EuroNewsletter. Ungaria și Polonia declanșează o criză internă a UE

Criză! (că nu a mai fost demult). Joi seară, liderii celor 27 de state europene nu au ajuns la nicio concluzie cu privire la blocajul în care se află UE, cu privire la adoptarea bugetului multianual și a pachetului financiar de redresare post-pandemie. După o oră de discuții pe această temă, liderii au trecut la subiectul oficial de pe agendă, respectiv coordonarea măsurilor de combatere a pandemiei. La conferința de presă post-summit, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, Charles Michel, s-au rezumat să spună că vor continua să caute soluții, împreună cu Germania, care deține președinția rotativă a Consiliului UE. UVDL a invocat la sfârșit tradiția europeană, confirmată de fiecare dată, de găsire a unei soluții, chiar și când acest lucru nu pare posibil.

De data aceasta vorbim de o criză internă. Ungaria și Polonia au blocat, luni, procedura de aprobare a pachetului de redresare economică post-COVID, în valoare de 750 de miliarde de euro. Cele două state au ripostat astfel la decizia de săptămâna trecută luată de Consiliu și Parlament de a crea un mecanism palpabil prin care accesarea fondurilor europene este condiționată de respectarea statului de drept. Blocajul creat de cele două state este echivalent cu o criză, fiindcă mai este foarte puțin rămas până când programul financiar trebuie aprobat, pentru a putea intra în vigoare de anul viitor. Mai mult, pachetul de redresare este legat instituțional de bugetul pe 2021-2027 al Uniunii Europene, care este, astfel, și el blocat. Vorbim de o sumă totală de circa 1085 de miliarde de euro, dintre care câteva sute de milioane de euro sunt necesare de urgență pentru toate economiile europene, ca să facă față efectelor economice ale pandemiei.

Cele două state afirmă că susțin și respectă statul de drept, dar se opun mecanismului de condiționare a fondurilor europene, deoarece acesta ar avea un substrat politic și ar reprezenta o încălcare a suveranității. Poziția celor două state a fost explicată marți, de ministrul de justiție de la Budapesta, Judit Varga, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de afaceri europene, în care ea a susținut și că mecanismul de condiționare este o formă de „șantaj politic și ideologic”. Ministrul german al afacerilor europene, care prezida ședința, Michael Roth, i-a răspuns scurt: „Statul de drept nu este o ideologie”.

Miercuri, a fost rândul premierului polonez, Mateusz Morawiecki, în plenul parlamentul de la Varșovia să atace Uniunea Europeană, într-un limbaj virulent, referindu-se la o „oligarhie europeană” care, desigur, persecută Polonia.

Numai că: nu e vorba de nicio oligarhie ci de majoritatea covârșitoare a Parlamentului European, majoritatea covârșitoare a statelor Uniunii Europene și majoritatea covârșitoare a cetățenilor europeni (77%), care susțin condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Reacție rapidă. Președintele Partidului Popular European (PPE), fostul premier liberal polonez Donald Tusk, a cerut luni excluderea din acest partid a formațiunii Fidesz conduse de premierul ungar Viktor Orbán. Fidesz e suspendat din PPE încă de anul trecut, pentru bună purtare. Pe de altă parte, PiS, partidul aflat la putere în Polonia, ultra-catolic, este parte a unei familii politice marginale, cea a Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.

Chestiuni tehnice. Cele două state nu au putut bloca aprobarea mecanismul de condiționare, propriu-zis, fiindcă acesta este un subiect care se decide prin majoritate calificată, și a întrunit voturi suficiente pentru a fi adoptat. Prin urmare, ele nu și-au dat acordul pentru începerea procedurii scrise prin care se permite creșterea veniturilor proprii ale Uniunii Europene. În absența acestei permisiuni, Comisia nu este autorizată să strângă de pe piețele internaționale cele 750 de miliarde de euro pentru fondul de redresare.

Mareșalul Tweeto se întoarce. Miercuri, în ajutorul Poloniei și Ungariei a sărit premierul sloven, Janez Janša, fan al lui Donald Trump și utilizator asiduu de Twitter, despre ale cărui isprăvi am scris chiar în newsletterul precedent. Janša a transmis o scrisoare către președintele Consiliului European, Charles Michel, în care susține poziția celor două state și amintește în mod trumpian despre alegerile slovene din 2014, care ar fi fost fraudate masiv, pentru ca el să piardă alegerile (!).

