Listele electorale, o privire de ansamblu

George Jiglău, politolog

Analiză

O privire de ansamblu asupra listelor electorale propuse de filialele clujene ale partidelor arată abordări destul de diferite. Se disting listele pentru Senat și Cameră ale PNL, cu mulți dintre liderii tradiționali ai PNL și fostului PDL în continuare în frunte, pe locurile eligibile, chiar dacă unii au activat până acum mai mult la nivel local. Îi vom avea în continuare în prim-planul politicii clujene și în Parlament pe Marius Nicoară, pe Florin Stamatian, pe Adrian Oros, apare mai nou și Tudor Ștefănie, fostul primar din Turda. Nu știu exact care sunt filtrele care au funcționat la nivel intern în PNL Cluj, însă probabil a contat mai ales influența locală, pentru că cel puțin în cazurile Oros sau Nicoară există semne de întrebare în ceea ce privește performanțele lor ca parlamentari. În același timp, e clar că PNL nu resimte la Cluj nici un fel de presiune pentru a-și înnoi elitele, câtă vreme deține o poziție autoritară pe plan local în raport cu celelalte partide.

 La celelalte partide putem vorbi despre un oarecare proces de înnoire. PSD aduce nume noi, doar Cornel Itu fiind parte din garda veche. Vedem mai multe femei pe locurile eligibile și, per total, mai mulți tineri. La PSD pare să fie și o încercare mai clară de a acoperi județul, nu avem candidați doar din Cluj-Napoca, ci și din Turda, Gherla sau Dej. După anii de conducere a lui Remus Lăpușan și a fostului „Grup de la Cluj”, rămâne de văzut dacă noua conducere va fi ceva mai convingătoare pe plan local. Felul în care a preluat actuala conducere puterea, conflictual, prin îndepărtarea Aureliei Cristea – probabil singurul parlamentar PSD cu un succes notabil și cu notoriete – nu e de foarte bun augur, nici alegerile locale nu au mers grozav, însă parlamentarele pot reprezenta un moment de revigorare.

USR este o noutate, ca peste tot în țară. Va fi un experiment interesant, să vedem modul în care acești oameni proveniți din societatea civilă reușesc să facă pasul înspre politică. Cum se vor adapta ei la viața de parlamentar, cum se vor integra în mecanismele instituționale, cum vor colabora cu politicienii cu experiență mai mare. Pentru că USR își asumă descentralizarea internă și reprezentarea mai accentuată a nivelului local, va fi interesant de văzut dacă parlamentarii USR vor reuși să atingă scopurile pe care și le propun pentru nivelul local prin intermediul mijloacelor parlamentare.

Text: George Jiglău, politolog


Publicitate

Postaţi un comentariu