Guvernul doboară dronele: aparatele vor putea zbura doar în condiții stricte
UPDATE: Și producătorul audio-video Eduard Schneider, cunoscut pentru filmările sale realizate din drone, a reacționat: „S-au început demersuri bine fondate împotriva acestui abuz”, a scris acesta pe contul său de Facebook
Posesorii de drone vor trebui să își omologheze aparatele, să solicite aprobare pentru zborul aparatului și să aibă o asigurare de tip RCA, prevede o reglementare a Ministerului Transporturilor, care va intra curând în vigoare.
Astfel, potrivit Ordinul nr. 8/2014 emis de Ministerul Transporturilor, aeronavele civile fără pilot, indiferent de masa lor, nu vor putea zbura decât după ce vor solicita o aprobare de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), cu cel puţin 45 de zile înainte de data prevăzută pentru zbor. De asemenea, operatorii dronelor mici, cu masa sub 150 de kilograme, trebuie să dețină un certificat de identificare emis de AACR, iar dacă masa aparatului depășește 15 kg, și un permis de zbor emis de AACR. Nu în ultimul rând, drona va trebui asigurată, pentru daune produse terţilor.
O dronă va putea zbura necondiționat doar dacă are sub 1 kg, dacă nu va fi ridicată la mai mult de 150 m înălțime și nu va fi deplasată la o distanță mai mare de 100 de metri de operator, și dacă nu are montată pe ea aparatură pentru filmare sau transmisie de date.
Ordinul nu conține sancțiuni pentru cei care o încalcă. El va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, care a avut loc în 21 ianuarie.
Noile reglementări lovesc în primul rând în cei care foloseau dronele pentru filmări și fotografieri aeriene. Un astfel de operator de dronă, Răzvan Baciu, a reacționat pe blogul său: „Cred că cineva încearcă să elimine filmările făcute de amatori. Practic, amatori ca mine au început să umple youtube-ul cu filmări din diverse zone și să-și facă portofolii și să se facă cunoscuți. Se promovau automat. Cei care filmează profesionist ridică mai cu grijă o dronă de 4-5.000 EUR în aer. Nu se plimbă cu jucăria în portbagaj și o scot la joacă de câte ori au chef. E normal. E o investiție mare și un risc și mai mare de a pierde tot într-o secundă”.