Foto | Dan Petrescu, cetățean de onoare al Clujului: ”Sunt foarte fericit și foarte mândru că am lucrat la CFR Cluj”

Foto: Dan Bodea

Dan Petrescu, fostul antrenor al CFR Cluj, care a adus în Gruia ultimele trei titluri de campioană națională, a primit astăzi titlul ce ”Cetățean de onoare” al județului Cluj, în cadrul unei ceremonii organizate la Consiliul Județean.

Hotărârea privind acordarea acestui titlu a fost adoptată de CJ Cluj exact în urmă cu un an

”În ultimii ani, Clujul a devenit epicentrul unor serii de reușite sportive care au ținut capul de afiș al mass-mediei locale, naționale și internaționale. În acest context, se distinge personalitatea unui antrenor al echipei de fotbal CFR 1907 Cluj și component al ”Generației de Aur” a echipei naționale de fotbal, domnul Dan Petrescu, cel care prin rezultatele obținute în cariera sa de sportiv și antrenor a reușit să promoveze Clujul, activând asemeni unui veritabil ambasador al Clujului și al sportului clujean, Capitala Transilvaniei devenindu-i treptat a doua casă”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Foto: Dan Bodea

 

Dan Petrescu: Clujul este a doua mea casă”

”Nu mi-am pregătit un discurs, deși ar fi trebuit. Sunt mai emoționat aici decât în fața jucătorilor. Este un moment special din viața mea. Rar mi s-a întâmplat să fiu așa de emoționat ca și acum. Sunt emoționat, dar și onorat să mă aflu aici. În afara succeselor fantastice pe care le-am avut pe teren, împreună cu jucătorii cărora doresc să le mulțumesc, marile mele succese au venit din afara terenului, unde am cunoscut niște oameni fantastici, care au stat lângă mine și la bine și la greu.

Dacă înainte știam că am o casă în România, la București, acum pot să spun cu certitudine că mai am una, aici la Cluj. Mai mult, după aproape trei ani petrecuți aici, pot spune că acum sunt și clujean. Mă voi întoarce la Cluj, cu siguranță, ca cetățean, dar și ca antrenor, este foarte posibil și asta în viață. Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au gândit să-mi ofere această onoare.

Sunt foarte fericit și foarte mândru că am lucrat la CFR Cluj, le mulțumesc și celor de la club, de la conducători până la maseuri și magazioner. Fără ei n-aș fi putut să obțin acest trofeu, și, repet, într-o zi, sper să mă întorc aici”, a spus și Dan Petrescu, cel care acum o săptămână și-a reziliat contractul cu CFR Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu