Asociaţia intercomunitară de…tăiat frunze la câini

În plină criză a gunoaielor în mai multe localităţi din judeţ, între care Floreştiul stă la loc de frunte, lucrul cel mai interesant este faptul că judeţul Cluj are încă din mai 2009 o asociaţie care ar trebui să se ocupe tocmai cu problema deşeurilor. Mai exact Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj, constituită de către Consiliul Judeţean Cluj împreună cu cele 81 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj.

Scopul declarat al asociaţiei este „organizarea, reglementarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de salubrizare a localităţilor, incluzând activităţile de colectare, transport, tratare şi depozitare deşeuri municipale, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării şi dezvoltării sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de salubrizare a localităţilor pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia”.

Asociaţia trebuia la concret să gestioneze celebrul SMID, proiect ratat deja de câţiva ani la Cluj, judeţ care aşteaptă deja din 2012 să beneficieze de o rampă de gunoi ecologică. Acest lucru nu a fost însă deloc un impediment pentru funcţionarea neîntreruptă a acestei asociaţii, rămasă timp de şapte ani fără obiectul muncii. În tot acest răstimp cele 81 de oraşe şi comune din judeţ au plătit cotizaţii serioase la bugetul acestei asociaţii fără a beneficia în schimb de nici un serviciu.

De exemplu, judeţul Cluj şi municipiul Cluj-Napoca au cotizat în acest an, câte 80.527 de lei fiecare. Municipiul Dej a plătit 9.825 lei, iar Turda 14.447 lei, în timp ce Floreştiul, cea mai mare comună din ţară are o cotizaţie de 6.235 de lei în acest an. Potrivit statutului acestei asociaţii fantomă, cotizaţia se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor membre.

Banii se duc pe….salarii

„Scopul creării asociaţiei a fost pentru momentul în care se va finaliza SMID-ul, iar noi să ne ocupăm de organizarea licitaţiei pentru stabilirea operatorului din centrul integrat de management al deşeurilor şi supravegherea acestuia. În situaţia în care se află acum mai multe localităţi în privinţa ridicării şi depozitării gunoaielor, noi nu prea avem cu ce ajuta. Am vrut să facem o rampă temporară, le-am cerut să ne ofere un teren şi bani pentru aceasta, pentru că noi nu avem fonduri, dar nu s-a întâmplat nimic”, a precizat pentru Transilvania Reporter, directorul asociaţiei, Bogdan Costea.

Acesta este bugetul pe 2016 al asociaţiei Eco metropolitan

Acesta este bugetul pe 2016 al asociaţiei Eco metropolitan

Directorul a recunoscut senin că nu ştie care e bugetul asociaţiei pe care o conduce, dar că anul acesta membrii s-au întâlnit de două ori în Adunarea Generală. Întrebat pe ce se duc totuşi zecile de mii de lei adunate din cotizaţii, Costea a spus că cele mai importante cheltuieli sunt cele cu salariile. „Noi avem cheltuieli de funcţionare, cheltuieli salariale şi pregătim licitaţia pentru viitorul operator de la CMID, documentaţia e gata aproape 90%, licitaţia va avea loc anul acesta sau anul viitor”, a subliniat directorul Eco-Metropolitan.

Potrivit acestuia, la asociaţie sunt în prezent „angajate pe stat de plată”, 6 persoane, dar în total sunt 10 angajaţi.

Potrivit răspunsurilor primite la solicitarea scrisă adresată de Transilvania Reporter, Eco-Metropolitan are în acest an un buget de 406.000 lei din care 360.000 de lei sunt cheltuieli salariale, adică circa 90% din totalul bugetului.

Chinteniul se retrage din ADI Eco-Metropolitan

Cu asemenea succese notabile în portofoliul asociaţiei, nu e de mirare că după şapte ani de aşteptare, o comună din judeţ nu doreşte să mai plătească aiurea mii de lei anual cotizaţie pentru servicii inexistente şi anunţă că se retrage din acest „parteneriat”. „Există deja o hotărâre a vechiului Consiliul Local de retragere din ADI şi cel mai probabil în septembrie, dacă nu se schimbă nimic, vom adopta încă una. Eu am crezut că există seriozitate la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, dar câtă vreme am ajuns la afirmaţii de genul primarii să se descurce singuri, la ce ne mai trebuie asociaţie. Problema gunoaielor e una foarte gravă, e o problemă a cetăţenilor, dincolo de orice culoare politică. E inadmisibil să ne transformăm în focar de infecţie”, a precizat pentru Transilvania Reporter, primarul Chinteniului, Lucia Suciu.

Aceasta a explicat exact care au fost demersurile întreprinse în ultimele luni pentru a mişca puţin lucrurile în problema gunoaielor. „Noi am trimis în primă fază la CJ o scrisoare de intenţie, că dorim să ne retragem din ADI, nu am avut nici o reacţie. Aşa că am adoptat o HCL. Abia atunci au intervenit cei de la CJ şi m-au rugat să nu renunţăm la acest parteneriat pentru că în acest fel Consiliul Judeţean va fi obligat să plătească penalizări şi să returneze fondurile europene. Am decis în acel moment să renunţ la idea de a ne retrage, sigur asta atâta timp cât şi cei de la judeţ se zbat să rezolve problema gunoaielor. Dar acum, când preşedintele CJ a spus că fiecare comună să se descurce, mă gândesc atunci banii pe care i-am plătit la asociaţie în toţi aceşti ani pentru ce i-am plătit. Avem cotizaţie de 775 de lei şi nici măcar nu am făcut niciun proiect pe această asociaţie”, a subliniat Lucia Suciu.

Întrebată dacă ştie cumva bugetul asociaţiei la care comuna pe care o conduce cotizează de şapte ani, pentru că directorul asociaţiei susţine că nu îl ştie, Suciu a reacţionat vehement. „Bugetul asociaţiei? Nu îl ştiu, trebuie să îl ştie directorul asociaţiei. Cum să fii director de asociaţie şi să nu îl ştii? Păi pune mâna şi studiază puţin dacă nu ştii”.

Licitaţie reluată de 7 ori
În prezent, la Chinteni gunoaiele se ridică pe bază de comandă lunară adresată de primărie celor de la Salprest. „Contractul cu Salprest ne-a expirat şi am organizat deja de 6 ori licitaţie la care nu s-a prezentat nimeni, pentru că era acea situaţie de incertitudine în care nimeni nu ştia unde mai ducem gunoaiele, la Cucuieţii din deal sau unde… Aşa că i-am invitat pe cei de la Salprest la o discuţie, în baza colaborării foarte bune pe care am avut-o în tot aceşti ani, şi ca atare ridicăm gunoaiele pe bază de comandă lunară la acelaşi preţ pe care l-am avut în contract şi plătesc 16.500 de lei pe lună pentru aceasta. Avem din nou licitaţie şi sper că de data aceasta să o putem atribui”, a declarat primarul Chinteniului.

„Dacă aş fi preşedintele Consiliului Judeţean mi-ar fi jenă de această situaţie şi nu m-aş opri din lucru până nu aş găsi o soluţie. Cred că trebuie să mergem mai departe, fie cu CMID-ul, fie cu un nou proiect, dar problema gunoaielor e foarte gravă şi nu poate fi lăsată aşa la voia întâmplării”, a spus Lucia Suciu, care e decisă să se retragă din ADI Eco-Metropolitan dacă lucrurile nu se schimbă de urgenţă.

Despre intenţia Chinteniului de a se retrage din ADI în schimb directorul Bogdan Costea a declarat că nu a fost informat oficial. „Nu am primit nimic oficial, am auzit doar despre acest lucru. Dar nu cred că se poate retrage, nu au mai fost cazuri similare, dar nu ştiu care ar fi implicaţiile”.

Dacă ar fi citit statutul asociaţie pe care o conduce însă, Costea ar fi aflat că la articolul 12 se prevede tocmai posibilitatea oricărui asociat de a se retrage unilateral din această asociaţie. „Art. 12 – (1) Calitatea de asociat încetează în cazul retragerii sau excluderii din Asociaţie, conform prevederilor prezentului articol. (2) Retragerea din Asociaţie nu poate avea loc decât în situaţia în care asociatul respectiv se retrage unilateral din Contractul de Delegare la care este parte în calitate de Delegatar. Dacă oricare dintre Asociaţi doreşte să se retragă din Contractul de Delegare şi, respectiv, din Asociaţie, acesta va notifica Preşedintelui Asociaţiei şi celorlalţi asociaţi intenţia sa. Preşedintele Asociaţiei va convoca Adunarea Generală a Asociaţilor în maxim 30 de zile de la data primirii acestei notificări.

Adunarea Generală va analiza consecinţele retragerii şi modificările care se impun la Contractele de Delegare (în special în aceea ce priveşte investiţiile), conform prevederilor fiecărui Contract de Delegare şi va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului Statut şi a Actului Constitutiv al Asociaţiei”, se arată în statutul Eco-Metropolitan.

Distribuie:

Postaţi un comentariu