Nu în numele nostru! Primarii Varșoviei și Budapestei au criticat, joi, decizia Poloniei și Ungariei, într-un comunicat de presă difuzat de Comitetul Regiunilor. „Blocarea prin veto a bugetului, al cărui cel mai mare beneficiar urmează să fie Polonia este pur și simplu un demers suicidar. Este dincolo de înțelegere”, a spus Rafał Trzaskowski, primarul capitalei polone.

Orban contra Orbán. Poziția României a fost, fără echivoc, de susținere a condiționării fondurilor europene de respectarea statului de drept. Ea a fost enunțată joi de premierul Ludovic Orban, într-un interviu pentru Agenția France Prese, iar Angela Merkel l-a sunat pe președintele Klaus Iohannis pentru a se asigura de loialitatea acestuia.

Frământări. Mai multe voci susțin continuarea procesului de adoptare a pachetului financiar de redresare în format interguvernamental (un acord între guvernele celorlalte 25 sau 24 de state, în afara cadrelor UE) sau în format de cooperare consolidată (sub egida UE și prin instituțiile acesteia, dar la care participă doar statele doritoare). În ambele variante, Polonia și Ungaria (plus/minus Slovenia) ar rămâne fără sumele prevăzute în pachetul de redresare. Aceste proceduri, însă, ar lua mult timp, în contextul în care economiile au nevoie urgentă de bani.

Deocamdată impas. În cazul în care Ungaria și Polonia (plus/minus Slovenia) nu vor ceda în perioada următoare, cele două soluții de mai sus par singurele căi de urmat. Concesii din partea Uniunii în fața celor două state nu pot fi luate în calcul, fiindcă acestea ar duce tot la blocarea procedurilor, cel puțin din partea Parlamentului European, care a impus actualul mecanism și care trebuie să dea un vot final pe tot pachetul financiar (buget + fondul de redresare). De asemenea, două state, Țările de Jos și Finlanda, au semnalat că nu vor accepta astfel de concesii. O variantă de compromis ar putea fi introducerea unor paragrafe privind asigurarea obiectivității în luarea deciziilor.

Maia e o speranță. Candidatul pro-european Maia Sandu a câștigat detașat alegerile prezidențiale în Republica Moldova, fiind votată de 57,7% dintre cei prezenți la urne. Scorul neașteptat de mare pe care l-a obținut, în detrimentul cripto-comunistului Igor Dodon, se explică prin votul masiv al diasporei. Astfel, 16 la sută din totalul voturilor valabile au provenit din afara Moldovei – probabil un record european – iar dintre acestea, 92,9% au fost pentru Maia Sandu.

Câteva idei despre aceste alegeri:

•  Momentul Sandu este echivalent cu momentul Constantinescu al României, în 1996, când, prin vot democratic, a fost schimbat un șef de stat comunistoid și filorus cu un pro-european ferm.

• Drumul Moldovei spre Uniunea Europeană nu este un proces ireversibil și va fi mai lung și mai greu decât al României, fiindcă Maia Sandu nu are la dispoziție o majoritate parlamentară, iar fereastra de oportunitate geopolitică pe care au avut-o România și celelalte state foste socialiste s-a închis demult. De asemenea, nu există un consens politic cu privire la aderare, cum a fost cazul României (declarația de la Snagov din 1995).

• O ipotetică aderare europeană a republicii de peste Prut nu poate fi întrevăzută mai devreme de zece ani, mai degrabă 15, și nu poate avea loc fără ca situația Transnistriei să fie reglementată. Singura soluție realistă în acest sens este o Moldovă federală, un lucru greu de digerat de opinia publică.

• Puținii comentatori români avizați au subliniat că succesul Maiei Sandu a fost posibil doar fiindcă România a înțeles, într-un final, să nu se mai amestece fățiș în politica de la Chișinău. Oamenii Bucureștiului de până acum s-au dovedit alegeri catastrofale, de tip mafiot – Vladimir Plahotniuc, sau patrioți de mucava – Iurie Leancă. Exemplele pot continua.

• O susținere explicită din partea României ar fi avut efect de bumerang, fiindcă – și asta nu e foarte cunoscut la noi în țară – nu suntem, de fapt, foarte simpatici și simpatizați în Republica Moldova. Nu suntem frații mai mari, proteguitori, cum ne-ar plăcea să credem, ci suntem niște unchi cam plini de ei și cu ifose.

