Volei / Municipal Zalău, echipa comunităţii
Conducerea administrativă a echipei ACS Volei Municipal Zalău a solicitat excluderea singurei companii private din acţionariatul asociaţiei, firmă ce deţine 4% din acţiuni. Motivul invocat de oficialii grupării de sub Meseş este neplata contribuţiei financiare către clubul de volei masculin.
„Contribuţia pe care trebuiau să o achite anul trecut a fost de 96.000 de lei, din care au plătit 46.000 lei. Anul acesta nu au plătit niciun leu şi suntem deja în luna martie”, a explicat preşedintele clubului, Stelian Potroviţă.
Oficialul a mai spus că a convocat Adunarea Generală a Asociaţilor la Clubul Sportiv Volei Municipal Zalău pentru data de 7 aprilie, punctele ordinii de zi fiind excluderea din asociaţie a companiei private şi cooptarea în asociaţie a unui nou membru. Echipa de volei masculin şi-a schimbat denumirea, în luna iunie 2013, din Remat Zalău în Club Sportiv Volei Municipal Zalău.
Modificarea a survenit după ce grupul de firme Remat s-a retras din acţionariatul clubului, format în prezent din Primăria Zalău – 92%, Consiliul Judeţean Sălaj – 4% şi o companie privată – 4%.