Silvia’s Art Gallery, un nou spațiu de expoziții pentru piaţa de artă din Cluj

Foto: Dan Bodea

O nouă galerie de artă a fost deschisă recent în centrul Clujului, pe Bulevardul Eroilor nr.22, al cărei curator este fosta jurnalistă Silvia Suciu. De curând, clujenii au avut ocazia să o cunoască pe Silvia Suciu în calitate de curator al expoziţiei „Rembrandt-Apogeul artei gravurii” prezentată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Scopul deschiderii galeriei, sub genericul Arta Înseamnă Putere!-Art For All!, a fost dorinţa curatorului de a trage un semnal de alarmă pe piaţa de artă din Cluj în condiţiile în care de nenumărate ori s-a adus în discuţie lipsa spaţiilor expoziţionale într-un oraş care are pretenţia de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021.  „Toată lumea îşi poate găsi locul într-o galerie şi în Cluj trebuie să existe cât mai multe. Publicului trebuie să îi oferi şi nu trebuie să restricţionezi accesul niciunui artist. Există galeriile elitiste, însă pentru Cluj nu ele sunt soluţia”, remarcă Silvia Suciu.

IMG_0398

IMG_0449

„Am făcut această galerie pentru că era nevoie. Sunt eforturi foarte mari să deschizi astăzi o galerie de artă şi nu aş fi reuşit fără ajutorul familiei.  Am vrut neapărat să deschid galeria în timpul verii fiindcă în această perioadă vin mulţi turişti străini care vor să vadă artă locală. Noi chiar avem ce să arătăm şi este păcat să le ţinem în ateliere şi să nu fie văzute. Avem spaţii, dar nu ştim să le folosim”, precizează Silvia Suciu, adăugând că foarte mulţi artişti îi trimit portofoliile  în vederea unei viitoare noi expoziţii.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În galerie pot fi admirate şi cumpărate lucrări de pictură, ceramică, sculptură, artă textilă, sau instalaţie foto, semnate de circa 30 de artişti aflaţi în diferite etape ale creaţiei lor artistice, fie proaspeţi absolvenţi ai Universităţii de Artă şi Design, sau artişti cu decenii de experienţă în spate. Lucările nu sunt expuse la întâmplare, ci sunt aşezate în aşa fel încât să existe o legătură între ele. Astfel, într-un spaţiu nu foarte mare, de nici 30 de metri pătraţi, sunt prezente lucrări aparţinând lui Ioan Sbârciu sau lui Viorel Nimigeanu, dar şi lucrări ale unor tineri artişti precum Alexandru Nicoară sau Alexandra Niţă. „Am făcut şi un colţişor mai feminin în care Iordanka Cioti a expus câteva lucrări din ceramică de o delicateţe extraordinară”, spune Silvia Suciu.

IMG_0460

În prima expoziţie din galerie se regăseşte o sculptură organică a Marianei Gheorghiu, dar şi o sculptură a lui Liviu Mocanu intitulată „Biblioteca verticală”. Preţurile lucrărilor, care nu depăşesc 1500 de euro, au fost stabilite în funcţie de piaţa de artă şi în urma discuţiei cu artiştilor. „Preţurile nu sunt mari şi chiar negociabile. Poţi să ai lucrări şi de 500 de lei, dar trebuie să ai o «vitrină  sclipitoare» pentru a putea vinde şi lucrările mai puţin valoroase. Preţul de 2000 de lei pentru  lucrarea unui artist care are 60 de ani şi care se află la maturitate nu este unul mare. Eu în acest moment nu îmi permit să cumpăr nicio lucrare de la mine din galerie, dar există persoane care îşi permit şi acestor persoane ne adresăm”, declară cu sinceritate Silvia Suciu. „Aşa cum se vinde adidasul, aşa cum se vinde puiul, sau cum se vinde pasta de dinţi, aşa trebuie să vinzi şi artă. Trebuie să laşi publicul să vină, să înveţe, să îl iei cu binişorul şi apoi să îi vinzi artă  sau cel puţin ideea de artă”, spune Silvia Suciu.

 „Vroiam să am şi sculptură în galerie şi pe lângă lucrarea lui Liviu Mocanu am adus şi lucrarea «Turma» a Alexandrei Niţă, absolventă a Universităţii de Arte si Design în 2013, o lucrare foarte sugestivă realizată din lână”, precizează Silvia Suciu.

Silvia Suciu lângă lucrarea "Turma"/Foto: Dan Bodea

Silvia Suciu lângă lucrarea „Turma”/Foto: Dan Bodea

Galeria Silvia’s Art Gallery este deschisă publicului  de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, iar expoziţia actuală poate fi vizitată până în data de 20 august. După această dată va fi vernisată o expoziţie dedicată lui Paul Erdős, un cunoscut grafician din Satu Mare.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Birdeanu Constantin spune:

    Buna ziua.Va feliit pentru initiativa dv. si pentru faptul ca intr-un oras atat de mare ati demarat un proiect atat de ambitios.Sunt preot sculptor si as vrea (daca se pot aduce si din provincie)sa pot promova diferite lucrari prin aceasta galerie de arta.Daca se poate,va trimit un e-mail cu o parte din lucrarile mele.Multumesc!

Postaţi un comentariu