• Maia Sandu a fost un politician privit cu răceală la București, în ultimii ani. O excepție notabilă a făcut-o Dacian Cioloș, care a susținut-o în campanie, deși partidul Maiei Sandu este din altă familie politică (PPE).

• După victoria în alegeri, echivalentă cu o revoluție, ea a devenit favorita tuturor politicienilor de pe Dâmbovița.

Un comentariu mai temeinic de la Sorin Ioniță, aici. Și câteva cuvinte de la politologul Ileana Racheru, cercetător la Institutul Diplomatic Român, având ca domeniul de expertiză spațiul ex-sovietic:

• „În 2017-2018, nimeni nu o primea pe Maia în România. Se întâlnea în cafenele cu profesori universitari, studenți, unu-doi politicieni și cei câțiva experți care într-adevăr știu ce se întâmplă în R .Moldova. (…)După victoria de duminică, mulți dintre cei care o înjurau [la Chișinău] pe banii României și ai lui Plahotniuc, o laudă și o felicită pe Maia, fac turul TV-urilor și sigur ar vrea să ajungă consultanții d-nei președinte”. (Toată postarea, aici).

… de unde se vede prea bine că, de o parte și alta a Prutului, suntem de-o făptură și de-o seamă, vorba poetului.

Greu de aderat 3. Saga aderării Macedoniei de Nord continuă cu episodul al treilea. De data aceasta, Bulgaria a blocat prin veto, marți, demararea oficială a negocierilor de aderare a micuțului stat balcanic (la pachet cu Albania). Poziția Sofiei ține de istoria macedoneenilor, legată de cea a bulgarilor și de limba acestora, care este mutual inteligibilă cu bulgara. Astfel, Bulgaria solicită respectarea unui acord semnat în 2017, pe care Macedonia de Nord nu l-a pus în practică. Bulgaria respinge termenul „limba macedoneană”, considerând că limba vorbită în Macedonia de Nord este bulgara. În viziunea Sofiei, Bulgaria și Macedonia de Nord au o istorie comună până la formarea Republicii Federative Macedonia, în cadrul Iugoslaviei, după al doilea război mondial.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, reamintim că, în episodul 1, Grecia s-a opus aderării Macedoniei, pe motiv de nume, care face parte din patrimoniul cultural-identitar elen. În 2018, cele două părți au ajuns la un acord, prin care Macedonia a devenit și „de Nord”. Hotărârea a provocat un scandal imens și alegeri anticipate la Skopje, dar în cele din urmă a fost adoptată, în 2019, iar deschiderea negocierilor de aderare părea deschis. În episodul 2, însă, președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a opus deschiderii negocierilor, în octombrie 2019, pe motiv că întreg procesul de aderare are nevoie de reformă. În martie 2020, a fost adoptat un nou set de reguli de aderare, și, din nou, lucrurile păreau rezolvate, până a apărut opoziția Bulgariei. Va urma.

Un cod deontologic pentru imami. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avut o întrevedere cu organizațiile care compun Consiliul francez al cultului musulman pentru a le cere să conceapă un cod deontologic al imamilor ce activează în Franța. Codul ar urma să respecte secularismul statului francez și. Organizațiile musulmane au primit un termen de 15 zile pentru a-l redacta. Mutarea președintelui francez face parte dintr-o serie de măsuri menită să descurajeze islamismul radical, inclusiv prin interzicerea imamilor formați în alte state.

Pentru băieți (dar nu numai): O analiză interesantă a tehnicilor militare folosite de azeri în recentul război din Nagorno-Karabah în care i-au făcut praf pe armeni. Pe scurt, consiliați de turci, azerii au folosit echipamente și tehnici noi, din domeniul războiului robotizat, plus șiretlicuri de când lumea. De exemplu, au utilizat avioane străvechi AN-2, teleghidate, pe care le-au trimis ca momeală, spre a fi doborâte de armeni. Aceștia le-au atacat frenetic, crezând că sunt drone. În realitate, nu au făcut decât să-și divulge pozițiile bateriilor antiaeriene, pe care le-au anihilat apoi adevăratele drone azere, care zburau la o altitudine mult mai mare decât AN-urile.

Off-topic. Un jurnal de călătorie prin Bosnia&Herțegovina, o țară mai săracă, dar de multe ori mai curată și îngrijită ca România