Manifestări dedicate Zilei Eroilor la Cluj

Foto: Dan Bodea

Ziua Eroilor care este şi Ziua Înălţării Domnului va fi marcată joi 25 mai la Cluj cu ceremonii militare şi religioase de depuneri de jerbe şi coroane de flori în mai multe locuri. Autorităţile judeţene organizează manifestări la Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii, dar şi in alte locuri din judeţ.

Astfel, primăria Cluj-Napoca anunţă că începând cu ora 12.00, cu ocazia sărbătoririi Înălţării Domnului şi Zilei Eroilor vor avea loc ceremonii militare şi  religioase în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, la Monumentul Ostaşului Român şi la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, după  următorul program:

– prezentarea onorului şi salutul Drapelului de luptă
-intonarea imnului naţional al Roâaniei
– oficierea serviciului religios de pomenire a eroilor neamului
– alocuţiuni
– depunerea de coroane de flori
– defilarea gărzii de onoare

Pe de altă parte, instituţia Prefectului Judeţului Cluj transmite că manifestări similare vor fi organizate şi la:

– Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece (comuna Măguri Răcătău);

– Monumentul Rezistenţei Anticomuniste str. Cardinal Iuliu Hosu (mun. Cluj-Napoca);

– Monumentul Eroului Aviator Plt. Adj. Traian Dârjan–Cimitirul Someşeni;

– Troiţa de pe Feleac (comuna Feleacu).

În Ziua Eroilor la ora 12:00 în toate lăcaşurile de cult se trag clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se păstrează un moment de reculegere.  

 
Distribuie:

Postaţi un comentariu