Lansare de carte: ”Vînătorul cu o singură săgeată”

Foto: http://editura.ratioetrevelatio.com/

Librăria Humanitas anunţă lansarea cărţii ”Vînătorul cu o singură săgeată”, de Alexander Baumgarten, în cadrul unui eveniment care va avea loc marți, 14 ianuarie, de la ora 14.00. Alături de autor va fi prezent la eveniment şi Mihai Maga.

„Vânătorul cu o singură săgeată este, de fapt, o metaforă inspirată de Platon, dintr-un pasaj din Hippias minor, 375b, şi de Aristotel, dintr-un pasaj din Despre profeţia în timpul somnului, 463b 18-23. Aici, ei reflectează la importanţa faptului de a şti şi de a rosti adevărul prin antrenament intelectual, iar nu la nimereală. De aceea, acest vânător este supus, în plus, unei condiţii magnifice prin riscul şi frumuseţea ei: el nu îşi poate permite ratarea ţintei sale şi nici irosirea cuvintelor fără rost, cu speranţa că vreuna din săgeţi îşi va nimeri totuşi ţinta, spre aplauzele şi păcălirea privitorilor. Oare chiar e mai bun arcaşul care nimereşte o ţintă pentru că a ştiut să o nimerească decât cel care a lovit-o la întâmplare? Platon a pus această întrebare spre începuturile istoriei gândirii, şi o întreagă succesiune de îndrăgostiţi de viaţa intelectului au mizat pe răspunsul afirmativ. Iar dacă, pentru cultura noastră e mai bine să nimereşti ţinta tocmai din ştiinţă şi pricepere, pentru că acesta poate fi semnul adevărat al ştiutorului, atunci prezenţa unei singure săgeţi la îndemînă poate fi condiţia sublimă a vieţii intelectuale. Să aştepţi încordat, tăcut, ascuns, atent, şi să tragi o singură dată, când crezi tu că trebuie. Dar să te pregăteşti infinit şi răbdător pentru această clipă.” Alexander Baumgarten

Alexander Baumgarten este conferenţiar universitar şi director al Departamentului de Filozofie Premodernă şi Românească al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Conduce câteva colecţii dedicate filozofiei antice şi medievale ale unor prestigioase edituri din România, unde a publicat peste zece volume de ediţii bilingve comentate. Pasiunea sa pentru Aristotel s-a născut, de aceea, în chip firesc, din necesitatea de a-i aprofunda opera, adevărată „placă turnantă“ pentru mileniul de filozofie aflat în centrul preocupărilor sale. Din opera filozofului din Stagira a tradus două lucrări funramentale: Politica (2001) şi Despre cer (2005).

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu