Instanța Supremă a decis: Castelul lui Octavian Goga de la Ciucea rămâne, definitiv, în proprietatea Consiliului Județean Cluj

Foto: Cristina Beligăr

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ieri recursul formulat de moștenitorii Veturiei Goga, astfel că domeniul și Castelul de la Ciucea care găzduiește Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” rămâne, definitiv, în proprietatea Consiliului Județean Cluj.

Instanța Înaltei Curți a dispus, astfel, anularea certificatului de moștenitor al urmașilor Veturiei Goga, a constatat calitatea Județului Cluj/Consiliului Județean Cluj de moștenitor al ansamblului muzeal ,,Octavian Goga” și a dispus înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al acestuia, acordând forului administrativ județean inclusiv cheltuielile de judecată solicitate.

Voința marelui poet național a fost aceea ca domeniul să rămână în proprietatea Statului Român, în scopul înființării și funcționării la Ciucea a unui muzeu memorial Octavian Goga. În acest sens, Veturia Goga a întocmit în favoarea statului român atât un testament olograf cât și o donație în formă autentică.

Domeniul de la Ciucea, situat la 70 de kilometri de Cluj, este de aproape 14 ani, obiectul unor dispute juridice, după ce urmașii Veturiei Goga, fosta soție a lui Octavian Goga, au cerut instanței să li se recunoască dreptul de proprietate și de folosință a ceea ce este în prezent Complexul Muzeal ”Octavian Goga”. În anul 1966, după moartea soțului său, Veturia Goga a lăsat moştenire statului român domeniul de la Ciucea, cu condiţia ca proprietatea să fie transformată în muzeu şi să poarte numele soţului său. Moștenitorii acestia au atacat în instanță certificatul de moștenitor.

Foto: Dan Bodea

În 2007, frații Florin și Radu Mureşanu au deschis o acţiune în revendicare, chemând în faţa instanţei Statul Român, Judeţul Cluj, Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria comunei Ciucea. Nepoții Veturiei Goga au solicitat constatarea nulităţii absolute a donaţiei făcute de aceasta Statului Român, a testamentului şi repunerea în posesie a complexului de clădiri care au aparţinut soţiei poetului, iar pentru bunurile care nu mai puteau face obiectul restituirii în natură au fost solicitate despăgubiri.

După ani și ani de procese, anul trecut, Consiliul Județean a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de mostenitor emis de notarul public sibian, radierea înscrierii referitoare la dreptul de proprietate al urmașilor Veturiei Goga, constatarea în baza testamentului întocmit de aceasta a calității de legatar al statului român în ce privește bunurile mobile și imobile situate pe domeniul de la Ciucea și, pe cale de consecință, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului român. De asemenea, CJ Cluj a solicitat instituirea unui sechestru judiciar asupra bunurilor mobile și imobile situate în ansamblul muzeal ”Octavian Goga, până la soluționarea definitivă a dosarului.

Anterior, pe parcursul proceselor de revendicare, Consiliul Județean Cluj a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica înstrăinarea în orice fel a acestui valoros patrimoniu, obținând în instanță inclusiv instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile de la Ciucea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu