Peste 100 de pagini de aventură, umor și super-desene, într-un nou volum al Comics Club Cluj

Centrul Cultural German sărbătorește în cursul săptămânii viitoare 20 de ani de activitate, jubileul fiind marcat de concerte, expoziții, prezentări și instalații artistice desfășurate în perioada 21 – 23 mai. În centrul programului festiv se vor afla întâlnirile germano-române sub diferite forme, chiar și de rang înalt. De asemenea, Centrului Cultural German îi va fi acordat titlul de „Goethe-Zentrum“.

Cu această ocazie, miercuri, 21 mai, de la ora 19.00, la sediul Centrului Cultural German Cluj se lansează volumul “Ţara desenată”, ediție dublă, în limbile română şi germană care cuprinde o colecţie de benzi desenate realizate de membrii Comics Club Cluj. Potrivit coordonatorului clubului, Adrian Barbu, volumul are un număr de 104 pagini şi cuprinde poveştile a 14 ilustratori. “Cartea a luat fiinţă în urma unui workshop la care au participat doi desenatori din Germania şi îl publicăm cu ocazia specială care marchează 20 de ani ai Centrului Cultural German. Tematica volumului o reprezintă influenţa sau urmele pe care le-a lăsat Germania printre noi. Ilustratorii s-au bazat atât pe experienţele persoanele pe care le-au avut în această ţară, cât şi pe amintiri din călătorii, sau poveşti. Volumul este mai bun şi mai lung faţă de cel apărut în urmă cu doi ani, respectiv Urban Comics Made in Cluj”, a precizat Adrian Barbu pentru Transilvania Reporter. Adrian Barbu va avea propria povestire în carte, ca rezultat al călătoriilor sale în Germania, dar şi în calitate de sibian crescut între saşi. “Suntem foarte mulţumiţi de rezultat, mai ales că este un progres faţă de volumul precedent. Până la urmă nu facem decât să ne păstrăm reputaţia pe care ne-am câştigat-o în toţi aceşt ani”, a mai precizat Adrian Barbu.

După lansarea volumului autorii lui vor susţine şi o sesiune de autografe desenate pentru public.

Mai jos puteţi consulta programul evenimentelor organizate de Centrul Cultural German între 21 – 23 mai:

Program festiv

Marți, 20.05

16:00 – 20:00

Seminar I: „Politica Culturală Externă a Germaniei în România”

Susținut de către Prof. Dr. Markus Bauer

Participanți: Studenți în Istorie, Științe Politice, Studii Europene, Diplomație Culturală

Miercuri, 21.05

10:00 – 14:00

Seminar II: „Politica Culturală Externă a Germaniei în România”

Susținut de către Prof. Dr. Markus Bauer

Participanți: Studenți în Istorie, Științe Politice, Studii Europene, Diplomație Culturală

17:00

Conferință de presă

Participanți:

Emil Boc (Primarul municipiului Cluj-Napoca)

Werner Hans Lauk (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)

Ioan-Aurel Pop (Rectorul Universității Babeș-Bolyai)

Bruno Gross (Directorul Executiv al Goethe-Institut München)

Beate Köhler (Directoarea Goethe-Institut București)

Rudolf Gräf (Președintele Societății Culturale Româno-Germane)

Fabian Mühlthaler (Directorul Centrului Cultural German Cluj)

Locația: Centrul Cultural German

18:00

Semnarea statutului Goethe-Zentrum

Locația: Centrul Cultural German

19:00

Lansare: Volum de benzi desenate „Țara desenată. Întâmplări cu și despre Germania“

Locație: Centrul Cultural German

21:00

Concert de Jazz: Thomas Siffling Trio feat. Petra Acker

Locație: Casa TIFF

Joi, 22.05

14:00

Simpozion „Politica Culturală Externă a Germaniei în România”

Vor lua cuvântul

Werner Hans Lauk (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)

Ioan-Aurel Pop (Rectorul Universității Babeș-Bolyai)

Ana Blandiana (scriitoare)

Markus Bauer (profesor și scriitor)

Vasile Pușcaș (fost Ministru Delegat, Negociator Şef cu Uniunea Europeană)

Locație: Sala Tonița a Muzeului de Artă din Cluj Napoca

17:00

Ceremonie oficială

Vor lua cuvântul

Ioan-Aurel Pop (Rectorul Universității Babeș-Bolyai)

Werner Hans Lauk (Ambasadorul Republicii Federale Germania în România)

Emil Boc (Primarul municipiului Cluj-Napoca)

Rudolf Gräf (Președintele Societății Culturale Româno-Germane)

Fabian Mühlthaler (Directorul Centrului Cultural German Cluj)

Program: Corala Universitarilor Clujeni și Cellharmonics (Frankfurt am Main)

Locația: Aula Magna, Universitatea Babeș-Bolyai

19:00

Concert cameral: Cellharmonics & Anca Lupu

Locație: Sala Reduta, Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Vineri, 23.05

12:00 – 18:00

Ziua Porților Deschise la Centrul Cultural German Cluj

Program: Mini-cursuri de limbă germană, proiecții de film, prezentări, Comics, jocuri

Locație: Centrul Cultural German

19:00

Seară de jocuri de societate

Locație: Centrul Cultural German

21:30

Fortress Hill//:Cetăţuia de Frank Schulte

Vernisaj instalație de sunet

Locație: Dealul Cetăţuia

22:30

Set: DJ Alex Barck (Jazzanova Berlin), Marwan DUA

Locație: La Gazette

Distribuie:

Postaţi un comentariu