Cozmin Ardelean, eroul copiilor din satul Rogojel

Foto: Dan Tăuțan

Transilvania Reporter a iniţiat o vânătoare de eroi. În opinia noastră, erou al acestui timp lipsit de primejdii concrete este acel bărbat sau acea femeie care are curajul să trăiască potrivit unor valori astăzi desuete. Eroi sunt acei oameni care şi-au construit o carieră în manieră clasică, prin studiu, hărnicie şi perseverenţă, şi care, mai mult decât atât, sunt modele ale implicării sociale. Comportamentul prosocial, cum îl denumesc sociologii, poate însemna filantropie, voluntariat, campanii de ajutorare sau de denunţ al abuzurilor. Eroii timpului nostru sunt oamenii care acţionează altruist, care se desprind de sine pentru a-i ajuta pe celălalt. E timpul să-i cunoaştem.

Astăzi, vă propunem să îl cunoaștem pe Cozmin Ardelean, un ardelean originar din județul Sălaj, clujean cu acte în regulă din 2004. De profesie este economist, iar după 11 ani de studiu în domeniu, mărturisește că i-ar fi plăcut să își aprofundeze studiile și în domeniul sportului, fiind un mare iubitor al alergării, dar nu numai. Pentru Cozmin, sportul nu mai este de mult timp o pasiune, ci o obligație. Încearcă zilnic să își depășescă limitele, antrenându-se constant. Fire sportivă, dar și altruistă, acesta nu se limitează să participe la competițiile sportive care susțin cauze sociale, fiind el însuși organizatorul unei competiții inedite care își propune să organizeze anual, din banii strânși din taxa de participare a concurenților, o excursie gratuită la Cluj pentru copiii din satul Rogojel, sat situat la poalele munților Vlădeasa. Poate pentru unii scopul propus nu pare mare lucru, dar pentru niște copii care nu au fost în viața lor la oraș, ziua respectivă este o adevărată sărbătoare.

O competiție dură, cu scop nobil 

Prima ediție a competiței Vlădeasa X-Trail a avut loc anul trecut în luna martie.

„Îmi plac ompetițiile sportive care au la bază un concept social, umanitar, educațional. În România, în momentul de față nu putem discuta de un profit al competițiilor sportive, cu toate că unii încearcă lucrul acesta. În cazul nostru, prima dată a fost cauza. Am dorit să vedem ce putem face pentru copiii din satul Rogojel. Eu, împreună cu câțiva prieteni ne învârtim destul de mult în zona competițiilor sportive de amatori și am zis să organizăm chiar aici o competiție sportivă. Scopul a fost acela de a organiza o excursie gratuită pentru copiii din satul Rogojel, copii care nu au vizitat niciodată un oraș. Unii dintre ei. Anul trecut, mama a două fetițe ne-a spus că acestea nu au dormit aproape toată noaptea din cauza emoțiilor că vin la Cluj. Sunt copii din satele din România care nu au fost niciodată la oraș, la o prăjitură, la teatru de păpuși. Pentru ei să ajungă să mănânce o prăjitură e ceva deosebit. Poate pentru copiii din Cluj lucrurile acestea nu înseamnă mare lucru, dar pentru ei chiar înseamnă”, spune Cozmin.

Competiția de anul trecut a fost organizată în doar trei săptămâni și a reușit să strângă la linia de start 19 participanți, printre care și doi străini. „Ideea de a organiza evenimentul ne-a venit cu trei săptămâni înainte. Aveam un termen limită în care trebuia să organizăm totul, pentru că puteam să îi aducem pe copii la Cluj doar în perioada în care a fost Săptămâna Altfel. Am reușit să avem și o categorie de fete”, povestește  Cozmin.

Cu toate că Vlădeasa X- Trail are un scop bine definit, competiția nu este una ușoară. „E o competiție de alergare montană unde ai 7, 5 kilometri de urcat, cu o diferență de nivel de 950 de metri și de coborât 7, 5 km. E un traseu de 15 km, cu o diferență de nivel de aproape 1.000 de metri. Anul trecut o mare parte din traseu era acoperit cu zăpadă. În Cluj se vindeau ghiocei, acolo era zăpadă, ceea ce a îngreunat și mai mult misiunea participanților. Mi-aduc aminte că unul din oamenii de acolo, a văzut la un moment dat cele trei participante la start. Auzind de termenul limită de patru ore, a considerat că nu va ajunge parcurge niciuna dintre ele cursa în timp util. Când au ajuns toate fetele la finish, l-am întrebat dacă ar fi pariat pe o ladă de bere că fetele nu vor ajunge la final. A zis că ar fi pariat, dar a recunoscut că ar fi pierdut, ceea ce ar fi fost o rușine pentru el în sat. Cum să piardă o ladă de bere? Ar fi râs lumea de el. Toți participanții s-au încadrat în timpul limită”, spune organizatorul competiției.

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

O competiție „muncită”

Cozmin a dorit ca prin Vlădeasa X Trail să le ofere participanților posibilitatea de a vedea că muntele are și frumuseți, dar și greutăți. „Când mergi la munte pentru un week-end și stai la o cabană turistică sau în gazdă, ți se pare foarte frumos, îți place cum miros preparatele de acolo, gustul apei de fântână. Acolo toate se obțin cu un efort. La Cluj deschizi robinetul și ai apă caldă. Acolo, ca să ai apă rece, trebuie să mergi 100 de metri sau mai mult după apă, ca să îți faci căldură trebuie să crapi lemnele în curte, să ți le pregătești din toamnă. La fel a fost și competiția. Traseul e frumos, dar trebuie muncit. Sper ca la un moment dat, organizatorii să se dezvolte atât de mult încât să pot participa și eu”, spune acesta în glumă.

