Corul Transylvania College, locul II la Sanremo
“Happy Dreams Choir”, corul scolii Transylvania College, alcătuit din copii cu vârste între 6-11 ani a obţinut locul al II-lea la cea de-a XV-a ediţie a festivalul internaţional de muzică din Sanremo, Italia, în categoria dedicată ciclului primar.
Corul “Happy Dreams Choir” a fost singurul cor din România care s-a calificat în finala acestui prestigios festival, în urma preselecţiei care a avut loc în luna februarie.
Juriul, format din 7 specialişti din domeniul educaţiei muzicale, din Italia, Ucraina, Turcia şi Rep. Cehă au apreciat prestaţia elevilor de la Transylvania College şi i-au clasat pe locul al II-lea, performanţă remarcabilă pentru micii clujeni, prezenti pentru prima dată pe scena festivalului. Trofeul competiţiei în categoria în care au concurat elevii clujeni a fost câştigat de orchestra Liceului de Muzică din Napoli.
Printre ţările participante în cele 9 categorii de concurs se numără Franţa, Olanda, Turcia, Croaţia, Polonia, Malta, Ucraina, Belarus, Rusia.