Galerie Foto/ Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pe ultima sută de metri

Foto: Dan Bodea

Cum termenul de predare al lucrărilor la Sala Polivalentă se apropie cu pași repezi, reprezentanții municipalității și ai firmei constructoare au dat asigurări că lucrarea va fi finalizată chiar înainte de termenul stabilit în contract. Potrivit directorului de producție al CON-A, lucrările au ajuns la faza finisajelor, în perioada următoare urmând să fie montat și cubul video (videobox), o premieră pentru România.

Cristian Maniţiu, director producție industrială CON-A, a declarat în cadrul unei vizite pe șantierul Sălii Polivalente că lucrările sunt pe ultima sută de metri iar termenul  de predare va fi respectat. Acesta a mai declarat că revoluționarul cub video prevăzut în proiect urmează să ajungă în următoarele zile la Cluj. Astfel, Sala Polivalentă va deveni singura sală din România care beneficiază de o asemenea facilitate, specifică arenelor sportive din orașe cu tradiție în sporturile de sală.

„Cubul ne-a venit, peste două săptămâni începem montajul. Este cel mai mare și singurul din România. Are patru ecrane a câte 16 metri pătrați se pot emite pe el imagini full HD, orice legat cu sistem de broadasting- televiziune. Doar la National Arena mai este  așa ceva. Vor fi 450 de locuri parcare, adminstrată de primărie și 7300 de locuri pe scaune în sală. Primul nivel este aproape gata, suntem la finisaje, zugrăveli, montaj de gresie-faianță, ultimele retușuri. Intrăm în linie dreaptă pentru a finaliza în 15 septembrie și să ne mai rămână o luna de recepție și inaugurarea. Cubul e din Germania și ledurile care se utilizează sunt japoneze, cele mai bune de pe piață”, a declarat Cristian Maniţiu, director producție industrială CON-A.

Referitor la întreținerea facilității după inaugurare, edilul șef al orașului, Emil Boc, a declarat că va înființat un SA, întrucât guvernul nu permite angajări pe astfel de posturi.

„Am urmat modelul de la Cluj Arena de a construi un SA care să se ocupe de administrarea sălii. În urma deciziei guvernului s-au desființat posturile vacante ce erau la Primărie pentru Sala Polivalentă deci nu putem angaja oameni care să se ocupe de asta. Vom merge pe soluția societății comerciale, cum e la Cluj Arena. Va fi o muncă grea, dar va avea toate șansele să fie de succes. Nu avem motive de îngrijorare”, a declarat Emil Boc.

În total, municipalitatea a cheltuit aproximtiv 70 de milioane de lei pentru realizarea Sălii Polivalente, 35 de milioane de lei fiind alocați doar în anul 2014.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Dan Bodea.


Publicitate

2 Comentarii

  1. ion spune:

    Frumoasa declaratie:”Este cel mai mare și singurul din România.Doar la National Arena mai este mai este așa ceva.”

  2. Ion spune:

    Vom face un SA cu prietenii primarului. Asa cum la Cluj Arena este un SA cu prietenii lui Tise…Fain…Clasic romanesc…

Postaţi un comentariu