Pensionarii nu mai pot circula gratuit pe mijloacele de transport în comun între orele 6.30-8.30

Foto: Dan Bodea

Pensionarii nu vor mai putea circula gratuit pe mijloacele de transport în comun între orele 6.30-8.30, au decis astăzi consilierii locali, la propunerea primarului Emil Boc: “Facilitățile la transport public la persoanele vârstnice, pensionari cu domiciliul în Cluj-Napoca și pentru cetățenii de onoare ai municipiului, se acordă acordă sub formă de abonamente valabile de luni până vineri, începând cu ora 8:30, iar sâmbătă și duminică, conform programului de funcționare a CTP, pe perioada anului calendaristic. Pentru a evita aglomerațiile din mijloacele de transport, recomandarea este ca după 8:30 să poată avea acces toată lumea, înainte de 8:30 să circule doar cei care merg la serviciu, pentru că trebuie să păstrăm această distanță socială în autobuze, pentru a limita răspândirea virusului”.

Viceprimarul Dan Tarcea a venit și el cu o propunere care prevede ca măsura privind abonamentele pentru pensionari să opereze doar pe perioada anului școlar.

Consilierii locali au mai decis creșterea plafonului pentru care se acordă gratuitate pe toate mijloacele de transport ale CTP la 2.150 de lei, față de 1.700 cât era până în prezent, urmând ca cei care au pensii între 2151 şi 2400 de lei să beneficieze de transport gratuit pe o singură linie. Prevederea potrivit căreia gratuitatea se acordă persoanelor trecute de 70 de ani indiferent de venit, a rămas nemodificată.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. dragan says:

    Persoanele cu dizabilitati au voie sa circule gratuit intre 6,30-8,30. Ele nu sunt pensionari ci beneficiaza de gratuitate in virtutea ajutorului de handicap Va multumesc

Postaţi un comentariu