Dorli Blaga, fiica poetului Lucian Blaga: tata nu mă obliga să învăţ poeziile lui pe de rost

Deşi a ajuns la vârsta onorabilă de 84 de ani, fiica filosofului, poetului şi dramaturgului român Lucian Blaga luptă în continuare pentru apărarea intereselor tatălui ei, după ce evacuarea Muzeului Literaturii din Bucureşti ar putea pune în pericol peste 250.000 de manuscrise şi obiecte de patrimoniu, unele dintre ele aparţinând şi poetului Lucian Blaga. “Dacă destinul a vrut ca părinţii să fie persoane de excepţie, fie în viaţa publică, fie prin realizări şi creaţie, acesta nu este în niciun fel meritul copilului. Dar implică din partea acestuia o mare responsabilitate şi obligaţie morală”, scrie Dorli Blaga în volumul „Tatăl meu, Lucian Blaga”, publicat în 2004 la Editura Biblioteca Apostrof.

Astfel, la începutul acestei săptămâni, Dorli Blaga i-a adresat primului ministru Victor Ponta, o scrisoare deschisă în care îi aduce în vedere evacuarea Muzeului Literaturii din Bucureşti şi îi solicită acestuia “să salveze de la moarte sigură acest foarte valoros patrimoniu prin transferarea în acea instituţie care să asigure conservarea în cele mai bune condiţiuni a acestuia”. Recunoscând chiar şi astăzi că s-a străduit întotdeauna să fie o umbră a tatălui ei care să-i apere interesele, Dorli Blaga confirmă previziunea lui din 1952: „Cariera ta peste doi-trei ani va fi una singură: să administrezi bine toată proprietatea mea filozofică, literară, teatrală!”. De altfel, în volumul mai sus amintit, Dorli Blaga relatează: „Într-o noapte am plecat cu verişoara Gigi de la spital şi ne-am plimbat pe străzile Clujului. I-am spus că m-am hotărât, că trebuie, cu orice preţ, să fac ceva ca el să nu moară atât de singur, izolat, interzis. Să ştie că măcar ceva din opera lui se va publica. Nu aveam un plan precis”. Astăzi, moştenitoarea lui Lucian Blaga încearcă să aducă în atenţia publică o situaţie care ar putea duce la distrugerea parţială a unor manuscrise care au aparţinut lui Eminescu, Blaga, Sadoveanu, Arghezi, Bacovia,  respectiv ceea ce înseamnă o marte parte a  literaturii române.

Doamna Ana-Dorica “Dorli” Blaga a acceptat să răspundă câtorva întrebări adresate de Trasilvania Reporter pornind de la situaţia Muzeului Literaturii din Bucureşti, dezvăluind în acelaşi timp şi aspecte legate de personalitatea tatălui ei în intimitatea căminului.

Reporter: De ce aţi ales să vă adresaţi premierului în scrisoarea dumneavoastră?

Dorli Blaga: Eu urmăresc de câteva săptămâni problema Muzeului Literaturii, cu multă îngrijorare, cum rezultă şi din scrisoare. Ştiam că este o problemă acolo cu un moştenitor, un anume domn, Mihai Sturdza, care a câştigat drepturile pentru clădire şi care ar fi fost dispus să lase muzeul să funcţioneze în schimbul unei chirii foarte mari pe care muzeul nu îşi permitea să o achite. A existat şi un interviu în Observatorul Cultural cu directorul Muzeului Literaturii, Ioan Cristescu, dar vorbeau doar despre clădire, despre contracte, despre chirii şi lucruri administrative.

A urmat anunţul de la televizor, foarte sec, în cadrul ştirilor, că muzeul se va închide şi că manuscrisele vor fi trimise la Casa Presei, ceea ce m-a îngrozit. M-am mai consultat cu o doamnă muzeograf din Bucureşti şi cu o doamnă care a lucrat ani de zile la muzeu şi care mi-a fost alături când am donat Biblioteca tatălui meu Muzeului. Împreună am ajuns la concluzia că manuscrisele sunt în mare pericol.

De asemenea, ţin minte că domnul George Gană, care a publicat ediţia critică după manuscrisele tatălui meu, îmi povestea cum dispărea scrisul. Tatăl meu scria foarte mult cu creionul, sau cu cerneală şi în niciun caz nu scria la maşină. Mama îi dactilografia uneori, mai ales din postume pe care el le pregătea pentru tipar, neştiind când a murit dacă îi vor apărea. Aşa că făcea intervenţii pe manuscrise cu cerneluri diferite şi domnul George Gană îmi spunea cum dispar în timp anumite intervenţii. Hârtia este foarte delicată. Eu am păţit aşa cu o gravură pe care a cumpărat-o tatăl meu în străinătate şi la un moment dat am dat-o la o expertiză, s-a dovedit cât de sensibilă era hârtia.

Reporter: Aşadar, aţi urmărit ce se întâmplă cu Muzeul Literaturii şi apoi v-aţi hotărât să trimiteţi scrisoarea. Aţi primit până în prezent vreun răspuns?

D.B.: Am văzut că nu se iau iniţiative. Nu ştiam cui să mă adresez. Ministru al Culturii nu avem momentan. M-am adresat premierului, nu am scris la repezeală scrisoare, am gândit-o foarte bine. Fiind o chestiune de interes naţional am hotărât să fac publică scrisoarea. Am înregistrat-o la cabinet şi am dat textul la diferite publicaţii culturale care deja au publicat-o în mediul online. Demersul a avut impact foarte mare. Din păcate, nu ştiu dacă voi primi un răspuns. Ar fi bine şi Ministerul Culturii să aibă o anume responsabilitate.

Am simţit nevoia să fac acest demers şi am insistat în textul scrisorii şi asupra unei scurte biografii a tatălui meu. Eu nu ştiu ce ştie premierul despre tatăl meu, el făcând parte şi dintr-un partid de stânga care a avut opinii greşite uneori despre tatăl meu. Se vehiculau tot felul de lucruri pe care le-am găsit în dosarele de securitate ale tatălui meu. Pentru a fi corect informat premierul am dat şi o scurtă biografie.

Eu după Revoluţie nu am mai lucrat cu Muzeul Literaturii pentru că au fost diverşi directori care nu au mai fost interesaţi şi nu au mai avut bani să achiziţioneze. De exemplu, manuscrisul romanului “Luntrea lui Caron” nu se află la Muzeul Literaturii. Varianta scurtă, prima redactare, se află la Alba Iulia la Muzeul Unirii şi varianta lungă după care s-a editat la Humanitas este la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. După aceea am dat multe manuscrise mărunte Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj şi am donat toată colecţia de critici puse în albume de mama mea, vreo 30, tot la BCU Cluj.

“La Cluj, în ultimele 2-3 clase de liceu, am descoperit în biblioteca tatălui meu o serie de cărţi, de autori celebri, introduceri în fizică modernă şi astrofizică. Aceste lecturi le discutam cu Tatăl meu care era la curent cu toate noutăţile din fizică şi biologie. Noi tinerii eram fascinaţi de posibilităţile (bune) pe care le oferea energia nucleară. Cum după 1947 nu se mai punea sub nicio formă realizarea visului meu de a mă specializa în costume de teatru, scenografie şi casă de modă, am început să mă gândesc serios să mă înscriu la Facultatea de Fizică”, fragment din volumul “Tatăl meu, Lucian Blaga”

R.:Când aţi fost ultima dată în Cluj? Ce amintiri vă leagă de acest oraş?

D.B.: În 2011 am fost ultima dată şi de atunci nu s-au mai făcut foarte multe evenimente care să-l privească pe tatăl meu. Mă leagă de Cluj venirea în ţară pentru că până în primăvara  lui 1939 am trăit în străinătate. Am locuit în Cluj pe strada Avram Iancu. Am locuit şi la Sibiu o perioadă şi apoi, la întoarcere, tot în Cluj ne-am mutat pe strada Martinuzzi. Totodată, am făcut ultimele clase de liceu şi primii doi ani de facultate la Cluj.

R: Unde vă găseaţi liniştea cel mai mult?

D.B.: Foarte bine m-am simţit întotdeauna la Berna şi în 1978, când am ieşit în Vest, am mers şi în Elveţia. Mi-am regăsit acolo prietenii pe care îi aveam în copilărie. Totdeauna ei m-au invitat. Mergeam pe baza unui tip special de invitaţie, îmi plăteau ei taxele, îmi asiguau şederea şi chiar bani de buzunar (râde). Era perioada anilor ’80 când în România nu mai găseai nimic. Plecam de acolo şi cu săpun şi cu alte lucruri.

