Revoluția franceză bate la ușile educației românești

În vara anului 2013, în arondismentul 17 din Paris, avea loc prima „Piscină” a Școlii 42 pentru ca în luna noiembrie a aceluiași an, primii studenți francezi să intre într-un program care, prin metodele sale, se vrea a fi o soluție pentru impasul în care educația clasică se află astăzi. Doi ani mai târziu, în Cluj-Napoca, s-a inaugurat cel de-al doilea „an școlar” al Academy+Plus, un program inspirat și susținut de către Școala 42, prin intermediul căruia elevi de liceu, studenți dar și persoane care sunt interesate de o intrare în forță în lumea IT-ului vin să cunoască tainele celui mai în vogă domeniul al economiei.

Ceea ce cunoaștem azi, la Cluj, sub numele de Academy+Plus a început în urmă cu doi ani în Franța, sub numele de Ecolle 42, fondată de către Xavier Niel și alți câțiva parteneri printre care Nicolas Sadirac ( fost director general al comapaniei Epitech), Kwame Yamgnane și Florian Bucher (ambi foști angajați în board-ul executiv al Epitech).

Primul an al Academy+Plus în România a fost un real succes. Dintre cei 60 de studenți înscriși, 30 au participat la interniship-uri în diverse companii de IT și 25 dintre ei au fost și angajați. Proiectul Academy+Plus are la bază programa și idei adoptate de la specialiștii Școlii 42 din Paris și se prezintă ca o școală alternativă gratuită ce vine în completarea parcursului educațional clasic. Programa este axată pe practică și aplică elemente din jocuri în procesul de învățare. Orarul nu este fix, profesorii nu dau note în sens clasic, iar fiecare student parcurge materia în funcție de stitlul său de învățare.

„Filosofia are la bază faptul că trăim într-o lume digitală în care oameni lucrează în colaborare, sunt mult mai cretivi și mai competitivi. Oamenii nu mai vor să facă aceleași lucruri în fiecare zi vor să să aibă activități care schimbă domeniul în care lucrează, astfel că educația lor nu mai poate fi una clasică”, a explicat Nicolas Sadirac, într-un interviu pentru Transilvania Reporter.

Educația clasică, drum sigur spre colaps

Problemele sistemului educațional românesc nu mai sunt o noutate pentru nimeni. Însă nici în Franța lucrurile nu stau cu mult mai bine. Doar 72% dintre francezii cu vârste cuprinse în 24 și 64 de ani au terminat liceul, iar acest lucru face ca peste 58% dintre francezi să fie nemulțumiți de modul în care sistemul educațional francez performează, potrivit unui studiu realizat la cererea stației radio a RTL. Școala 42 însă, „livrează” anual peste 1.500 de persoane pregătite să intre în IT la cel mai înalt nivel.

„Școala, în mare parte, încearcă să îi învețe pe elevi să fie disciplinați și organizați. Îi standardizează cu forța la fel cum se întâmplă în armată, unde nu e nevoie de prea multe sentimente sau creativitate. De altfel, în armată, creativitatea e periculoasă. Din păcate sistemul acesta e aplicat și în școală. Sunt momente în care e util să fii disciplinat și organizat, dar în IT e nevoie de creativitate și pasiune pentru munca pe care o faci. Noi avem multe metode prin care să stimulăm creativitatea, iar una dintre ele este <<gamification>>. Ea combină plăcerea de a munci într-un anumit fel și libertatea cu munca. Cred cu tărie că astfel de modele de educație vor ajunge în educația clasică, pentru că mulți oameni înțeleg utilitatea lor și le aplică deja la un nivel mai restrâns, e adevărat. Asta are impact și asupra modului în care tinerii văd școala, pentru că cel puțin în Franța, 88% dintre elevi spun că nu sunt atrași în niciun fel de școală și că nu le place să meargă la cursuri”, explică Nicolas Sadirac.

Nicolas Sadirac

Nicolas Sadirac

Filosofia Școlii 42 a prins și la Cluj-Napoca. Cursurile Academy+Plus sunt gratuite și, potrivit specialiștilor din cadrul programului, un candidat are nevoie de 8 până la 16 luni în Academie pentru a fi pregătit de angajare. Dincolo de beneficiile aduse tinerilor pasionați de IT, Academy+Plus și-a propus pentru acest an școlar să vină și în ajutorul celor care sunt specializați pe alte domenii, dar care vor să transforme IT din hobby într-o calificare și, de ce nu, chiar o meserie.

„Căutăm oameni care găsesc plăcere în folosirea și cunoașterea tehnologiei, a gadget-urilor de ultimă generație. Căutăm oameni dispuși să călătorească, să sacrifice weekend-uri și timp liber pentru pasiunea și munca lor, vrem oameni care să poată colabora cu aproape orice fel de persoană ar avea în echipă și, mai ales, avem nevoie de oameni cărora nu le e teamă să-și asume riscuri de orice fel. IT-ul se schimbă tot timpul, deci e necesar să fii capabil să te adaptezi tot timpul pentru că atunci când ai un start-up nu poți avea succes dacă ești speriat și nu îți asumi anumite riscuri”, este de părere francezul care a contribuit la dezvoltarea acestui program.

Educația care schimbă jocul

Gratuit și accesibil oricui, „produsul” Școlii 42 este deja prezent în Franța, România și, de anul viitor, și la Chișinău, în Republica Moldova, unde domeniul IT scoate capul în lume.

„În Franța am reușit să schimbăm piața destul de mult. În fiecare an, la Școala 42 termină 1000 de studenți specializați în IT, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din totalul național. Sunt oameni foarte buni care au potențialul de a face lucruri mari. În IT nu ai tot timpul oameni extraordinar, dar e de ajuns să ai un singur IT-ist într-o generație care să inventeze ceva de avergura Facebook-ului. Noi le dăm tinerilor șansa de a ieși în față și de a arăta de ce sunt în stare. Îi ajutăm și apoi depinde de ei să performeze și să fie geniali. Aceasta este principala ideea a Școlii 42”, explică Nicolas.

Programul răspunde tuturor cerințelor. Fie că vrei să îți schimbi job-ul, să încerci o experiență nouă în viața profesională sau să înveți cum să pui pe picioare o idee mai veche, filosofia Școlii 42 este de ajutor.

„Nu cred că antreprenoriatul e ceva ce înveți de la 0, la școală. Noi putem declanșa pricesul de creativitate, îl putem susține și putem crea un mediu propice pentru dezvoltarea unui potențial antreprenor, însă totul depinde de felul în care persoana este construită. Internetul îți spune absolut tot ce vrei să știi, așa că totul ține de voința”, consideră Nicolas, Sadirac.

Distribuie:

Postaţi un comentariu