Cinci percheziții ale DNA în Cluj-Napoca, București, Timișoara și Iași. Patru, la instituții publice
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție efectuează marți cinci percheziții în municipiile București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, dintre care patru vizează sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în 2015.
„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2015. În cursul zilei de 15 martie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile: București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, din care patru sunt sediile unor instituții publice’”, informează un comunicat al DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Conform Agerpres, potrivit unor surse judiciare, percheziții au loc și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Vom reveni cu detalii