În cadrul competiției a existat și o probă dedicată copiilor din sat. „Erau foarte motivați să își facă încălzirea, să se pregătească de start, fiecare cu echipamentul  pe care îl avea de acasă”, povestește Cozmin. Anul trecut au fost mai mulți copii decât participanți. Copiii nu numai că au alergat, dar au fost și „designerii” medaliilor de participare. Aceștia au pictat pe pietre peisaje sau diferite personaje, transformându-le în medalii unicat. „Unii participanți și-au păstrat medaliile în casă, alții le-au pus la loc de cinste în grădină, unele pietre având dimensiuni mai mari, dar toți au fost încântați că nu au primit la finalul competiției medalii clasice de participare”, a spus Cozmin. Și anul acesta, participanții care vor ajunge în timp util la linia de final, dar și voluntarii, vor primi câte un mic dar din partea copiilor.

Au început înscrierile

„Înscrierile au început. Avem în momentul de față 100 de persoane înscrie, dar nu au achitat toți taxa de participare. M-aș bucura să văd la start 133 de participanți. Asta ar însemna că suntem ca Făt-Frumos din poveste: am crescut într-un an ca alții în șapte. Ar fi frumos. Competiția va avea loc pe 20 martie. Traseul a rămas același. Ce e diferit în anul acesta? Ne vom implica mai mult, sperăm să reușim să ne ridicăm la nivelul așteptărilor sportivilor. Celor care vor veni de sâmbătă după masa copiii le vor pregăti un spectacol cu cântece tradiționale și dansuri populare. Fiecare participant la competiție e un sponsor al excursiei copiilor. Încă nu am stabilit locurile în care îi vom duce pe copii. Anul trecut i-am dus la teatrul de păpuși, la expoziția de dinozauri, le-am asigurat și o masă în Cluj. Anul acesta vom completa cu mai multe locații. Am realizat și un sondaj printre copii, unii și-ar dori la mare, dar nu avem încă posibilitatea financiară să îi ducem în locații mai deosebite, dar  important să le acordăm importanță și șanse și acestor copii. Chiar m-am bucurat să aflu că dintre copiii care au terminat anul trecut clasa a opta, unii au venit la liceu la Cluj”, spune Cozmin.

Vlădeasa X-Trail nu este singura modalitatea prin care Cozmin a ajutat sportivii de-a lungul timpului. Deoarece are ochiul format și citește din prima sportivii cu potențial, acesta i-a ajutat de câte ori a putut pe cei care i-au ieșit în cale. Consideră că sportului românesc, fie că este de performanță sau dedicat amatorilor, îi lipsește motivația, sau mai bine spun persoanele capabile să îi motiveze pe ceilalți, privind dincolo de eșecurile firești prin care au trecut la un moment dat. „Sunt mândru de sălăjeanca Paula Todoran, atleta care a trecut de curând baremul pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Nu contează modul în care am ajutat-o, ceea ce contează este faptul că, în ciuda condițiilor din Zalău, aceasta a reușit această performanță și că va reprezenta România la Jocurile Olimpice”, a spus Cozmin.

Îndrăgostit de alergare

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Clujeanului i-a plăcut sportul de mic, și i-ar fi plăcut să devină sportiv de performanță, cu toate că mărturisește că în generală îi era greu să alerg o tură de stadion. A vrut să se înscrie la un club de atletism în perioada liceului, dar din cauza unor probe absurde, nu a reușit. „Cu toate acestea, în liceu mi-am propus să alerg împreună cu un coleg, pe parcursul tuturor orelor de sport. Cred că acest lucru m-a ajutat foarte mult, mai ales la Bacalaureat, pentru că proba de rezistență mi s-a părut foarte ușoară”. De-a lungul timpului a mai alergat, dar foarte rar. „Nu cred că există neapărat un punct care să pot să spun că a fost startul. Acum cinci an, totul a venit natural, probabil la fel de natural cum a venit dezvoltarea competițiilor sportive la nivel de amatori în România. Pe măsura ce s-au dezvoltat și competițiile, aflând de ele am început să fiu o prezență mai constantă în cadrul lor. Îmi plac mai mult competițiile de alergare montană decât cele de asfalt. Mi-aș dori să ajung anul acesta la Brașov Maraton, la Cindrel în Alergare, la 2X2 Race, să revin la Marathon 7500 Bucegi, pentru a încerca să mă autodepășesc, să revin la Maratonul Piatra Craiului și la Maratonul Apuseni ”, spune Cozmin.

Cei care doresc să se înscrie la Vlădeasa X-Trail pot face acest lucru aici.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Maria says:

    Toata admiratia ! Cu ani in urma, inainte de 89 , in fiecare vara organizam tabere cu elevii la obiective istorice-culturale si in natura, din nordul Moldovei pana la Dunare. Stiu cat se bucurau pt. ca altfel nu aveau posibilitate….In plus, trimestrial excursii si drumetii. Rezultatul benefic pt. ei si bucurie azi cand maturi fiind, eu la pensie, ma cauta si depanam amintiri. Felicitari celor ce nu dispretuiesc Romania si pot fi buni romani.

  2. vlad says:

    Foarte frumos gestul, dar pana a fi erou mai e cale lunga.

Postaţi un comentariu