PREMIERĂ „12 Oameni Furioși”, primul spectacol montat de Tudor Lucanu în Sala Mare a Teatrului Național

Foto: Nicu Cherciu

Sfârșitul lunii februarie aduce pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca o nouă premieră, de data aceasta în regia lui Tudor Lucanu, aflat la primul său spectacol montat în Sala Mare a naționalului clujean.

„12 Oameni Furioși” de Reginald Rose propune publicului într-o oră și douăzeci de minute un  tur de forță în care 12 oameni, aflați în permanență pe scenă, închiși într-o încăpere, trebuie să  decidă soarta unui alt om, judecat pentru patricid.

„Am ales acest text în primul rând pentru dificultatea lui pentru că este o provocare pentru orice regizor să lucreze cu 12 oameni în scenă, tot timpul. În al doilea rând m-a atras foarte mult tema. Avem de a face cu o discuție despre viața unui om, despre dreptul de a omorî pe cineva și cât de legitim este acest drept de a decide asupra vieții cuiva. Vorbim despre democrația americană la un tribunal cu jurați, într-o țară unde încă există ideea ca oamenii simpli să fie incluși într-un sistem, să aibă dreptul să decidă, să facă dreptate, dar necunoscând toate amănuntele legale să ia decizii, fie ele bune sau greșite. Apare, astfel, o altă întrebare: Cum e mai bine, cu jurați sau fără jurați?. Am urmărit în acest spectacol să evidențiez cum se transformă fiecare personaj, pentru că avem de-a face cu 12 tipuri de oameni, fiecare cu personalitatea lui. În cazul unora apare furia, în cazul altora apar prejudecățile, unii au altceva mai bun de făcut decât să fie în acest juriu și am vrut să văd cum îi transformă acest proces pe fiecare în parte. Fiecare personaj are un traseu individual în acest spectacol de grup, iar adevărul, fiind obiectiv, are multe fațete”, a precizat Tudor Lucanu pentru Transilvania Reporter.

zzzPotrivit regizorului, spectacolul se putea monta și în studio-ul Euphorion al Teatrului Național pentru că are la bază un text care permite apropierea publicului de actori, lucru datorat multor gesturi și relații de finețe între cei 12 protagoniști. Regizorul a preferat să păstreze partea clasică a textului și, de asemenea, epoca în care a fost scris textul. „Ne aflăm în anii ’50, o vreme în care sistemul juridic american nu permitea jurați femei sau oameni de culoare și, ca urmare, avem pe scenă doar personaje masculine”, a declarat Tudor Lucanu.

Despre spectacolul „12 Oameni Furioși”, actorul Ionuț Caras precizează că foarte puțină lume cunoaște faptul că scenariul a pornit, de fapt, ca piesă de teatru și abia apoi popularizat pe marele ecran. „Toată lumea cunoaște filmul din 1957 cu Henry Fonda, intitulat «12 Angry Men», realizat cu un buget foarte mic, făcut în doar câteva zile. Scenariul a fost reluat apoi de Nikita Mikhalkov, în 2007, în filmul «12». Cu toate acestea, scenariul a pornit ca piesă de teatru. Este o situație care se trăiește și astăzi, fiindcă sunt aduse în discuție teme ca rasismul, prejudecata, care este forța legii, ce înseamnă democrația. Este un spectacol clasic de text în care urmărești și vezi pe scenă 12 bărbați, care nu au nume, dar care trebuie să dezbată și să achite, sau nu, pe puștiul acuzat de omor de gradul întâi. Textul vorbește despre preconcepție și despre lejeritatea pe care o avem în a trasa anumite verdicte, deși chestiunile sunt mult mai complexe”, a precizat actorul Ionuț Caras.

Alături de Ionuț Caras, din distribuția spectacolului mai fac parte actorii: Ovidiu Crişan, Ruslan Bârlea, Miron Maxim, Radu Lărgeanu, Cătălin Codreanu, Cătălin Herlo, Matei Rotaru, Cornel Răileanu, Cristian Grosu, Petre Băcioiu, Emanuel Petran și Doru Bodrea.

Următoarele reprezentații ale spectacolului „12 Oameni furioși” sunt în zilele de 12 și 29 martie martie, de la ora 19:00.

  [stextbox id=”custom”]

Tudor Lucanu/Foto: Dan Bodea

Tudor Lucanu/Foto: Dan Bodea

Tudor Lucanu a mai montat la Teatrul Național din Cluj-Napoca spectacolele:

„Brâncoveanu 300”, scenariu de Ștefana Pop-Curșeu , un concept de: Ştefana Pop-Curşeu (2014) – scenografia

„În trafic” de Alina Nelega (2014) – regia şi scenografia

„Amalia respiră adânc” de Alina Nelega (2014) – regia şi scenografia

„Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vișniec , regia: Răzvan Mureșan (2013) – scenografia

„Swing”, un spectacol de: Vava Ștefănescu (2013) – decorul

„Panglica lui Moebius” de Robert Cohen , regia: Răzvan Mureșan (2013) – scenografia

„Barrymore” de William Luce (2013) – regia

„Soția mea, Shakespeare” de Cornel Udrea (2012) – regia

„Poarta” de Hatházi András (2012) – regia şi scenografia

„Bravul nostru Micșa!” de Radu Țuculescu (2012) – regia

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu