Simpozion aniversar. Oradea – 900 de ani de devenire istorică

Simpozionul are loc în zilele de 10 şi 11 octombrie / Sursa foto: oradeainimagini.ro

Simpozionul ştiinţific ‘Oradea – 900 de ani de devenire istorică’ reuneşte, în perioada 10-11 octombrie, o serie de specialişti naţionali şi judeţeni, academicieni, istorici, muzeografi, critici de artă, arhitecţi, care vor prezenta 50 de lucrări de specialitate.

‘Comunicările ştiinţifice din aceste două zile premergătoare Zilei oraşului, 12 octombrie, ne oferă prilejul de a ne preţui trecutul, dar mai ales trebuie să dăm răspuns provocărilor actuale. Dezbaterea privind devenirea istorică a Oradiei ne oferă posibilitatea de a ne înţelege mai bine prezentul pentru a ne construi cât mai adecvat viitorul’, a spus, în deschidere, viceprimarul Mircea Mălan.

Lucrările au demarat în plen, în sala mare a Primăriei Oradea, ocazie cu care, după cuvintele de salut, s-au prezentat trei alocuţiuni: academicianul Nicolae Edroiu a vorbit despre ‘Scrierea româno-chirilică în Bihor în secolele XVII-XIX’, conf. Şerban Turcuş s-a referit la ‘Documentul fundaţional al Oradiei (1113)’, iar arh. Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS România, a susţinut prelegerea ‘Mecanismele protejării patrimoniului construit în România în faţa proceselor descentralizării’.

După prima parte a manifestării, au fost lansate două cărţi dedicate istoriei şi arhitecturii orădene. Consilierul Mircea Paşca, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, a realizat ‘Oradea 1900. Un ghid de arhitectură’ (Editura Primus), o sinteză a arhitecturii Secession din Oradea, cu şase trasee mari şi un capitol cu cartierele periferice. Este un album-ghid, cu imagini realizate timp de zece ani, multe dintre ele imagini de arhivă.

Arheologul Doru Marta a prezentat ‘Cetatea Oradiei. De la începuturi până la sfârşitul secolului al XVII-lea’ (Editura MTC), o monografie arheologică a cetăţii de la sfârşitul sec. XI, până la cucerirea austriacă din 1692, fiind teza sa de doctorat.

Simpozionul este organizat de Primăria Oradea, Universitatea din Oradea şi Muzeul Ţării Crişurilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu