Clujul, de două ori câștigător la Gala Forbes Best Office Buildings

Liberty Technology Park

Liberty Technology Park Cluj a fost desemnat cel mai inovator proiect în piețele secundare în cadrul Galei Forbes Best Office Buildings, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute la București.

„Recunoașterea primită din partea Forbes ne onorează și ne motivează și mai mult să păstrăm standardele de inovare și de excelență cu care am obișnuit piața office încă de la început. Liberty Technology Park Cluj este un ecosistem dinamic construit tocmai pe valori precum inovația, creativitatea și excelența, atât de importante pentru dezvoltarea mediului de business din România, și ne bucurăm că aceste valori sunt recunoscute de specialiștii Forbes”, a declarat Ion Sturza, președintele Fribourg Capital, dezvoltatorul Liberty Technology Park Cluj.

„Dezvoltarea pieței de birouri din Cluj-Napoca, oraș situat pe locul al doilea în ediția din acest an a topului Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri, se află în strânsă legătură cu evoluția ascendentă a economiei locale, în care segmentul IT&C joacă un rol important. Liberty Technology Park Cluj a fost creat pentru a oferi condiții de creștere și dezvoltare companiilor rezidente și a impus standarde inovatoare pentru acest domeniu”, a declarat Andrei Panait, coordonatorul Galei Forbes Best Office Buildings.

The Office Cluj a fost desemant cel mai verde proiect din piețele secundare.

Citiți și: The Office a obţinut certificatul de clădire verde

The Office: 19.000 de metri pătraţi noi de spaţii de birouri pe piaţa clujeană

[stextbox id=”custom”]

  • Câștigătorii ediției 2016 a Galei Forbes Best Office Buildings sunt după cum urmează:
  • Cel mai mare proprietar de clădiri office – Immofinanz
  • Cel mai activ dezvoltator – Globalworth
  • Cel mai activ fond de investiții – GLL
  • Cel mai activ fond de investiții în piețele secundare – NEPI
  • Cel mai activ constructor – Bog’Art
  • Cel mai relevant dezvoltator în piețele secundare – Iulius Group
  • Cel mai inovator proiect tranzacționat – Floreasca Park
  • Cel mai inovator proiect în piețele secundare – Fribourg Development -Liberty Technology Park
  • Cel mai curajos dezvoltator în piețele secundare – Ascenta Management – Coresi Business Park
  • Cel mai mare chiriaș – Oracle România
  • Cel mai eficient model de business – Skanska
  • Cel mai activ broker de pe segmentul office – Knight Frank Romania
  • Pentru cel mai longeviv partener din piața de birouri – HP România
  • Premiul pentru dezvoltare continua – AFI Europe Romania – AFI Park 1-5
  • Cel mai verde proiect din piețele secundare – The Office Cluj

[/stextbox]

Aflată la cea de-a doua ediție, gala Forbes Best Office Building premiază companiile cu reușite sau mișcări notabile în segmentul de piață ce cuprinde zona office: dezvoltatori, investitori, proprietari, bănci și companii chiriașe. În acest an, gala s-a extins și în afara Bucureștiului, incluzând hub-uri office din orașele secundare precum Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov. Criteriile de jurizare a pieței de birouri au inclus: rata de neocupare, stocul existent în anul 2015, livrările pentru 2016, structura cererii din 2015 și ponderea clădirilor verzi în stocul total din fiecare zonă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu