Cherecheș plătește amenda, dar nu demolează zidul de pe Horea 46

Primarul Cherecheș nu vrea să demoleze zidul care a creat atâta zarva

În urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie  şi Justiţie,   în dosarul deschis de Consiliul Naţional Contra Discriminării (CNCD), primarul Municipiului Baia Mare are de plătit suma de 6.000 de lei amendă, totuşi zidul care a creat atâta zarvă va rămâne în picioare.

 „În ceea ce priveşte sentinţa Înaltei Curţi, pot să vă spun că zidul nu va fi demolat. Voi plăti amenda, cum de fapt am şi făcut, dar zidul rămâne”, a precizat Cătălin Cherecheş.

Acesta a adăugat că în primăvara anului viitor, cel de-al doilea bloc de locuinţe de pe strada Horea 46, locul unde este amplasat gardul de zid va fi evacuat şi renovat pentru a fi dat altor categorii de persoane.

 „Continuăm proiectul de relocare al famiilor de romi”, a subliniat edilul.

Primarul Cătălin Cherecheș s-a ales cu o amendă de 6.000 lei din partea CNCD, care l-a somat să găsească o soluție mai bună de integrare a rromilor, alta decât ridicarea de ziduri. Primarul a atacat decizia CNCD în instanță, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis recent menținerea hotărârii CNCD potrivit careia ridicarea zidului „constituie faptă de discriminare”. Decizia instanței supreme este definitivă.

Inițial, primarul municipiului Baia Mare a explicat că zidul din jurul celor două blocuri locuite de rromi ca are rolul de a proteja copiii respectivelor familii de pericolele străzii „intens circulate” de vis-a-vis. Pe lângă amenda primită, CNCD a recomandat că autoritățile locale să încerce să îmbunătățească condițiile de trai ale familiilor din acea zonă.

 

zid-rromi-baia-mare

Blocul de pe Horea 46

Distribuie:

Postaţi un comentariu