Program de guvernare făcut pe genunchi. Noul Guvern analizează… “extinderea metroului la Cluj”. Nicio vorbă despre prelungirea pistei la aeroport

Programul de Guvernare al coaliției PNL, USR-PLUS și UDMR a fost lansat public astăzi. Clujul este menționat în mai multe capitole ale documentului cu realizarea unor investiții importante în domenii precum infrastructură sau sănătate. Unul dintre ele face referire la mult discutatul proiect al metroului în Cluj-Napoca, doar că cei care au redactat programul de guvernare doresc să ne ducă într-o călătorie în timp și vorbesc despre ”extinderea pe 14 km a rețelei de metrou”.

De asemenea, în ce privește dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca se vorbește depre noua cale de rulare, de dotări ale instituției, de transport modal, dar nu se spune niciun cuvânt despre extinderea pistei de decolare-aterizare. În prezent, pista măsoară 2.100 m, în Master Plan este prevăzută o extindere la 2.600 m, în timp ce directorul aeroportului vorbește de 3.500 m.

Vă prezentăm mai jos câteva din referirile pe care programul de guvernare le face la proiecte ce vizează județul Cluj:

Transport feroviar

– Îmbunătățirea conectării la rețeaua internațională de cale ferată rapidă prin noi proiecte (de exemplu București – Cluj Napoca – Budapesta).

– Dezvoltarea infrastructurii feroviare aferente zonelor metropolitane, prin încheierea de 85 acorduri de parteneriate cu administraţiile publice locale în marile centre urbane din ţară, de exemplu: București, Cluj, Braşov, Timişoara, Iaşi, Oradea, Sibiu;

– Construirea conexiunilor feroviare la aeroporturile internaționale (București T1 și T2, Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoara, Cluj -Napoca și Constanța);

– Finalizarea studiilor de fezabilitate aflate în derulare, identificarea şi asigurarea surselor de finanţarea pentru demararea de noi lucrări pe reţeaua TEN-T Centrală şi Globală pe secţiunile: – Timişoara-Arad-Caransebeş. Valoare – 7,3 miliarde de lei; – Cluj-Episcopia Bihor. Valoare – 7,1 miliarde de lei;

– Lansarea de noi proiecte de modernizare pe secţiuni aflate pe reţeaua TEN-T Centrală şi Globală: – Coşlariu-Cluj Napoca. Valoare – 3,8 miliarde de lei;

Aeroport

-Modernizarea pistei de decolare-aterizare AIMK-C pentru aducere la standarde europene, precum și alte proiecte suport pentru creșterea siguranței și capacității aeroportuare (valoarea cumulată 219,36 milioane de Lei), construcție cale de rulare paralelă cu pista și dotarea cu echipamente de scanare bagaje și detectare explozibil la Aeroportul din Cluj-Napoca.

-Terminalul multimodal de pasageri aeroport – stație C.F. al Aeroportului Henri Coandă reprezintă o infrastructură care se poate multiplica la nivelul României în zonele Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Brașov. Tot în același context, implementarea conceptului de tren metropolitan reprezintă un veritabil exemplu de multimodalitate pentru pasageri în ariile urbane și periurbane ale orașelor precum București, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Brașov, Iași, Craiova, Constanța.

Metrou

Proiecte de perspectivă care sunt analizate în relație cu proiecția realizată prin Planul investițional și care a fixat pentru următorii 10 ani viziunea de dezvoltare a metroului în București dar și la nivelul Municipiului Cluj:

-Extinderea utilizării metroului la nivelul municipiului Cluj-Napoca, prin dezvoltarea unei noi magistrale Gilău-Florești-Cluj Napoca (16 km, 14 stații);

Centură – tren metropolitan

– Demararea unor proiecte noi: Centura Metropolitană Cluj-Napoca

– introducerea la finanțare a trenurilor metropolitane (de exemplu, București, Cluj-Napoca), respectiv a trenurilor de lucru;

Sănătate

Pentru domeniul sănătate, sunt avute în vedere investiții în unități sanitare noi, inclusiv extinderi ale spitalelor existente si finalizarea proiectele de spitale existente; investiții în infrastructură medicală oncologică: București, Cluj, Iași, Timișoara și secțiile de oncologie din municipiile reședință de județ; investiții în institutele de boli cardio-vasculare și în secțiile cardio-vasculare din municipiile reședință de județ, investiții in preventie și acces la sanatate a oamenilor, investiții in dezvoltarea de soluții digitalizate și de telemedicina, reforma sistemului de acces la medicamente esențiale.

Poșta Română

Achiziția liniei automate de sortare și cartare pentru Centrul de Tranzit de la Cluj (Valoarea achiziției este de 2.872.443 Euro/credit bancar 80%/contribuție proprie 20%).

Posta Romana – Reabilitarea clădirilor istorice – faza I: Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca și Piatra Neamț (Valoarea investițiilor – 11.182.010 Euro/credit bancar 80%/contribuție proprie 20%).

Cultură

Restaurarea Teatrului Național „Lucian Blaga” și a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu