Simpozion naţional la 90 de ani de învăţământ superior teologic ortodox la Oradea

Sursa foto: foaiaromaneasca.blogspot.com

Numeroşi teologi din ţară şi din străinătate participă începând de miercuri la simpozionul naţional dedicat împlinirii a 90 de ani de învăţământ superior teologic ortodox la Oradea, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Episcop Dr. Vasile Coman’ din cadrul Universităţii Oradea.

Tema generică a simpozionului va fi momentul aniversar, dar lucrările prezentate se vor înscrie şi sub genericul ‘Teolog şi teologhisire în societatea contemporană’, după cu a informat pentru AGERPRES lect. univ. Doru Fer. 

Potrivit acestuia, oaspeţii din străinătate vor sosi de la Universitatea din Regensburg, Germania, şi de la Institutul Catolic din Viena. 

Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Episcop Dr. Vasile Coman’ are o veche tradiţie de învăţământ superior, fiind continuatoarea fidelă a vechii Academii Teologice, ce funcţiona din 16 octombrie 1923, dar închisă abuziv de către regimul comunist în anul 1948. Din cauza Dictatului de la Viena din anul 1940, academia a funcţionat în Timişoara până în anul 1948. Tradiţia a fost reînnodată la scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, în cadrul universităţii orădene, prin eforturile episcopului dr. Vasile Coman, pe atunci chiriarhul Oradiei şi alţi păstrători ai credinţei ortodoxe. 

‘În jurul profesorului universitar dr. Dumitru Abrudan, primul decan al facultăţii reînfiinţate, s-a constituit un corp profesoral tânăr şi bine pregătit, capabil să răspundă exigenţelor academice, a celor pastorale şi a provocărilor lumii contemporane, ‘ a precizat lect. univ. Doru Fer.

Manifestarea ştiinţifică şi omagială, care se desfăşoară în perioada 16-18 octombrie şi la care sunt aşteptaţi 50 de teologi, va avea loc sub patronajul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, la buna ei desfăşurare contribuind şi Consiliul Judeţean Bihor, Centrul de studii teologice interdisciplinare, Asociaţia ortodoxă ‘Ep. Vasile Coman’ şi Mănăstirea Sfintei Cruci de la Oradea. 

Postaţi un comentariu