PAROHIA REFORMATĂ AIUD ÎNCEPE IMPLEMENTAREA PROIECTULUI DE REABILITARE A BISERICII REFORMATE DIN AIUD

Proiectul “Reabilitarea și introducerea în circuitul turistic a bisericii reformate Aiud”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către PAROHIA REFORMATĂ AIUD și are o valoare totală de 16.243.847,00 lei, din care 15.880.998,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității turistice a Bisericii Reformate Aiud, prin valorificarea potențialului acestuia, ca urmare a restaurării și promovării turistice a monumentului. Prin implementa-rea proiectului se preconizează o creștere medie a numărului anual de vizitatori la Biserica Reformată Aiud cu 6%. (Numărul turiștilor vizitatori va fi urmărit și raportat de către angajații și voluntarii Parohiei Reformate Aiud.)

 

Date de contact beneficiar:

Parohia Reformată Aiud

Adresa: Regiunea de Dezvoltare Centru, municipiul Aiud, str. Consiliul Europei, nr. 1, jud. Alba

Telefon: 0763626360

Fax: 0258862961

E-mail: popatibor@freemail.hu

Distribuie:

Postaţi un comentariu