![](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2013/11/IMG_0203.jpg)
FOTO/ Brazii de Crăciun instalați în centrul Clujului
![](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2013/11/IMG_0203.jpg)
Foto: Dan Bodea
Brazii de Crăciun au fost instalați în această seară în Piaţa Unirii și Piața Avram Iancu din centrul oraşului Cluj-Napoca. Aceștia au fost ridicați cu ajutorul unor macarale.
Iluminatul ornamental de sărbători este asigurat şi în acest an de firma timişoreană Elba. Municipalitatea a organizat în această vară o licitaţie pentru asigurarea acestor servicii pentru următorii patru ani, procedura fiind atribuită asocierii dintre firmele Elba Com şi Neon Lighting. Contractul încheiat este în valoarea totală de 7, 4 milioane de lei, adică 1, 8 milioane anual.
Aceeaşi companie s-a ocupat de luminiţele de sărbători în Cluj-Napoca şi în ultimii cinci ani. Anul trecut iluminatul ornamental de sărbători a costat primăria clujeană 900.000 de lei.
- Foto: Dan Bodea