Chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu prezintă, la Palatul Cotroceni, Planul Național de Combatere a Cancerului

Prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat și președinte al Grupului pentru combaterea cancerului constituit la nivelul Parlamentului României, va prezenta miercuri la Palatul Cotroceni din București, în prezența președintelui Klaus Iohannis, și a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, Planul Național de Combatere a Cancerului.

Evenimentul este organizat de către Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale, la data de 19 ianuarie a.c, începând cu ora 17.00, și va fi transmis live pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale a României.

După cuvântul de bun venit adresat invitaților de moderator, conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial la Departamentul Sănătate Publică, sunt programate să se desfășoare alocuțiunile președintelui României, Klaus Werner Iohannis, dr. Nelu Tătaru, deputat, președintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților.

După aceste alocuțiuni, Planul Național de Combatere a Cancerului va fi prezentat de prof. univ. dr. Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu, deputat, președintele Grupului pentru combaterea cancerului constituit la nivel parlamentar.

După prezentare, urmează alocuțiunile prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, conf. univ. dr. Michael Schenker, președintele Comisiei de oncologie a Ministerului Sănătății, Cezar Irimia, președintele Federației asociațiilor bolnavilor de cancer din România, dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru inovație în medicină, Nicoleta Pauliuc, senator, supraviețuitoare de cancer și inițiatoarea Legii Supraviețuitorului de Cancer.

Organizatorii precizează că Planul Național de Combatere a Cancerului include un ansamblu de măsuri comprehensive care vizează prevenția, reducerea incidenței și a mortalității cancerului în România.

Distribuie:

Postaţi un comentariu