Falsa dilemă privind cine conduce societățile în pandemie

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter

A ieșit la iveală motivul ascuns al demiterii domnului Adrian Streinu-Cercel de la șefia comisiei științifice de combatere a COVID-19. El a fost dezvăluit involuntar chiar de medicul bucureștean. Într-un interviu acordat imediat după demitere, eliberat de constrângerile funcției, profesorul Cercel a arătat cum vede el mersul lucrurilor: asprirea măsurilor de carantinare timp de 65-75 de zile și extinderea testării, astfel încât viața socială și cea economică să repornească în siguranță. „Facem asta, atunci la 1 iulie deschidem tot, dacă nu ne întindem până în toamnă”, a spus Adrian Streinu-Cercel la România TV, în obișnuitul său stil colocvial.

Viziunea sa privind combaterea pandemiei a intrat în coliziune cu cea a oficialităților, decise să relaxeze măsurile de izolare socială începând cu mijlocul lui mai. Deși profesorul Cercel nu și-a expus public ideile decât după ce a fost înlăturat, neîndoielnic că el s-a pronunțat în interiorul comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății. Fiind cunoscut ca un tip frust și cu priză la televiziuni, menținerea lui în fruntea comisiei prezenta riscul ca el să contrazică din poziție oficială decizia de repornire treptată anunțată de președintele Iohannis. Un risc pe care guvernul l-a înăbușit în fașă.

Îndepărtarea profesorului Cercel a aprins disputa privind cine are întâietate în impunerea politicilor publice în timpul pandemiei: comunitatea științifică sau politicienii? Este o controversă în desfășurare în mai toate societățile afectate concomitent de coronavirus și de măsurile luate pentru combaterea lui. La limită, opiniile se despart între cei care susțin închiderea socială până la apariția unui vaccin și cei care spun că economiile trebuie repornite imediat și cu orice risc. Când diferențele de opinie sunt ireconciliabile sau nu rămân în spatele ușilor închise, politicienii au la dispoziție varianta înlăturării personajelor incomode. Așa s-a întâmplat cu profesorul Cercel, dar și cu fostul șef al oficiului pentru vaccinare din Stalele Unite, înlocuit din funcție după ce a contrazis una din aserțiunile medicale ale președintelui Trump.

În general, pare a fi desigur de preferat ca politicile publice să fie luate de politicieni în acord cu majoritatea experților și măsurile luate să fie explicate și apărate de comunicatorii proeminenți ai comunității științifice. Destui experți sunt însă în continuare derutați de evoluția pandemiei și își reevaluează opiniile cu o viteză mult mai mare decât pot fi adaptate politicile publice. Nemaivorbind că și acolo unde există o relativă armonie între guvernanți și majoritatea experților, răspunsul la pandemie diferă de la țară la țară. Suedia, de pildă, nu a adoptat politici aspre de izolare socială în dezacord cu toate celelalte țări europene, dar în acord cu evaluările consiliului științific național.

Revenind la natura disputei care a dus la înlăturarea profesorului Cercel, chiar dacă ar fi fost dispuse să asculte propunerile fostului șef al consiliului științific, autorităților române le-ar fi fost aproape imposibil să explice necesitatea adâncirii suferințelor sociale și economice, când mai toate țările UE, multe dintre ele mai grav afectate, au inițiat repornirea economică. Calea propusă de profesorul Cercel este probabil cea mai calificată pentru a atinge siguranța sanitară. Însă politicile publice nu sunt atât de simplu de luat. Intervin la masa deciziilor multe alte considerente, legale, sociologice, etice, economice, de siguranță națională, care inevitabil nuanțează opinia strict medicală.

Dar riscul perpetuării unei dispute între autorități și membrii comunității științifice este ca populația să devină imună la avertismentele acestora din urmă și să minimalizeze pericolul. Oamenii cred ceea ce vor să creadă și, neîndoielnic, argumentele științifice complicate și prudente nu sunt pe placul celor mai mulți. După două luni de încartiruire la domiciliu, destui sunt cei care își imaginează momentul 15 mai similar revoluției din decembrie 1989, când libertatea s-a înstăpânit de la o zi la alta. Deocamdată, experții care au jucat cartea eliberării întârziate se împacă greu cu gândul că au pierdut partida. Însă rolul lor public în educarea și temperarea entuziasmului post-15 mai a devenit cu atât mai important, chiar dacă o acțiune în acest sens riscă să le contrazică predicțiile. Fără o asumare personală conștientă a limitelor libertății, așa cum poate fi ea cultivată de sfaturile celor avizați, există riscul ca partida să se prelungească la nesfârșit.

Postaţi un comentariu