Inventatorul Ionuț Budișteanu participă la „Brussels Innova” cu două sisteme inovative de supraveghere

Ionuţ Budişteanu, inventator şi informatician, câştigător al marelui premiu la cea mai importantă competiţie de ştiinţă şi inginerie din SUA / Foto: Dan Bodea.

Ionuţ Budişteanu este cunoscut pentru rezultatele sale deosebite obţinute la competiţiile de ştiinţă şi inginerie pentru liceeni şi mai ales pentru marele premiu Gordon E. Moore în valoare de 75. 000 de dolari obţinut în 2013 la cea mai importantă competiţie din SUA, Intel International Science and Engineering Fair, cu un proiect care foloseşte inteligenţa artificială în scopul creării unei maşini automate low-cost. Revista TIME l-a nominalizat (în 2013) între cei 16 cei mai influenţi adolescenţi ai planetei, iar MIT Lincoln Laboratory a numit un asteroid după numele său.

Ionuț Budișteanu,    câștigatorul competiției Intel International Science and Engineering Fair.

Ionuț Budișteanu, câștigatorul competiției Intel International Science and Engineering Fair.

Adolescentul, este în prezent student al Universităţii din Bucureşti, membru al ACM (Association for Computing Machinery) şi al IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) din partea cărora a obţinut şi numeroase premii, completând lista distincţiilor oferite de Google, Yale Science, European Organization for Nuclear Research sau IISEF.

Pe 13 noiembrie, acesta va participa la prima competiție de „oameni mari”, Salonul Internațional de Invenții de la Bruxelles, „Brussels Innova”, unde va prezenta două sisteme inovative de supraveghere. Adolescentul și-a implementat unul dintre aceste sisteme în propria locuință din Râmnicu Vâlcea.

„Am realizat un dispozitiv electronic, conectat la câteva camere de filmat, capabil să recunoască persoanele care poartă cagulă. Marea problemă la bănci este faptul că există anumite persone care supraveghează camerele de luat vederi, iar oamenii sunt cei care trebuie să observe dacă a intrat cineva «cagulat» care va încerca să jefuiască. Dacă nu poartă cagulă, incidentul poate fi rezolvat a doua zi, pentru că persoana respectivă se poate identifica. Majoritatea spărgătorilor poartă ceva pe cap: un fes, o căciulă, o cagulă, un ciorap, pentru a-și acoperi fața. 95% din numărul spargerilor sunt făcute de persoane cu fața acoperită. Dispozitivul încearcă, cu ajutorul inteligenței artificiale, să recunoască aceste persoane. Softul nu este capabil să recunoască fața din spatele cagulei, dar alertează automat când o persoană intră cu o cagulă într-o anumită zonă”, explică Ionuț.

Ionuț,   în laboratorul său de acasă.

Ionuț, în laboratorul său de acasă.

Pe lângă posibilitatea de a recunoaște fețele acoperite, sistemul beneficiează de o aplicație, care, tot pe baza inteligenței artificiale, înceracă să „citească” mișcările suspecte. „La un seif, de exemplu, 99% din timp, zona e liberă Nu e niciun pericol. Sunt câțiva oameni care se uită pe camere, iar când vine momentul critic, acel 1% când cineva accesează seiful, există posibilitatea de a fi ratat de supraveghetori. Poate atunci se schimbă tura sau supraveghetorii nu sunt, pur și simplu atenți. Sistemul încearcă să își dea seama când există activitate, calculează traiectoriile pe unde se deplasează oamenii respectivi și  după aceea îl armează. De exemplu, o casă are 20 de camere de filmat. Ar trebui să fie o persoană care se uită peste 20 de imagini în timp real. Poate când cineva merge printr-o zonă interzisă și vrea să fure, supraveghetorul nu este atent. Sistemul încearcă să rejecteze imaginile care nu prezintă niciun fel de pericol, unde nu se întâmplă nimic. Când se întâmplă ceva, sistemul detectează mișcările respective și spune că e ceva suspect. Sistemul își dă seama de viteza oamenilor, vede când cineva aleargă și știe că în zona respectivă, în mod normal nu ar trebui să alerge nimeni. Dacă simte o viteză anormală, va spune că acolo se află cineva cu un grad mare de pericol și va recomanda ca cineva să concluzioneze dacă e într-adevăr un pericol sau nu.

Sistemul de supraveghere a fost brevetat și este implementat în propria locuință a inventatorului. „Am un sistem de supraveghere acasă, iar părinții mei ar trebui să vadă toate imaginile de pe camere pentru a vedea că s-a întâmplat ceva. E foarte greu să vezi că la 3:55 noaptea s-a întâmplat ceva. Am implementat acasă acest sistem de care vorbeam. Sistemul învață background-ul mișcărilor, mașinile care parchează în mod normal, oamenii care circulă în zonă în mod normal”, a spus acesta.

De asemenea, Ionuț a gândit un sistem de supraveghere pentru bancomate. „Acum doi, trei ani majoritatea spărgătorilor tăiau cu flexul bancomatul și apoi îl furau. Softul pe care l-am inventat se introduce în bancomat, are microfon și recunoaște zgomotul produs de flex. Alertează că e ceva foarte suspect, iar semnalul va fi preluat de cineva care să confirme că într-adevăr alerta nu este falsă, pentru că totuși softul merge cu inteligență artificială și poate nu funcționează 100%. Ca să nu vină poliția degeaba, trebuie ca cineva să confirme pericolul”, spune tânărul.

Până să inventeze ceva nou,   un inventator trebuie să inventeze roata de mai multe ori.

Până să inventeze ceva nou, un inventator trebuie să inventeze roata de mai multe ori.

Ionuț a participat de curând la un concurs internațional organizat în China, unde a a câștigat locul I. A prezentat softul care recunoaște persoanele ce poartă cagulă.

„Cu aceste idei voi participa la Salonul Internațional de Invenții de la Bruxelles, Brussels Innova, pe 13 noiembrie. Am onoarea să particip la această competiție internațională, e prima dată când particip la un salon internațional de invenții dedicat oamenilor mari. Este o provocare interesantă, cu siguranță o să învăț multe lucruri de la ceilalți, pentru că în afară de faptul că voi fi prezent ca expozant, e și o experiență inedită pentru a vedea ce au făcut ceilalți inventatori, pentru a vedea nivelul lor, pentru a mă inspira. Îmi doresc foarte mult să pot obține o medalie cât mai frumoasă. Ar fi o onoare să câștig la o astfel de competiție. E o presiune mare pentru mine, pentru că eu am doar 20 de ani și e prima mea experiență la un salon internațional de invenții. Am participat la multe competiții, dar nu erau de invenții. Erau de electronică, de informatică, de programare, de software”, a spun tânărul.

A inventat un dispozitiv electronic,   care foloseşte inteligenţa artificială,   pentru a ajuta persoanele nevăzătoare să distingă anumite imagini cu ajutorul unei matrici senzor plasată pe limbă.

A inventat un dispozitiv electronic, care foloseşte inteligenţa artificială, pentru a ajuta persoanele nevăzătoare să distingă anumite imagini cu ajutorul unei matrici senzor plasată pe limbă.

Portofoliul său personal numără mai bine de 50 de proiecte. Acesta a creează programe soft şi dispozitive electronice care să aducă îmbunătăţiri vieţii noastre. A inventat un dispozitiv electronic, care foloseşte inteligenţa artificială, pentru a ajuta persoanele nevăzătoare să distingă anumite imagini cu ajutorul unei matrici senzor plasată pe limbă. A propus un sistem care recunoaşte blocajele din trafic, sau dezastre naturale, uragane, incendii, deversări de petrol.

În timpul liceului şi-a creat propriul limbaj de programare numit „Al Lab”.

859831_648843428481484_879570290_o


Publicitate

Postaţi un comentariu