O nouă înfățișare în procesul în care directorul Aeroportului Cluj-Napoca, David Ciceo, este acuzat de luare de mită

Procesul în care David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, este judecat pentru luare de mită, continuă. La înfățișarea de săptămâna trecută, instanța Tribunalului Cluj a stabilit un nou termen de judecată în acest proces, mai exact 2 octombrie, solicitând noi adrese la dosar.

Reamintim că directorul general la RA Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj Napoca, David Ciceo, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a primit un imobil de la un om de afaceri pentru a-i permite să continue unele lucrări la aeroport fără acordarea legală a lucrării.

Procurorii DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui David Ciceo, director general la RA Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj Napoca, acuzat de luare de mită, şi a lui Ioan Bene, administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de dare de mită.

Potrivit DNA, la nivelul Consiliului Judeţean Cluj şi a Regiei Autonome a Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca a fost început, în anul 2011, un proiect având ca obiect realizarea investiţiei “Pistă de decolare – aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente”, care viza dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din zona de Nord – Vest a României. Investiţia presupunea un efort financiar semnificativ, proiectul de investiţii a fost divizat în trei etape distincte, prin aceasta urmărindu-se atât asigurarea unei reale finanţări, cât şi posibilitatea obiectivă de realizare a construcţiilor ce urmau a fi făcute.

La data de 6 septembrie 2011, ca urmare a procedurilor de licitaţie publică, între Regia Autonomă – Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, în calitate de achizitor şi o asociere de firme din care făcea parte şi cea administrată de inculpatul Bene Ioan, în calitate de executant, a fost încheiat un contract de execuţie lucrări având ca obiect, executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrării “Pistă de decolare aterizare de 3.500 m etapa 1 şi suprafeţe de mişcare aferente”.

După finalizarea lucrărilor, “pe fondul cointeresării materiale a lui Ciceo David Ioan, directorului regiei autonome Aeroportul Internaţional Cluj – Napoca, şi a unei alte persoane din conducerea CJ Cluj”, omul de afaceri Bene Ioan a convenit cu aceştia să realizeze în continuare lucrări din etapa a doua a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, lucrare care a fost finalizată în luna martie 2014.

“Acest lucru s-a realizat în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor. În acest context, în cursul lunii octombrie 2012, inculpatul Ciceo David Ioan a primit de la inculpatul Bene Ioan, pentru sine, un imobil situat în Cluj Napoca, presupus achiziţionat de părinţii săi cu suma de 690.000 lei şi care ulterior a fost finisat cu lucrări evaluate la suma de 563.226 lei (manoperă şi materiale). Lucrările respective au fost executate de firme colaboratoare sau aparţinând inculpatului Bene Ioan, costurile fiind suportate de acesta din urmă. În schimbul acestor foloase, inculpatul Ciceo David Ioan, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale, a direcţionat, în baza unor acte neconforme, alocări bugetare ale Regiei pe care o conducea către societatea administrată de omul de afaceri, în vederea achitării lucrărilor la platforma de parcare aeronave Apron 4”, arată DNA.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra imobilului ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită, în vederea asigurării confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Cluj, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Distribuie:

Postaţi un comentariu