Sinagoga neologă din Oradea reabilitată pentru turism religios

Sinagoga din Oradea / Sursa foto: skytrip.ro

Sinagoga din Oradea va fi reabilitată în cadrul unui proiect transfrontalier, de către Primăria Municipiului Oradea, în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Debrecen, Ungaria.

Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc miercuri, 16 octombrie, la sediul vechii sinagogi neologe din Piaţa Indendendenţei, se precizează într-un comunicat de presă.

Proiectul intitulat ‘Promovarea turismului religios prin valorificarea patrimoniului comunităţilor evreieşti din Oradea – Debrecen’ are ca obiective reabilitarea sinagogii orădene şi reconversia ei funcţională pentru a fi introdusă în circuitul turistic naţional şi internaţional.

Proiectul vizează, de asemenea, reabilitarea sinagogii din Debrecen, fiind implementat în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Debrecen.

Prin repunerea în valoare a celor două clădiri se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare şi responsabilizare a comunităţilor locale din cele două judeţe faţă de problemele de patrimoniu, la modul general, şi a celor aparţinând comunităţilor evreieşti, în particular.

Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni, iar valoarea lui totală de 1.892.150, 02 euro, din care cea mai mare parte, 1.565.852, 02 euro, revine Municipiului Oradea. Un procent de 76% din sumă provine din fonduri nerambursabile ERDF plus cofinanţare naţională, iar 24% din total reprezintă contribuţia Municipiului Oradea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu