Doi clujeni salvaţi de rinichii unui donator din Mureş

Doi bărbaţi, de 47 şi 48 de ani, au fost supuşi unor transplanturi de rinichi, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, după ce organele au fost recoltate de la o persoană din Târgu Mureş, aflată în moarte cerebrală.

Purtătorul de cuvânt al ICUTR, dr. Gheorghiţă Iacob, spune că operaţiile au decurs bine: „Transplanturile au fost reuşite, dar va fi o perioadă mai dificilă; situaţia însă este bună. E vorba de doi bărbaţi, unul de 47 şi celălalt de 48 de ani. Erau pe lista de aşteptare cu insuficienţă renală cronică”.

Echipe de medici au prelevat ficatul, rinichii şi un os-tendon de la un pacient de 43 de ani aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, rinichii pentru Cluj, iar restul pentru Bucureşti.

Distribuie:

Postaţi un comentariu