Cursuri de limba chineză, în cadrul UBB. Studenții pot participa la o școală de vară, în China

Institutul Confucius din cadrul Universității Babeş-Bolyai organizează o nouă serie de cursuri de limba chineză, de caligrafie şi pictură chinezească şi un curs de Taichi. Înscrierile online au loc până în data de 25 februarie 2015.

Curs de limba chineză

Cursul este organizat în incinta Institutului Confucius și e condus în limba engleză de către profesori din universităţi chineze, specializaţi în predarea limbii chineze pentru străini, folosind manuale româno-chineze. În cadrul cursului sunt organizate diverse activități culturale. Cursurile se adresează atât începătorilor, cât și celor care studiază chineza de unul, două sau mai multe semestre. Studenţii UBB pot alege cursul de limba chineză ca facultativ, în regim gratuit.

Curs de caligrafie și pictură chinezească

Inițierea în arta tradiţională a caligrafiei chinezești se face prin: introducerea principalelor stiluri de caligrafie, prezentarea tehnicilor de bază în utilizarea pensulei și a cernelii chinezeşti și învăţarea principiilor fundamentale de construire a caracterelor chinezeşti.

Cursul de Taichi

Cursul va explora stilul chinezesc tradițional Taichi Quan. Pe o perioadă de 10 săptămâni, în fiecare sâmbătă, cursanții vor învăța principalele tehnici și abilități specifice stilului.

Cursanții Institutului Confucius au ocazia să ia parte la ediţia a 6-a a Școlii de vară din China.

Institutul Confucius din cadrul Universității Babeş-Bolyai este prezent în Cluj-Napoca începând cu anul 2009 şi a înregistrat până în prezent peste 5000 de persoane la cursurile desfășurate, organizând totodată zeci de activități culturale.

Mai multe detalii găsiți aici.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. sedef says:

    Am trimis e-mail la ambasada si inca nici un raspuns 🙂 Sa vedem ce iese pana la urma

Postaţi un comentariu