Două incendii în Cluj. Șase persoane au ajuns la spital

Două puternice incendii au avut loc în Cluj-NApoca și Florești la sfârșitul acestei săptămâni. Primul a izbuncnit duminică dimineața. Pompierii au primit un apel telefonic în jurul orei 6:00, că un apartament din carteirul Mănăștur este cuprins de flăcări. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri și SMURD, iar nouă persoane au fost evacuate. Dintre acestea patru au necesitat internarea în spital, fie din cauza arsurilor, fie din cauza intoxicării cu fum.

„Am fost solicitaţi, în jurul orei 5.50, pe Aleea Micuş din municipiul Cluj-Napoca să intervenim pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în apartamentul situat la parterul unui imobil de locuinţe. Au fost dislocate la locul evenimentului două autospeciale pentru stins incendii, un echipaj SMURD şi două SAJ. Au fost evacuate din blocul de locuinţe nouă persoane, dintre care patru au fost consultate şi transportate la spital”, au transmis, reprezentanţii ISU Cluj.

Al doilea incendiu a izbucnit în Florești, duminică după amiaza. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar incendiul a cuprins un alt imobil situat în vecinătatea casei în flăcări. Nu mai puțin de cinci echipaje de stingere a incendiilor au fist trimise la fața locului, dar și echipaje SMURD și SAJ. Și în acest caz două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Reprezentanții ISU au declarat că o anchetă care să elucideze modul în care casa a luat foc va fi deschisă imediat ce condițiilor o vor permite.

Distribuie:

Postaţi un comentariu