană crea demoni. Deși demonul era insidiosul animal trăitor printre oameni, în canalele insalubre ale cetăților, pe vasele aglomerate ce străbăteau Mediterana, în blana căruia purecii călătoreau spre noua victimă. Era prea simplu pentru om ca boala să fie adusă de un biet șobolan, trebuia să fie o pedeapsă divină.

Epidemia a trecut. Cu mijloacele vremii, doctori mai degrabă șarlatani, vraci, călugări cucernici, eroi căzuți fără glorie, dar mai ales cu o organizare exemplară a unor principi luminați, moartea neagră a plecat, lăsând continentul pustiit, dar încă populat. Viața a revenit, viața a călcat peste moarte. Dar cu ce preț! Lumea nu a mai fost la fel.

În vestul continentului, oamenii au devenit mai prețioși, munca lor mai bine plătită. Orașele au reînceput să se dezvolte, apărând un nou tip de economie și democrația. În tot acest timp, în răsărit robia s-a adâncit, țăranul fiind din ce în ce mai legat de pământ și de seniorul său. Autarhia imperiilor, regatelor și principatelor răsăritene a devenit din ce în ce mai puternică. Fiecare din aceste noi modele a fost consecința situației existente înainte de marea încercare a morții negre. Fiecare trăsătură s-a adâncit, devenind cu trecerea secolelor din ce în ce mai pregnantă. Fiecare model economic sau politic se dorea a fi de succes.

Astăzi, un mic animal aproape orb, un mamifer înaripat, o ființă a nopții a adus omenirii un virus ucigaș. O încercare teribilă pentru lume. Astăzi, nu șobolanul sau liliacul poartă cu el virusul spre țintă, ci îl purtăm noi. Îl purtăm în respirația noastră, în mâine noastre ce le dăm peste continente, în îmbrățișările noastre, în sărutul ce-l dăm prietenilor, copiilor, părinților sau bunicilor. Îl ducem cu noi în mașini, avioane, sau vapoare, în toate locurile de pe pământ. Un liliac a redus la tăcere un continent la vremea când în zonele meridionale înmuguresc liliecii. Astăzi însă, avem o știință ce nu va lăsa omenirea să moară, va găsi mai devreme sau mai târziu leacul, cu prețul a mii și mii de oameni care nu se vor mai putea bucura de primăvara asta luminoasă. Astăzi virusul acesta riscă să ne ucidă sufletele, încrederea și tot ceea ce ne leagă. Cum să mai spui printr-un sărut cuiva că îl iubești, cum să nu mai simți inima unui apropiat mai aproape altfel decât printr-o îmbrățișare, cum să cunoști pe cineva dacă nu-i simți măcar pentru o clipă palma în mâna ta?

Lumea nu va mai fi nici de acum încolo la fel. Avem o lume cu diferențe pe care cu greu unii oameni le observă, care vor deveni tot mai mari. Drumul de la libertate la servitute se va simți în unele zone mai mult decât azi. Multe lucruri nu stau în puterea celor care dețin puterea, ci în oameni, de a avea puterea de a fi apropiați, de a dori să-și construiască ei înșiși destinele. Sunt aproape convins, că după ce pandemia va intra în istorie, motoarele economice se vor tura din nou, tot mai puternic. Modelele economice vor fi însă din ce în ce mai diferite și toate se vor dori a fi de succes. Oamenii însă trebuie să creadă în ei, cei ce sunt robi se vor lega mai puternic în robie, iar cei liberi vor fi mai liberi. Ca și în urmă cu 25 de generații omul va învinge. Eu îmi doresc însă să învingă din nou încrederea, rațiunea și libertatea.

De Septimiu Moga

Distribuie:

Postaţi un comentariu