Începe returul Diviziei A1 de volei feminin. ”U” va evlua în turneul de la Târgoviște

Sursa foto: Mihai Neacșu

La sfârșitul acestei săptămâni se dă startul returului Diviziei A1 la volei feminin. Ca și turul, și returul se va disputa tot sub formă de turnee, aceasta fiind considerată de oficialii Federației Române de Volei cea mai bună soluție în contextul pandemiei de coronavirus. De asemenea, va fi păstrată componența grupelor din prima parte a campionatului.

Ca și în cazul întrecerii masculine, și la feminin turneele vor fi programate la o distanță de două săptămâni, o decizie foarte bună a Federației, pentru ca permite jucătoarelor care ratează un turneu din cauza coronavirusului să poată juca în următorul weekend.

Totodată, FRV a stabilit că turneul Cupei României se va derula în weekend-ul 17-21 februarie, la Cluj. Conform programului anunțat de FRV, în primele două etape ale returului, programate în intervalul 22-24 ianuarie, ”U” NTT Data Cluj va evolua la Târgoviște, unde va întâlni vineri de la ora 17:00, echipa locală CSM, pentru ca sâmbătă, tot de la ora 17:00, să înfrunte formația CSO Voluntari 2005.

Distribuie:

Postaţi un comentariu