Primăria demarează lucrările la 46 de apartamente sociale

Așa arată în prezent domeniul pe care Primăria va ridica până la finalul anului 2014 un anasamblu de locuințe sociale (Foto: Dan Bodea)

Cetățenii Municipiului Cluj-Napoca  ce nu dispun de o locuință primesc un nou ajutor din partea Primăriei, care a început lucrările la un ansamblu de locuințe sociale, situat pe domeniul unde funcționau în trecut laboratoarele Liceului Terapia, pe strada Iuliu Coroianu, la numărul 5.

Ansamblul de locuințe sociale face parte dintr-un proiect cu finanțare europeană denumit „Case sociale integrate pentru comunitate”. Astfel, în locul în care funcționau laboratoarele Liceului Terapia, devenite între timp ruine imposibil de recondiționat, vor exista locuințe destinate celor aflați pe listele municipalității.

Proiectul este în valoare de 3, 9 milioane de euro, bani proveniți din fonduri UE, și prevede construirea a 46 de apartamente cu una și două camere în două clădiri. Spațiul de locuințe sociale va dispune de șase  apartamente de două camere, 16 garsoniere, 11 apartamente de o cameră și 13 de două camere. Rezidenții vor plăti aproximativ 40 de lei lunar pentru un apartament cu o suprafață de 50 de metri pătrați, care vor fi predate cu toate utilitățile, la stadiul de finisare finalizată.

„În acest moment există 219 cereri eligibile de locuințe. Cele de aici vor fi finalizate în luna noiembrie a anului 2014. Mai sunt și alte locuințe sociale care se modernizează. Multe sunt în stare avansată de degradare și după repaarații vor fi distribuite beneficiarilor. Ne gândim să pornim și un alt proiect de locuințe sociale, în 2014, nu neapărat pe fonduri europene, pentru că acestea nu sunt foarte consistente pe acest domeniu”, a declarat primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realziată de Dan Bodea.

[nggallery id=322]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu