Magda Coman, singurul model în scaun rulant care a reprezentat România la New York Fashion Week: „Visam de când eram manechin pe picioare să prezint în America”

Magda Coman, inițiatoarea conceptului Atipic Beauty a participat pe 15 februarie la New York Fashion Week/ Foto: arhiva personală

Magda Coman, președinta Asociației Open Your Heart și totodată organizatoarea evenimentului „Atipic Beauty”, a fost singurul model cu dizabilități care a reprezentat România la FTL MODA, un eveniment asociat din 2014 Mercedes Benz Fashion Week din New York, cel mai prestigios eveniment din domeniul modei la nivel internaţional. Magda a povestit pentru Transilvania Reporter cum s-a simțit pe catwalk-ul american, cu ce impresii s-a întors din călătorie, dar și care sunt planurile sale în ceea ce privește cel mai atipic eveniment din lumea modei autohtone.

10492034_10153215276232494_7715522450216280718_n

„Castingul pentru eveniment s-a desfășurat la Roma, acesta fiind organizat de o fundație din Italia. Am participat 240 de modele în scaun rulant din toată lumea care ne doream să participăm la eveniment. Din România am fost aleasă numai eu. A fost o prezentare diferită, mai altfel, pentru că noi am fost integrate printre manechinele profesioniste normale. Au fost mai mulți designeri pentru care noi am prezentat. Nu au defilat doar persoane cu dizabilități motorii, în scaun rulant. Unul dintre manechini avea un picior amputat și a defilat purtând o proteză. De asemenea, a fost o tânără fară mână și o manechină care a defilat cu ajutorul unor cârje. Au fost integrate mai multe forme de dizabilități pentru a nu exista discriminări și pentru a arăta lumii că normalitatea există. Evenimentul a fost foarte spectaculos”, povestește Magda.

10264502_10206179039984903_2958658705785050843_n

Românii din New York au venit să o vadă

Românca recunoaște că a avut parte de emoții foarte mari pe scenă, dar și de surprize plăcute. „Am fost foarte surpinsă de faptul că au venit la prezentare în jur de 30 de români care îmi urmăreau activitatea pe Facebook . Au stat în rândul doi. Mi-au spus că au venit special să mă vadă pe mine la Fashion Week, ceea ce m-a impresionat. Au venit la After party și mi-au spus că se bucură că în sfârșit și în România se organizează evenimente de modă care au legătura cu latura socială”.

Magda s-a întâlnit la New York cu o veche prietenă, designerul Rozalia Bot, din Cluj-Napoca. „Am avut parte de o surpriză când a trebuit să îmi aleg designerul. Acolo se afla Rozalia Bot, cea cu care eu colaborez de trei ani în cadrul evenimentului Atipic Beauty. A fost o surpriză și pentru mine și pentru ea. Nu știam că ea e acolo, iar castingul meu a avut loc în Roma, așa că nici ea nu știa că voi merge. Am fost repartizată la ea, fiind ambele românce. M-am bucurat enorm că ne-am întâlnit acolo. Trebuia să prezint încă o ținută, a unui designer italian, dar fermoarul rochiei respective s-a stricat și nu am mai reușit să intru cu a doua ținută. Am reprezentat-o pe Rozalia Bot. A fost foarte multă lume la eveniment. Am dat un interviu, împreună cu Rozalia pentru o publicație din Italia în care am discutat despre România, Atipic Beauty și despre prietenia noastră din spatele lumii fashion. A fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată. Visam de când eram manechin pe picioare să ajung să prezint în America. Pentru mine era ceva de domeniul fantasticului, dar uite că mi s-a îndeplinit dorința”, mărturisește frumoasa manechină.

A călătorit singură

10955644_10205602629766255_5523188683248408542_o

Pentru a participa la New York Fashion Week, Magda a ales să călătorească singură. „A fost o adevărată aventură. Biletele de avion au fost luate greșit și în Milano am schimbat două aeroporturi. La New York nu am avut transportul asigurat și a trebuit să ne mobilizăm cumva și să ajungem unde trebuia. Am fost cazate la Manhattan, dar toată activitatea noastră: repetițiile, întâlnirile cu designerii se desfășurau în New York și trebuia să mergem până acolo. Am mers cu trenul, cu taxiul și cu metroul. Am fost foarte impresionată de faptul că deși nu am avut însoțitor, New Yorkul era foarte accesibil pentru persoanele cu dizabilități motorii. Te poți descurca singur fără probleme. În New York există 10.000 de taxiuri adaptate. În România nu prea exită așa ceva. În București nu e niciun taxi adaptat, la Târgu Mureș există câteva, deși companiile sunt obligate prin lege să aibă o mașină sau două cel puțin, adaptate pentru scaunul rulant. Am văzut că sunt țări în care poți să duci o viață normală. Totul era adaptat pentru a te putea descurca de unul singur. Eu cred că așa sunt și spitalele, școlile, din moment ce bulevardele și mijloacele de transport erau adaptate. Oamenii mi s-au părut foarte calzi, prietenoși și îmi zâmbeau pe stradă. Parcă noi românii suntem afundați într-o tristețe din care nu știu dacă ne vom reveni vreodată. Ce mi s-a părut în America diferit e faptul că noi am fost tratate normal, deși era un eveniment la care participau manechine normale, cele mai multe dintre ele. Am fost integrate printre ele și nimeni nu ne-a privit altfel. Am avut același regim în backstage, nu s-a făcut nicio diferență între noi și celelelte. A trebuit să ne schimbăm la fel de repede ca celelalte fete, deși eram în scaun rulant. Nu a fost niciun fel de discriminare. Am fost ca celelalte fete”, povestește Magda.