“Prima amintire a imaginii Tatălui meu este foarte timpurie. Ea a fost confirmată de părinţii mei atunci când le-am povestit-o. Ei o situau în timp, când aveam doi ani şi mai locuiam la Berna. Se făcea că eram în pat, culcată, într-o cameră mai mult prelungă, în semiîntuneric. Patul era de copil, având nişte gratii. Uşa era întredeschisă. A intrat Tata, i-am văzut chipul deasupra patului. Era serios, tăcut, nu zâmbea, mă privea. Şi a făcut un gest de dojană, cu degetul arătător spunând: «Dorli, Dorli». Atât. Am aflat mai târziu că refuzasem să dorm”, fragment din volumul “Tatăl meu, Lucian Blaga”

R: Sunteţi mulţumită de modul în care este valorizată opera tatălui dumneavoastră?

D.B.: La început, după Revoluţie au apărut foarte multe edituri mici care luau câte un volum răzleţ, uneori din opera filozofică a tatălui meu, cu o prefaţă oarecare, până m-am prins că volumele erau publicate doar pentru acele prefaţe, pentru diverse persoane care să aibă o listă cuprinzătoare de lucrări. Am primit atunci o ofertă bună de la Humanitas pentru opera lui Blaga şi am acceptat oferta lor. În rest au loc tot felul de manifestări şi colocvii la Sebeş şi la Cluj şi în mare sunt mulţumită.

În Lancrăm nu am mai fost de când au pus în cimitir hala aceea de sport neterminată. Acum se pare că preotul a dat în judecată Primăria  şi poate se va soluţiona ceva.

R.: Cum era Lucian Blaga în calitatea lui de „Tată”?În multe interviuri spuneţi despre el că era un tată normal. La ce vă referiţi?

D.B.: În casă  nu se făcea caz de personalitatea lui. Nu mă obliga să învăţ poeziile lui pe de rost (râde). Nici măcar nu mă punea să le spun. Tata putea să fie şi amuzant, avea umor şi făcea şi calambururi câteodată. La cină, când venea de la bibliotecă unde lucra, venea şi povestea ultimele noutăţi din ştiinţă. Era interesat de tot ce se întâmpla în lume, în toate domeniile. Era foarte la curent cu fizica modernă. Ştiu că a fost încântat când s-a lansat primul satelit.

R.: Dumneavoastră mai sunteţi preocupată de modă şi de croitorie?

D.B.: Ştiţi cum, de la o anumită vârstă femeile îşi fac un fel de uniformă şi eu am adoptat taioarele cu pantaloni pe care le-am descoperit a fi foarte practice. Nu-mi iau mai multe decât am nevoie, dar pot să fac faţă tuturor situaţiilor, atât pentru ieşit în oraş, cât şi pentru ocazii speciale.

R.: Bucureştiul, cum îl vedeţi?

D.B.: Plin de praf.

Citiţi mai jos scrisoarea trimisă de Dorli Blaga premierului României:

 [stextbox id=”custom”]

Domnului  VICTOR  PONTA

Prim-ministru al Romaniei

 Subsemnata Dorli Blaga, fiica scriitorului Lucian Blaga, mă adresez Dumneavoastră într-o problemă care priveşte patrimoniul cultural al României. O fac nu numai în memoria Tatălui meu, ci şi în memoria tuturor personalităţilor culturii române, ale căror MANUSCRISE se află în posesia fostului „Muzeu al literaturii române”, în curs de desfiinţare. Proprietarul care a dobândit prin justiţie clădirea [procesul dureaza de ceva ani, muzeul a fost subordonat fie Ministerului culturii, fie Primăriei] nu a mai avut răbdare şi a iniţiat evacuarea.

 Domnule Prim-ministru, alte opere ale culturii se pot restaura, se pot consolida şi repara, pot, dacă se vrea, să fie aparate de jafuri. Evident pot fi şi furate. Hârtia, ca suport al lucrărilor literare este cel mai PERISABIL suport si trebuie să se asigure condiţii moderne de CONSERVARE.

 Într-un comunicat sec în cadrul unui jurnal TVR1 s-a spus: muzeul se închide, conţinutul muzeului se impachetează şi va fi depus la  „Casa Scânteii”. No comment. Am spus „Casa Scânteii” pentru că procedeul mi se pare stalinist. Sper că sunteţi de acord cu mine.

