Lumina recunoștinței și a speranței

Foto: Dan Bodea

Organizatorii Sports Festival și-au onorat promisiunea de a aprinde lumina în Noaptea de Înviere. Mai multe reflectoare montate pe sala Polivalentă din Cluj-Napoca, BT Arena, au luminat cerul într-un gest simbolic de speranță și recunoștință.

„În noaptea de Înviere am aprins lumina pe BT Arena. Locul ales este cu semnificație pentru Sports Festival, un loc unde mii de oameni au venit pentru a se bucura de sport și pentru a trăi, alături de noi, emoția unor meciuri demonstrative de excepție. Am montat mai multe reflectoare pe BT Arena pentru a lumina întreaga noapte. Este un gest simbolic, de speranță și recunoștință pentru pasiunile care ne aduc împreună. Sperăm să vedem cât de curând aprinse din nou reflectoare pe fiecare stadion și teren de tenis și să ne aplaudăm iarăși campionii”, au transmis organizatorii Sports Festival.

Anul acesta ar fi trebui să aibă loc cea de a treia ediție a Sports Festival, însă desfășurarea evenimentelor este compromisă din cauza pandemiei de coronavirus care a paralizat sportul la nivel planetar. Ediția 2020 a Sports Festival era programată în perioada 11-14 iunie, capetele de afiș fiind meciul de retragere a lui Adrian Mutu (la care au confirmat participarea Paolo şi Fabio Cannavaro, Alessandro Del Piero, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Gennaro Gatusso sau Sebastien Frey), demonstrativul de tenis dintre Simona Halep și invitații ei, și multe alte surprize.

Sports Festival este o experiență unică de festival, un mix între sport, divertisment, educație, competiție și distracție. Misiunea inițiatorilor proiectului este să aducă împreună, o dată pe an, industria sportului românesc și internațional în cadrul unui eveniment unic, gândit să ofere oportunități excepționale pentru industrie și pentru publicul larg.

Timp de 4 zile, zeci de sporturi vor fi expuse anul acesta în fața publicului pentru a le descoperi, a participa la competiții sportive sau pentru a se bucura de sport de calitate în demonstrații oferite de campioni mondiali. Sports Festival promovează sportul și un stil de viață sănătos, oferind modalități de a învăța unii de la alții și oportunități de conexiune cu ultimele tendințe mondiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu