Anda Culișir, profesoară de biologie pentru o generație cool: „Când voi simți că nu mai este nevoie de mine, voi ieși din sistem”

Foto: Arhiva personală
eepurl.com

Anda Culișir nu a intrat în învățământ cu așteptări foarte mari. De fapt, mărturisește cu sinceritate, nici nu știa la ce să se aștepte de la un mediu care îi era total necunoscut. Astăzi, în schimb, se numără printre acei profesori care atunci când trebuie să se despartă de o generație, plâng în sala profesorală.

În momentul în care a luat în considerare opțiunea de a deveni profesoară, se ocupa de ilustrații pentru copii și design interior. În prezent, Anda este membră în grupul de inițiativă Beard Brothers din Cluj-Napoca, susține workshop-uri și activități de formare pentru Fundația Noi Orizonturi, activează ca lider al grupului de voluntariat Impact la școala unde predă și explorează multe alte direcții. Are multe momente de explozie și tot atât de multe momente de pauză și recunoaște că își trăiește viața în…sezoane. În cazul ei nu funcționează să facă lucrurile din inerție. I-ar plăcea să exploreze Mongolia și poate, după o anumită vârstă, chiar să predea limba engleză în diferite locuri din lume. Momentan, prioritatea numărul unu este bebelușul ei, urmată de dorința de a se reîntoarce cât de repede la catedră după concediul de maternitate.

Absolventă a Liceului de Arte Plastice, Anda și-a dorit inițial să devină medic, la fel ca tatăl ei, însă și-a dat seama din timp – poate și pentru că tatăl ei era pasionat de biologia marină, –  că Facultatea de Biologie va fi în cazul ei cel mai apropiat mediu de ceea ce ar fi însemnat o viitoare carieră de medic. Intrarea în învățământ a simțit-o ca pe o schimbare necesară.

„A venit criza în 2008 și lumea nu mai investea atât de mult în design, așa că m-am gândit că era momentul potrivit să văd ce înseamnă să intri în sistemul de învățământ. De obicei simt când trebuie să fac o schimbare. O colegă de-a mea de liceu dădea concurs pe un post de profesoară de arte plastice și m-a chemat la examen. Nu am stat foarte mult pe gânduri, mi-am făcut dosarul și abia apoi am înțeles cât este de complicat cu posturile, cu titularizarea. Mi-a sărit în ochi un post pe cinci ore la Liceul Teoretic «Onisifor Ghibu», foarte aproape de unde locuiam. Nu înțelegeam atunci că trebuia să am minim jumătate de normă pentru continuitate. Am luat notă mare la examen și când a fost ședința de distribuire a posturilor mă fascina să văd competiția aceea pe posturi și cât de tare se bucurau viitorii mei colegi să prindă un post chiar și în mediul rural. Nu înțelegeam de ce nimeni nu lua postul de la Ghibu. Mai mult, eu aveam impresia că școala începe în 15 septembrie, deși pentru profesori începe în data de 1, deci vă dați seama ce impresie lăsasem în acele prime zile”, povestește profesoara de biologie Anda Culișir.

În 2008, Anda nu se gândea că după zece ani petrecuți la catedră va mai avea motivația necesară să continue. Cu surprindere a descoperit însă că școala este mediul care îi permite cel mai bine să își manifeste cele mai puternice laturi ale sale.

„Am descoperit că școala îmi dă libertate să creez conexiuni și contexte noi de învățare, că îmi dezvoltă latura creativă și că nu mă lasă să mă plafonez. Simt că nu am explorat nici 20% din cât aș fi putea să explorez în învățământ ca modalități de exprimare și experimentare. Și mai simt că acesta este locul meu în lume”.

Prima clasă pe care Anda a preluat-o în 2008 a fost o clasă cu elevi de a șaptea. „Îmi tremurau genunchii la catedră de emoții, văzându-i cât sunt de înalți”, își amintește astăzi profesoara. Ceea ce a „salvat-o” atunci a fost flerul pe care îl are în situații dificile și pe care l-a manifestat printr-un interes sincer față de copii și față de grijile și preocupările lor. S-a arătat curioasă cu privire la problemelor lor și ei au devenit curioși în legătură cu noua profesoară pe care o aveau la catedră.

„Din moment ce te aștepți ca acei copii să te respecte, mi se pare că tu trebuie să fii primul care să îi tratezi cu respect. În așa fel vei reuși mult mai ușor să le transmiți lecții de viață care depășesc granițele materiei pe care o ai de predat la clasă”, precizează Anda Culișir.

În cei zece ani de catedră, Anda nu a avut niciodată o clasă căreia să nu poată să îi facă față.

„Sunt nărăvași la vârsta asta. E normal. Vor să arate că nu au nevoie de nimeni, mai calcă strâmb, încearcă marea cu degetul, dar depinde cât îi lași să experimenteze. În aceasta stă echilibrul. Dacă un copil jignește, sau batjocorește alți copii, el nu face asta pentru că s-a născut rău. Sigur are anumite frustrări și anumite nevoi. Dacă eu încep să fiu autoritară și să îi corectez doar comportamentul vizibil și să fac un concurs de ambiție cu el, normal că eu voi câștiga pentru că am armele și știu cum se face asta. Educația, însă, trebuie să o faci prin înțelegere. Cu o întrebare simplă de genul Ce ai pățit? îl dezarmezi pe acel copil în a fi la fel de recalcitrant”, explică Anda Culișir.

Profesoara de biologie de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” nu vede diferențe mari între profesorii din noua și vechea generație. Mărturisește că are de învățat lucruri și de la unii și de la ceilalți, la fel cum profesorii din vechea generație sunt dispuși și ei să învețe de la colegii mai tineri, sau de la proprii elevi.

„Majoritatea profesorilor avem tendința de a fi nemulțumiți și deși suntem tot timpul în căutarea motivației de a rămâne în sistem, ceva ne ține acolo. Poți să te plângi de lucruri care nu se vor schimba niciodată și mai strici și copiii de cap, sau poți să te gândești ce poți să faci acum, în situația asta. Cam asta încerc să le transmit și copiilor”, declară Anda.

Lipsa de răbdare îi caracterizează cel mai bine pe elevii actualei generații. Obișnuiți să absoarbă informații foarte rapid, să primească recompense imediate, tinerii nu au timp să lucreze la o relație de prietenie la fel cum o făceau părinții lor, foarte rar mai ascultă o melodie până la final, iar dacă li se sparge telefonul, primesc în cel mai scurt timp altul.

„Ca profesor trebuie să construiești cărămidă peste cărămidă pentru a pune bazele în viața unui elev. Generația de acum nu e diferită de altă generație. Da, e mai cool decât generația anterioară, mai ancorată în nevoile de evoluție ale societății. Ar fi culmea să fie ca pe vremuri, pentru că așa ne-am opri din evoluție. E obositor să le faci față, dar ei sunt cei care ne vor duce mai departe”, precizează Anda Culișir.

În formarea ei, Anda a avut mai mulți profesori pe care i-a admirat, foarte diferiți de stilul său de predare. Își amintește cu emoție de profesoara de matematică și de felul ei de „a dansa” la tablă, sau de profesorul de română și de stilul său extrem de exigent prin care arăta, de fapt, că îi pasă. Datorită lui nu a mai avut de atunci emoții să vorbească în public. Cu la fel de mare admirație Anda vorbește și despre unii profesori din facultate care „te făceau să te simți ca la Discovery”. În ceea ce privește colectivul actual de profesori din care face parte la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj, Anda spune că atunci când trebuie este extrem de unit. Desigur, ca în orice unitate de învățământ, există anumite grupuri și grupulețe, însă Anda susține că spre deosebire de ceea ce aude că se întâmplă în alte școli, la Ghibu treaba merge „brici”.

Având în vedere că în clasele V-VIII elevii nu dau examen din biologie, acest lucru îi permite Andei să se joace foarte mult cu materia.

„Desigur, sunt chestiuni de bază care trebuie transmise copiilor, la botanică, zoologie, anatomie și ecologie, dar trebuie să ieși din limitele programei și ale manualului cu foarte multe exemple reale. Nu poți face ecologie în sala de clasă. Ideal este ca elevii să observe direct fenomenele din jurul lor și problemele cu care se confruntă specia umană azi. Un scop al meu, după concediul de maternitate, este să insist mai mult pe ecologie în clasa a opta, poate să încep chiar din clasa a șasea și astfel să cresc nivelul de conștientizare în jurul copiilor cu privire la problemele de mediu cu care ne confruntăm în realitate”, este de părere Anda Culișir.

„Mi-ar plăcea ca în săptămâna Școala Altfel să se abordeze tematici cu mai mare relevanță. Să fie dezvoltată, de exemplu, o temă din perspectiva fiecărei materii. Copiii vor să învețe lucruri care au impact real în viața lor, iar conceptele unitare ar avea foarte mare sens”, Anda Culișir, profesoară de biologie/Foto: Arhiva personală

Cel mai mult o enervează pe Anda la sistemul de învățământ din România faptul că este mult prea strâns legat de politic. O mai enervează și că nu se face educație politică sau juridică în școală și că profesorii se feresc să spună care sunt părerile lor, deși copiii sunt curioși și interesați să afle. Copiii nu știu care le sunt drepturile și care le sunt obligațiile de cetățeni. Ei pot face greșeli care sunt infracțiuni și nu își dau seama care sunt riscurile. Toată lumea vorbește despre legislație și despre regulamente interne, dar nimeni nu este informat corect.

„Mă enervează birocrația și faptul că sistemul nu este descentralizat. Mă enervează și faptul că inspectoratul ar trebui să aibă rol consultativ, dar de fapt este văzut ca inamic. Comunicarea nu e făcută destul de simplu și transparent. Mă enervează lipsa de încredere între elementele care formează sistemul de educație. Dacă am putea elimina politicul din sistem, s-ar vedea o mai mare încredere a părinților în noi și o dorință mai mare de implicare din partea lor în viața elevilor. Mi se pare incorect ca elevii să fie de multe ori îngrădiți, sau să nu li se permită să fie creativi, să li se spună să stea în banca lor. Asta funcționa pe vremuri, dar astăzi nu le va aduce succesul în viață. Nu înseamnă că trebuie să fii rebel fără cauză, dar dacă ai o idee nu trebuie să îți fie frică să o susții. Copiii sunt grozavi când acționează în grupuri de inițiativă și în tot felul de cluburi, iar școala ar trebui să le ofere cadrul necesar să se exprime”, spune Anda Culișir.

Deși o enervează sistemul și toate defectele lui, Anda încă simte că învățământul are nevoie de ea.

„Când voi simți că tot efortul este inutil, voi ieși din sistem și voi activa în ONG-uri sau în oricare alt mod prin care pot contribui la educația altora. Dacă aș simți că învățământul este un mediu care mă încorsetează, în acel moment voi face tranziția către altceva. Chiar dacă sună egoist, nu poți să îi ajuți pe alții până nu te ajuți pe tine. Dacă tu ajungi un frustrat, cum mai poți să îi educi pe copii și să intri în mintea lor?”, se întreabă Anda Culișir.

Postaţi un comentariu