 M-am consultat cu specialişti care au lucrat la Muzeu. Cel mai important este fondul Blaga, urmat de Sadoveanu, Rebreanu, T. Maiorescu, Slavici, Pillat, Comarnescu, Zarifopol s.a. T. Arghezi este puţin pentru că Mitzura a păstrat totul la Martisor. Pe care de altfel a reuşit să îl salveze de intenţiile de demolare ale lui Ceauşescu.

 Sunteţi prea tânăr ca sa ştiţi că Lucian Blaga a murit ca scriitor interzis.

 Am donat în 1980 Muzeului Literaturii biblioteca Tatălui meu. Carte straină achiziţionată de el în timpul carierei lui de funcţionar al Ministerului de Externe [1926-1939], completată cu o mare parte a bibliotecii bunicului meu, politicianul Coriolan Brediceanu, din Lugoj, Banat [decedat 1908]. Muzeul a catalogat biblioteca. A fost evaluată la preţul de atunci al unui apartament nou construit de patru camere.

 Câteva cuvinte despre Tatăl meu. Născut în 9 mai 1895, comuna Lancrăm, Sebeş-Alba. Liceul „Andrei Saguna” Brasov 1906-1914. Facultatea de filozofie, Viena, 1916-1920 cand îşi ia doctoratul. În 1918/19 îi apar primele poezii în revista „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi. În 1919 îi apar primele cărţi: „Poemele luminii” şi „Pietre pentru templul meu” care se bucura de mare succes. Se căsătoreşte cu Mama mea, Cornelia Brediceanu, medic stomatolog. In 1926 pleaca amandoi in serviciu diplomatic: Varsovia, Praga, Berna, Viena, Berna, Lisabona. În timpul carierei sale de ataşat şi consilier de  presă este foarte apreciat de N. Titulescu cu care şi colaborează direct [1928-1936].

 În 1937 este ales membru al Academiei Române unde ţine celebrul discurs de recepţie „Elogiul satului romanesc” Acest discurs a fost tradus în occident la sfârşitul anilor 80 în acţiunea de salvare a satelor de dărâmare [de către Ceauşescu].

 Intors in tara este profesor universitar, la catedra de filosofia culturii la Cluj. Ca urmare a Dictatului de la Viena, august 1940, Universitatea se refugiază la Sibiu.

 Nu colaborează cu regimul Antonescu. Demisionează din „Societatea de prietenie româno-germană” si „Astra”. Isi editeaza propria revista independenta de filosofie „Saeculum” având ca secretar de redacţie pe asistentul lui de la catedră, Zevedei Barbu, membru în ilegalitate în PC, arestat împreună cu alţi intelectuali de stânga în 1943. În aceeaşi perioadă filosofia lui Blaga este atacată de teoreticieni ai Bisericii ortodoxe.

 Începând de prin 1946 Lucian Blaga este atacat virulent în presa vremii. In 1948 este eliminat din invatamantul superior si Academie. Refuză să colaboreze cu noul regim. Cărţile lui sunt scoase din biblioteci şi nu este voie să fie citat. Este urmărit de Securitate. I se asigură un post de bibliotecar de unde se pensionează în 1959, redactând şi un testament editorial. În anii de interdicţie a scris enorm de mult.

 Ma întorc la Muzeu şi manuscrise. Dupa moartea Tatălui meu au început încet să apară lucrări postume.

 La începutul anilor 70 am început să editez la Ed. „Minerva” seria de „Opere„ conform Testamentului editorial” al Tatălui meu, în 12 volume, ale căror manuscrise originale au fost predate Muzelui Literaturii.

 Va solicit deci, domnule Prim-ministru, sa faceţi uz de autoritatea D-voastă şi să salvaţi de la moarte sigură acest foarte valoros patrimoniu prin transferarea în acea instituţie care să asigure CONSERVAREA în cele mai bune condiţiuni a acestuia.

1. Noua Bibliotecă Metropolitană [Naţională]

2. Noua Bibliotecă a Academiei Romane

3. Palatul Parlamentului- există spaţii neamenajate.

4. Fondul Blaga la BCU-Lucian Blaga, Cluj Napoca.

Fiind vorba de o problemă de interes naţional această scrisoare doresc să o fac publică.

 Primiţi, vă rog, asigurarea stimei mele

[/stextbox]