Havana. O perlă exotică

Clădirea Capitoliului Național/ Foto: Lili Morar

Text de Lili Morar

Orice poveste frumoasă începe cu a fost odată ca niciodată… Povestea mea poate să înceapă la fel. Am fost odată în Cuba (2015). Și aș mai merge de o mie de ori. Pe o insulă exotică, frumoasă, între Atlantic și marea de smarald a Caraibelor, cubanezii îți dezvăluie prietenoși lumea lor închisă în timp.
Să intri în Cuba nu e simplu. Îți trebuie, in primul rând, tarjeta, adică viza, (luată din timp din România), iar apoi răbdare. Controlul e riguros și lent, prin urmare, coadă! Urmează aglomerarea de la restituirea bagajelor, coada la ieșire după completarea formularului obligatoriu, coada de la casa de schimb valutar și, chiar dacă nu mai ai răbdare, coada pentru taxi! Ne-am dezobișnuit!

Stăm pe CalleLuz în Habana Vieja la Casa particulară deținută de SamiaSalup Alvarez. E o cubaneză blondă, frumoasă și caldă. În casa moștenită a amenajat la etaj două cămăruțe pentru închiriat, iar la parter stau cu ea doi copii adolescenți, o mamă bătrână, bolnavă și un câine Husky. În alte două cămăruțe,se intră din stradă direct într-un living modest, iar bucătăria e minusculă. Dar totul e impecabil de curat!

Cubanezilor li se permite să închirieze camere în locuințele lor și să ofere demipensiune. Pe ușile de intrare au afișat „Arendator divisa”. Toate au același preț și sunt strict controlate de organizație. Turiștii sunt răsfățați la maxim și li se oferă condiții pe măsură. Pe măsura cubaneză, evident! Pe terasele altor locații sunt amenajate mici restaurante, numite paladar, cu bucătărie de casă. Meniul e pe bază de pui, pește, languste și foarte multe fructe, pentru noi exotice. Sunt private și deservite de o familie.

Ne trezim la prânz conform orei de acasă, dar aici e doar cinci dimineața. Pe la șapte pornim la o plimbare , să ne acomodăm cu locul. Vedem venirea copiilor la școală. Toți sunt în uniforme. Roșu e pentru ciclul primar, galben pentru gimnaziu și albastru pentru liceu. Cei mici au cravate roșii, care îmi amintesc de ale noastre. Poate că au telefoane mobile, dar nu se văd. Se distrează povestind între ei. Oricum, internetul e strict controlat. Accesul e pe bază de cartelă, în spații destinate, doar prin wi-fi.

Ne întoarcem la timp pentru cafeaua de dimineață. Micul dejun, “desaiuno”, pare frugal pentru europeni. Banane mici, platanas, fierte. Ananas, papaya, mango, proaspete. Cele două ouă ale porției le poți cere cum dorești. Dar sucul de fructe proaspăt stors și cafeaua sunt la discreție. În schimb, cina, ”cena”, e consistentă. Supa, de fasole sau linte, se servește cu orez alb. Urmează felul principal din pește sau langustă, asortat cu orez și manioc prăjit, fasole verde și morcovi natur. Desertul e divers și conține multe fructe proaspete. Doar romul e adus de noi. Și trabucurile. Havana are un parfum aparte.E peste tot și îl simți de la început. Un amestec de tutun, apă sărată și mucegai. Se mai împlinește cu gazele de eșapament ale mașinilor din anii ’50 .

Promenada pe malul mării numită Malecon

A fost întemeiată de spanioli în 1519 ca punct de oprire între lumea nouă și cea veche, în drumul lor de cuceriri.
 Pe străduțele înguste ale orașului vechi, fiecare casă pare a avea o poveste. Toate sunt înșiruite fără spațiu între ele și se înalță pe două, trei etaje. Unele au terase pe acoperiș, dar toate au gratii la intrare și la geamuri. Firesc, pentru că se intră în camera de zi direct din stradă. Nefiresc, pentru că nu le văd rostul. Ușile deschise larg permit curioșilor priviri indiscrete. Se vede traiul modest atât înăuntru, cât și în afară.

Revoluția, comunismul și sărăcia și-au lăsat amprenta pe multe din fațadele clădirilor. Apa sărată și vântul au desăvârșit ruina. Devastator a fost si uraganul Ike din 2008. Desenele murale, cu lozinci si chipurile conducătorilor revoluției , apar și ele , estompate de trecerea timpului. Din alte case cresc, fără control, copăcei și vegetație crudă.

Străbatem fără grabă străduțele cu trai modest. Suntem singurii turiști și suntem întâmpinați de localnici cu căldură și curiozitate. Fiecare merită o fotografie și are o poveste de viață. Și toți sunt bucuroși să ți-o împărtășească. Forfota străzii e în plină desfășurare. Comerțul stradal constă în tarabe ambulante cu fructe și legume, gherete mai mult decât modeste unde se vând torturi si prăjituri, covrigi făcuți în casă, cafea și sucuri. Măcelăriile își expun carnea tranșată brutal direct sub nasul trecătorului. La una dintre ele se vinde picadillo(burtă de vita) la ofertă. E coadă, bineînțeles! Până și la farmacie vedem coadă, dar nu înțeleg pentru ce.

Un florar pe bicicletă trece fără țintă strigându-și marfa, iar în același timp mușcă pofticios dintr-un mango suculent. Se salută cordial cu un bătrân aflat pe un scaun in fața casei. Bătrânul poartă pălărie și trage cu nesaț dintr-un trabuc. Cubanezii repară orice. La tot pasul întâlnești ateliere. Se repară pantofi, brichete, electronice, biciclete…Sunt reciclate până la ultima suflare. O mașină Geely se repară pe stradă. Motorul e înșirat peste tot, iar doi mecanici îmbrăcați în salopete se străduiau să înțeleagă ce au de făcut… Alți șase observatori pe lângă întrețineau o atmosferă veselă. Un câine cu blana cândva bogată dormea liniștit în umbra mașinii. Nimeni nu se grăbește, timpul nu are valoare.Valoroasă e doar clipa trăită. Am învățat și noi asta.

Pe măsură ce ne apropiem de centrul istoric, clădirile prind viață. O viață mai bună. Renovate colorat ,cu flori la balcoane, dar cu aceleași grilaje omniprezente, ne demonstrează că traiul din oraș poate fi și altfel. Aici ușile sunt închise, se respectăintimitatea. Putem doar presupune că au un confort mai bun. Am ajuns în zona turistică. În Plaza Vieja se înalță austeră biserica Santo Angel. Stil baroc, sec , fără ornamente, impresionant doar prin dimensiune. Se vede trecerea timpului și e lăsată ca atare.

Tot în stil baroc e construită și Catedrala San Cristobal din Plaza de la Catedral. Dar e impresionantă și poate cea mai frumoasă biserică sobră pe care am văzut-o. A fost construită după 1748, la ordinul episcopului din Salamanca, Jose Felipe de Trespalacios. Piața San Francisco de Asis e plină de turiști care se fotografiază sau aglomerează terasele unde se cântă muzică latino.Trei cubaneze cu ten de mahon, îmbrăcate colorat și cu flori in păr, dau și mai multă veselie locului. Plaza de Armas pare un anticariat uriaș. Pe vremuri, aici se țineau paradele militare. Acum e plin de tarabe cu reviste, cărți, postere cu lozinci și chipul lui Che.

Stradă din Havana veche

Vizităm Castillo de la Real Fuerza, de unde se vede marea. Castelul, construit de Bartolome Sanchez în 1558, e o fortăreață care, pe lângă zidurile de apărare ale orașului, era destinată să apere așezarea de invadatori. Obispo e cea mai aglomerată și mai comercială stradă a orașului vechi. Baruri, terase, magazine, tarabe cu churos și fructe…

Pe ritmuri de muzică live și miros de tutun ajungem în parcul Jose Marti, de unde ni se dezvăluie clădirea impresionantă a Capitoliului Național, care seamănă incredibil de mult cu cel al Statelor Unite. Bulevarde largi iau locul străduțelor înguste. Paseo de Marti se îndreaptă spre mare, iar ave Simon Bolivar găzduiește o catedrală gotică, Sagrado Corazon de Jesus. Clădirile solide sunt renovate în culori pastelate de verde, roz, albastru, galben. Havanezii sunt îmbrăcați la fel de colorat. Femeile sunt frumoase, au haine mulate și își poartă feminitatea ca pe o armă. Sunt încântate dacă un bărbat fluieră după ele. Se exprimă liber complimentul și se acceptă la fel. Cam ca și like-urile pe facebook!

Mașinile din Havana sunt în același ton de bomboane colorate. Predomină mașinile americane din anii ’50. Chevrolet, Ford, Buick. Turiștii pot închiria „vapoare” decapotabile cu șofer, care îi plimbă pe unde doresc , contra 30 de dolari pe oră. Există și taxiuri cu tarife mai modeste, dar aspectul și confortul sunt pe măsură! Cel mai ieftin mod de deplasare e cel cu bicitaxi , unde efortul celui care te transportă se vede clar pe tricoul asudat. Pentru turiști sunt puse la dispoziție și autobuze roșii decapotabile, care fac regulat turul orașului, la fel ca în orice capitală europeană. Iar cei romantici se pot plimba cu caleașca trasă de cai.

Deși am stat cinci zile în Havana și în fiecare zi am vizitat alt loc, simt că mai am multe de văzut. Și de trăit. Îmi va fi dor de plimbările pe Malecon, când într-o zi vântoasă marea îți oferă spectacol de valuri înspumate, iar în zi senină pescarii și pelicanii se bat pentru pești.

Mi-e dor deja de muzica lor, de aromele orașului, de simplitatea oamenilor. Un cubanez ne-a declarat că Havana înseamnă trabucuri, rom și muzică latino. Nu are dreptate. Înseamnă cu mult mai mult!

Distribuie:

Postaţi un comentariu