10996160_10205606795830404_8138732305705440553_n

10987369_10205888836841292_1724892645450595153_n

New York

FTL MODA este un eveniment iniţiat în 2007 de Ilaria Niccolini Production, cu sprijinul „Fondazione Vertical” din Milano şi cuprinde prezentarea unor creaţii vestimentare ce sunt realizate în mod special pentru a oferi confort şi eleganţă femeilor, în special celor cu dizabilităţi. Modelele în scaun rulant prezente la FTL MODA sunt persoane care s-au remarcat în domenii ca sportul, divertismentul sau media, ele fiind însoţite pe podium, în cadrul acestei prezentări, de cate un model profesionist. Fundația Vertical realizează an de an cercetări pentru a găsi un remediu pentru leziunile medulare. „De aceea poartă și numele Vertical, pentru că speră să devenim cu toții, cei care suntem imobilizați în scaunul rulant, verticali”, explică tânăra.

Atipic Beauty la Cluj / Foto: Dan Bodea

Atipic Beauty la Cluj / Foto: Dan Bodea

Sponsorii se lasă greu convinși

Dacă în alte țări se organizează de ani buni prezentări de modă dedicate persoanelor cu dizabilități, în România, prima prezentare de acest gen a fost realizată sub umbrela Asociației Open Your Heart, a cărei președintă este Magda. Evenimentul „Atipic Beauty” va ajunge în luna martie la cea de-a cincea ediție. Magda admite faptul că nu e deloc ușor ca organizator să te lupți cu mentalitatea oamenilor și să convingi sponsorii să ți se alăture în acest demers. „Evenimentul implică multe costuri: trebuie să le asigur fetelor transportul, cazarea, masa. Eu mă ocup de organizare, Alin Gălățescu aduce designerii, iar Cosmina Păsărin prezintă. Sponsorii reacționează greu. Mulți dintre ei nu înțeleg de ce fac acest eveniment, cu ce le ajută pe fete. Le-am întrebat pe fete dacă le-ar ajuta mai mult să primească o sumă de bani în locul participării la Atipic Beauty. Mi-au spus că acest eveniment e important pentru ele, pentru că se simt speciale, frumoase, apreciate și admirate. Nu s-ar bucura de bani, cât se bucură de aprecierea de care au partea în timpul evenimentului. Oamnii vin acolo pentru ele. Ele se simt diferit, față de ceea ce trăiesc zilnic. Unele vin din orașe mici, posibilitățile lor materiale sunt modeste, iar bucuria în sine pe care ele o trăiesc pentru mine e o motivație. Doresc să le ofer șansa cât mai multor fete să se bucure de experiența aceasta”, spune Magda.

10289842_10205333304273286_6524779494769620182_n

O lecție de viață

Evenimentul în sine este o lecție de viață, atât pentru cei sănătoși, cât și pentru cei care se deplasează cu ajutorul scaunului rulant. „E doar o demonstrație, le arăt oamenilor exemple de viață. Nu le cer nimic celor care vin la eveniment, le arăt că există oameni care s-au autodepășit și că se poate. Dacă aceste fete au reușit cu greu într-o țară neaccesibilizată, fiecare poate atinge succesul în diferite domenii, pentru că dizabilitatea nu ar trebui să te împiedice să își urmezi visele. Viața nu s-a terminat în momentul în care ai avut un accident sau dacă te-ai născut diferit față de ceilalți”, crede cu tărie președinta Open Your Heart.

Magda și Antonia,   în timpul evenimentului Atipic Beauty

Magda și Antonia, în timpul evenimentului Atipic Beauty

Asociația pe care o conduce a reușit să convingă o companie din România să angajeze persoane cu dizabilități. Este vorba de un call center. „Oamenii vor reacționa în măsura în care vom reuși să menținem acest eveniment, măcar de două ori pe an, pentru a se conștientiza că în spatele lui, există nevoia accesibilizării și nevoia persoanelor cu dizabilități de a fi integrate social, pentru a putea duce o viață normală”, spune aceasta.

„Atipic Beauty” va avea loc pe 8 aprilie la București, în incinta Rin Grand Hotel, urmând ca în octombrie evenimentul să se întoarcă pentru a treia oară la Cluj-Napoca. Dar până atunci, Magda va reprezenta România la Milano Fashion Week pe 2 martie.

10411327_10203775364845774_31556683708487864_n

În cadrul galei „Atipic Beauty” un număr de 12 modelele în scaun rulant defilează pe podium însoţite de 12 persoane publice și prezintă creaţii ale designerilor romani. Gazda permanentă a evenimentului este, începând cu prima ediţie, Cosmina Păsărin, evenimentul bucurându-se de sprijinul necondiţionat al criticului de modă Alin Gălăţescu, cel care asigură colaborarea cu designerii care creează ţinutele prezentate.

Citiți și: 12 modele în scaun cu rotile au demonstrat, la Cluj, că frumusețea nu cunoaște bariere


Publicitate

Postaţi un comentariu