Un tir răsturnat pe calea ferată a blocat circulaţia feroviară pe ruta Cluj-Oradea

Foto: CFR Infrastructura

Traficul feroviar pe ruta Huedin-Aleşd a fost întrerupt din cauza unui tir care s-a răsturnat lângă calea ferată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, spune că nu s-au înregistrat victime: „Calea ferată este blocată şi se aşteaptă un utilaj greu pentru ridicarea tirului şi pentru deblocarea căii ferate. Pe DN 1 în schimb se circulă pe ambele sensuri, mai încet în zona respectivă. Accidentul a avut loc la ora 7.15”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, spune că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed: „Un bărbat în vârstă de 49 de  ani, cetăţean maghiar, care circula cu un autotren, la intrare în Negreni, dinspre Ciucea, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, la ieşirea dintr-o curbă a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nu sunt victime”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu